Reclamă
Republica Romană și succesorul său Imperiul Roman au lăsat o moștenire ce se face simțită și astăzi. Au produs titani precum Cicero, Cezar și Augustus, dar și nebuni precum Caligula, Nero și Elagabalus. Însă, Roma antică nu era formată doar din oameni mari, care erau puși pe fapte mari. Era alcătuită, în cea mai mare parte, din oameni obișnuiți care își duceau viața de zi cu zi încercând să le fie mai bine lor și familiilor lor. Mai jos puteți citi despre unele obiceiuri fascinante din Roma antică: bocitoarele profesioniste, cum se otrăveau oamenii, fără să vrea, cu plumb și de ce urina era la mare cinste.
Romanii antici se credeau oameni serioși și duri, care nu-și exteriorizau emoțiile. Făceau însă excepții la înmormântări. Pe de o parte, cu cât participau mai mulți la o înmormântare și cu cât cortegiul funerar era mai trist, cu atât defunctul fusese mai respectat. Pe de altă parte, o manifestare excesivă de durere arătată de rudele decedatului – mai ales când era vorba de familiile romane din clasa superioară – era văzută ca nedemnă. Pentru a rezolva această problemă, romanii au inventat bocitoarele profesioniste. Familia decedatului plătea femei ca să plângă și să facă tot ce romanii sus puși nu ar fi trebuit să arate în public. Pentru a-și face cu seriozitate treaba și a impresiona mulțimile, bocitoarele își puneau praf și murdărie în cap, își smulgeau părul, își rupeau hainele și se zgâriau pe față până la sânge. În cele din urmă, astfel de demonstrații ostentative au devenit stânjenitoare. Așa că s-au adoptat legi care au interzis angajarea de bocitoare profesioniste pentru că manifestările lor „invocau emoții puternice și erau incompatibile cu ideea vieții liniștite a cetățeanului“.
Reclamă
Anticii romani foloseau plumb în aproape orice
În zilele noastre, știm că plumbul trebuie evitat pe cât posibil. În Roma antică, însă, oamenii nu cunoșteau ceea ce știm noi despre efectele negative ale plumbului asupra sănătății. Așa că l-au folosit pe scară largă în moduri pe care știința modernă a demonstrat că este periculos. De exemplu, plumbul a fost utilizat pe scară largă în vopselele de păr. Romanii bogați foloseau și țevi de plumb pentru a transporta apă la casele lor și se presupune că acele țevi au provocat otrăvire pe scară largă. Cercetările recente au respins această teorie, susținând că nivelul de plumb din conductele romane nu ar fi fost atât de periculos cum se credea anterior. Însă, romanii au fost expuși plumbului în multe alte moduri, pentru a-l ingera în cantități excepțional de ridicate. Au băut apă și vin din ulcioare de plumb, din care turnau în pahare de plumb. Oalele lor de gătit erau făcute din plumb. Au folosit amfore pentru a transporta și depozita principalele produse de bază, cum ar fi vinul, uleiul de măsline și sosul lor preferat – un amestec de pește putred numit garum. Plumbul a fost folosit pentru a sigila acele amfore, așa că particulele de plumb au ajuns în aproape fiecare înghițitură de vin sau mușcătură din mâncarea lor de bază – pâine înmuiată în ulei de măsline și ornată cu garum. Plumbul era folosit și în bijuterii, pentru a susține pietrele prețioase.
Spălatul pe dinți în lumea romană
Poetul roman Catullus (circa 87 – 54 î.Hr.) a insultat odată un bărbat pe nume Egnatius, al cărui zâmbet nu i-a plăcut. Asta dezvăluie ceva neobișnuit despre viața de zi cu zi a romanilor: își curățau gura cu pipi. După cum a scris poetul: „Nu există nimic mai prostesc decât zâmbetul prostesc. Acum ești spaniol – în țara Spaniei, cu urină fiecare bărbat este obișnuit să-și spele dinții și gingiile roșii, în fiecare dimineață, așa că faptul că dinții tăi sunt atât de lustruiți arată doar că ești mai plin de urină“. Discuția nu era despre curățarea gurii cu pipi: pentru romani, asta era perfect normal, ci despre faptul că zâmbitul peste măsură nu era agreat. Ingredientul activ al urinei este amoniacul, pe care organismul îl secretă sub formă de uree. Astăzi, folosim amoniacul în multe lucruri, de la explozivi, la produse de curățare, sau la îngrășăminte agricole. Nu numai că amoniacul îndepărtează petele încăpățânate din cadă și cuptor, dar lasă vasele și paharele lucioase și strălucitoare.
În zilele noastre, amoniacul este extras prin procese chimice care nu implică urina. Romanii antici au înțeles beneficiile amoniacului, dar nu aveau cunoștințele noastre. Așa că își luau amoniac din cea mai la îndemână sursă: urina. Nu numai că pipi a fost folosit pentru curățarea gurii în lumea romană, ci a avut multe alte utilizări. În spălătoriile publice uriașe, cunoscute sub numele de fullonica, hainele murdare erau așezate în cuve, unde erau înmuiate în urină învechită. Apoi muncitorii – de obicei sclavi – le călcau în picioare până ieșeau petele. Alte industrii, precum agricultura și tăbăcirea pieilor, foloseau nu numai urina, ci și urina amestecată cu fecale. Urina era atât de importantă încât colectarea ei a fost o afacere la scară mare. Ca urmare, oalele din toaletele publice, în care oricine se putea urina, erau obișnuite. Pe lângă igiena dentară, utilizări industriale și comerciale, vechii romani foloseau pipi în medicină. Pliniu cel Bătrân, de exemplu, a lăudat eficacitatea urinei învechite în tratamentul erupțiilor cutanate. El a mai scris că urina proaspătă poate vindeca „răni, arsuri, infecții ale anusului, crăpături și înțepături de scorpion”.
O sursă importantă de venituri pentru Trezoreria romană
Astăzi, folosirea urinei în tratamente medicale ar fi neplăcută. Însă, având în vedere proprietățile sterile ale urinei – sau mai precis proprietățile sterile ale amoniacului conținut în urină – astfel de aplicații medicale erau benefice. Colectarea și revânzarea pișului a fost o afacere majoră în lumea romană. Și, așa cum se întâmplă cu orice afacere care generează venituri, industria urinei nu a scăpat atenției colectorilor de taxe ai guvernului. În acest sens, lumea romană nu era cu mult diferită de a noastră. Negustorilor care s-au specializat în colectarea pișului li s-au acordat licențe speciale pentru acest privilegiu și au fost taxați în consecință. Una dintre schemele de venituri ale împăratului Vespasian a implicat o taxă pe pisoarele publice, care a fost ridiculizată pe scară largă. Când fiul său a susținut că a strânge bani din excrementele corporale era sub demnitatea imperială, Vespasian i-a pus o monedă sub nas și l-a întrebat dacă simte miros de urină. El și-a încheiat lecția cu vorbele care au ajuns până la noi: „banii nu au miros“.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
