Reclamă
Ielele sunt descrise în poveștile ce ne-au rămas prin viu grai de la străbunii noștri ca niște tinere deosebit de frumoase, fantasme ale nopții care au trupul ușor precum vântul și umblă dezgolite sau acoperite de voaluri diafane.Aceste fecioare ale nopții se ascund în inima pădurii, iar lumina lunii este singura care are puterea să le scoată din ascunzișurile lor. Îndată ce s-au pornit, se prind într-o horă nebună și dansează până la răsărit, departe de privirile pline de dorință ale muritorilor de rând.
Se spune despre ele că sunt fecioare a căror frumusețe poate fermeca chiar și cele mai puternice minți și suflete. Prezența lor se simte ca o mireasmă rece de vânt, care-ți străpunge pielea și ajunge până-n oase, iar corpul le este conturat de o lumină puternică, care te poate orbi dacă o privești direct.
Reclamă
Legendele spun că ielele se hrănesc doar cu ce le oferă pădurea, singura lor sursă de mâncare fiind florile. Își astâmpără setea doar din apa izvoarelor, care mai apoi rămâne blestemată și nu va mai putea fi consumată de ființele umane, căci vor înnebuni pe loc și vor pleca în căutarea nimfelor, călătorie care le va aduce sfârșitul. Altă variantă a acestor povești spun că apa atinsă de aceste zâne nu aduce moartea, însă îl lasă pe cel care a sorbit după ele schilod sau cu chipul desfigurat până la sfârșitul zilelor. Acesta este și motivul pentru care în trecut localnicii satelor din țara noastră își acopereau fântânile, căci voiau să le împiedice pe iele să soarbă de acolo și să le otrăvească.
Nimeni nu a trăit să transmită mai departe cum arată o astfel de zână, căci cei care au căzut în vraja lor nu au mai scăpat în viață. Victimele acestor fecioare sunt în general tineri sau bărbați în toată puterea, care atunci când le zăresc sunt fascinați de frumusețea lor și își pierd pur și simplu mințile. Ajung apoi să se prindă cu ele în horă și să danseze până își dau ultima suflare, iar în urmă rămâne doar cenușă, iar corpul lor dispare în mod inexplicabil.
Nu este clar dacă ielele sunt ființe fantastice care îi pedepsesc pe cei care îndrăznesc să le privească sau dacă sunt creaturi malefice al căror scop este să abată asupra oamenilor ghinion și blesteme, însă un lucru este cert: oricine le-a zărit a fost condamnat la moarte.
Misterul cu care au fost învăluite aceste nimfe ale pădurii și groaza pe care au născut-o în sufletele muritorilor este demonstrată și de numele lor folcloric: iele, care provine de la forma de plural a pronumelui personal feminin „ea”. Nu pot fi niciodată chemate pe nume, căci această îndrăzneală ar putea trezi furia lor, iar îndrăzneala se plătește cu propria viață. Nu umblă niciodată singure, ci în grupuri de trei, șașe sau nouă, numere magice ale neamului nostru, înzestrate cu o puternică încărcătură folclorică.
Singurele care le pot chema sunt, bineînțeles, vrăjitoarele, care prin practicile lor reușesc să abată acest blestem asupra semenilor. Ielele nu pot fi stăpânite, însă răspund atunci când sunt invocate și lasă doar durere în urmă.
Pe lângă frumusețea cerească cu care au fost înzestrate, ielele posedă și un glas dulce și armonios, care ar putea seduce pe oricine l-ar auzi. În nopțile cu lună plină, atunci când liniștea domnește asupra pădurilor, se spune că în depărtare oamenii pot auzi răsunând cântecul lor, care îi poate atrage într-un dans ucigător.
Blestemat rămâne și pământul pe care au călcat aceste zâne, care este pârjolit în urma dansului lor sub clar de lună. Nicio plantă nu va mai prinde vreodată viață în acest sol, iar animalele sunt temătoare și îl ocolesc.
Ielele, fiicele nopții sau preotesele zeiței dacice Bendis
Este în zadar să cauți originea ieielor și locul de unde s-au născut, căci aceste detalii s-au pierdut în apele necruțătoare ale timpului. Ca orice legendă, povestea lor își are mai multe variante, iar noi le vom prezenta pe fiecare în parte în cele ce urmează.
Ielele își au originea până la strămoșii noștri daci, ele fiind tinerele care își dedicau viața zeiței Bendis, stăpână a lunii, a magiei și a pădurilor. Imaginea lor corespunde cu cea a divinității, care se ascundea în adâncimea pădurii, loc sacru unde la miez de noaptea ghida războinicii spre moarte. Aceste zâne misterioase erau considerate preotesele sale, care își efectuau ritualurile sub lumina albă a lunii. Cum Bendis era și protectoarea femeilor și un simbol al maternității, ielele apără muritoarele de rând și le dăruiesc fertilitate, însă îi pedepsesc crunt pe cei care le-au rănit sau le-au furat inocența.
Altă relatare îl include pe conducătorul Alexandru Macedon, conducătorul despre care se spune că a descoperit Fântâna Tinereții, a cărei apă mai este numită și apă vie. Cele trei fiice ale sale au sorbit din această licoare magică a vieții veșnice, căpătând forma nimfelor nopții pe care le cunoaștem acum.
Cum doar luna are puterea să le invoce și să le pornească hora, originea ielelor a fost atribuită și creării cosmice. Se spune că ele sunt fiicele lunii, iar harul lor ucigător le-a fost dat pentru a se apăra de dorința trupească a muritorilor.
Noaptea de sânziene
Românii sărbătoresc noaptea sânzienelor în două ocazii diferite, în funcție de zonă și de tradițiile care sunt respectate acolo.
Prima sărbătoare atribuită acestor zâne ale nopții este ziua de Rusalii sau, în folclor, Drăgaica. Data calendaristică este neclară, căci aceasta se stabilește în funcție de Paște și are loc la 10 zile după Înălțare. Legendele spun că ielele umblă libere în această noapte și dansează nebune sub clarul lunii, iar toți cei care nu se adăpostesc în casele lor vor cădea pradă vrăjilor lor. Se crede, în schimb, că în această noapte magică fecioarele își visează sortitul, așa că își pun sub pernă înainte să adoarmă flori de sânziene, care să le viziteze în somn și să le destăinuie care le va fi norocul lor în dragoste.
Pentru a se apăra, credincioșii merg la Biserică pentru a-și procura ramuri sfințite de tei sau stejar, pe care mai apoi le așează cu multă grijă în poartă.
Altă zi în care se spune că ielele zburdă libere prin lume este data de 24 iunie, care corespunde cu ziua sf. Ioan Botezătorul. O credință populară este că în această noapte poarta dintre lumea vie și cea a cerurilor dispare, motiv pentru care oamenii culeg flori și le duc la mormintele celor care au trecut în neființă.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
