Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit! Cei doi sunt împreună încă de când erau în băncile școlii – Monden
Home > Ştiri mondene > Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit! Cei doi sunt împreună încă de când erau în băncile școlii

Reclamă

Ştiri mondene

Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit! Cei doi sunt împreună încă de când erau în băncile școlii

Reclamă

Liviu Teodorescu și Iulia au făcut în cele din urmă pasul cel mare! Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă, iar de acum înainte se pot numi mândri soț și soție. Fericitul eveniment a avut loc în decursul weekendului trecut, într-un cadru restrâns, dar nu a fost lipsit de emoție.

După o frumoasă poveste de iubire care durează de mai bine de 10 ani, Liviu Teodorescu și Iulia au pășit în fața stării civile. Cei doi au o relație încă din perioada în care erau elevi la liceu, însă trecerea anilor și schimbările care au venit odată cu aceasta nu și-au pus amprenta asupra sentimentelor lor. Au rămas aceiași tineri îndrăgostiți, mereu cu zâmbetul pe buze și puși pe glume.

Reclamă

Cununia civilă a avut loc Sâmbăta trecută, iar artistul a avut grijă să-și țină la curent urmăritorii din mediul online cu cele întâmplate. A postat diferite videoclipuri și poze de la eveniment, însoțite, bineînțeles, de comentariile sale amuzante, după cum îi este specific.

Petrecerea a avut loc într-un local privat și a avut drept invitați familiile și prietenii apropiați ai cuplului. Iulia a fost îmbrăcată într-o rochie superbă, care i-a scos perfect trăsăturile în evidență, și se pare că i-a preluat numele de familie al cântărețului. Cei doi au anunțat că nu se vor opri aici, căci urmează și nunta în adevăratul sens al cuvântului. În lunile ce vor urma va avea loc ceremonia religioasă, unde soția lui Liviu va îmbrăca pentru prima oară rochia de mireasă.

„Gata, de acum încolo nu mai e nimic «al meu», ci va fi «al nostru». Dar măcar te-am trecut pe numele meu. Cum am mai zis, Te iubesc. Din liceu, pentru totdeauna’, a fost mesajul transmis de Liviu Teodorescu urmăritorilor săi.

Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit! Cei doi sunt împreună încă de când erau în băncile școlii

Liviu Teodorescu și-a cerut iubita în căsătorie prin intermediul unei melodii

Muzica reprezintă cea mai mare pasiune a lui Liviu Teodorescu, așa că ce mod mai bun de a-și exprima dragostea față de Iulia, dacă nu prin intermediul unei melodii compuse chiar de el? Cum sunt împreună de atât de mulți ani, momentul în care artistul va îngenunchia și-i va cere iubitei sale mâna s-a lăsat mult așteptat. În cele din urmă însă, și-a luat inima în dinți și a surprins-o în cel mai frumos mod posibil.

Totul s-a întâmplat chiar de ziua de naștere a Iuliei, când ea și iubitul său sărbătoreau alături de familie și cei dragi. Sub pretextul că dorește să le arate noua sa melodie, Liviu a lăsat versurile să vorbească pentru el și apoi i-a oferit partenerei sale inelul. Momentul a fost unul foarte emoționant, iar bucuria lor poate fi cu greu descrisă în cuvinte. Ulterior, imaginile au ajuns pe contul de Instagram al cântărețului, unde urmăritorii săi le-au transmis felicitări și toate gândurile lor bune.

Citeste si