Reclamă
Locuri sacre pe vremea dacilor, explorate la „Exclusiv în România”
Palatul Brâncovenesc din Potlogi, Peştera Ialomiţei, Curtea Domnească din Târgovişte, Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti, Zimbrăria Neagra sunt destinaţii de neratat în judeţul Dâmboviţa. Ni le prezintă Cristian Tabără şi echipa sa într-o nouă ediţie „Exclusiv în România”, la TVR 1, pe 22 noiembrie, ora 17.00.
Reclamă
Duminică, 22 noiembrie, cu Exclusiv în România, ne oprim la unul dintre cele mai frumoase, dar şi mai puţin cunoscute palate din ţara noastră: Palatul Brâncovenesc din Potlogi. Restaurat de curând, acesta îşi aşteaptă vizitatorii cu porţile larg deschise. „Noi i-am trecut pragul ca să aflăm povestea mai puţin ştiută a acestui loc şi pentru a vă arăta cum se trăia odinioară la curţile domneşti, mai ales că domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai bogaţi voievozi ai Ţării Româneşti. Astfel că a avut resursele necesare să construiască minunate palate şi biserici, cu arhitecţi aduşi, de multe ori, din străinătate”, ne-a povestit Marin Găbudean, producătorul emisiunii. O nouă ediţie, cea de-a zecea a noului sezon Exclusiv în România, poate fi urmărită la TVR 1, duminică, 22 noiembrie, de la ora 17.00.
Călătoria noastră cu Exclusiv în România continuă apoi cu o ascensiune în Munţii Bucegi, la peştera Ialomiţei, într-un loc care era considerat sacru pe vremea dacilor şi asta pentru că reprezenta prima treaptă de iniţiere către nemurire. În prezent, este peştera cu cel mai lung traseu amenajat pentru vizitare din ţara noastră şi una dintre cele mai modern amenajate.
Pentru că vizita echipei Exclusiv în România are loc în judeţul Dâmboviţa, ajungem şi la Ansamblul Monumental Curtea Domnească, din Târgovişte, la Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti, pentru a admira un loc legat de un obicei din ce în ce mai rar întâlnit: acela de a citi…
Iar ultimul popas, dar poate şi cel mai frumos, este Zimbrăria Neagra, din localitatea Bucşani. Aici trăiesc animale spectaculoase, care, în urmă cu câteva secole, puteau fi întâlnite pe tot cuprinsul ţării. Parcul de agrement de aici este şi o pepinieră pentru celelalte zimbrării din România. De altfel, Zimbrăria Neagra este destinaţia perfectă de weekend. Drumul de acces este în mare parte asfaltat, dar există şi o porţiune de aproximativ 5 kilometri de drum forestier amenajat. Pe această bucată, oricine doreşte, poate schimba automobilul cu o bicicletă, pentru o plimbare prin pădure, până la poarta zimbrăriei.
Întâlnirea cu Cristian Tabără şi echipa Exclusiv în România este, ca de obicei, duminică, de la ora 17.00, la TVR 1.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa