Reclamă
În anul 2015 Editura Hecate a publicat cartea lui Luce Irigaray, Împărtășirea lumii, tradusă de Ovidiu Anemțoaicei, cu o prefață de Luce Irigaray și o postfață de Ovidiu Anemțoaicei.
De la Rosi Braidotti la Silvia Federici și acum Luce Irigary, filosoafe care tratează probleme sociale, le-am cunoscut cu aceeași plăcere pe fiecare dintre ele prin intermediul cărților lor, pe rând: Postumanul, Caliban și vrăjitoarea și Împărtășirea lumii.
Reclamă
Luce Irigaray se atașează de un termen preconfigurat de Simone de Beauvoir în Al doilea sex, preia de aici conceptul formulat și argumentat de Simone conceptul (femeie pe plan secund) – celălalt-ul. Însă Luce trece la rolul de mama pornind de la celălalt. Femeia, planul secund, mamă. Nu e așa că pare a fi o mare glumă proastă să tratăm ca plan secund tocmai mama, purtătoarea rasei umane? Ei bine, este, de aceea Luce Irigaray încearcă să repare prin intervenția sa filosofică, să explice ce se întâmplă cu lumea noastră defectă, cum ne gestionăm relațiile, cum ne apropiem, cum avem șanse să conviețuim? Ei bine, ea spune că abia atunci când ne-am configurat propria individualitate și identitate, abia atunci ne putem raporta la celălalt, un celălalt cu o identitate la fel de bine configurată. Trecerea de la etapa de persoană singură la relația cu o altă persoană presupune și o transcedere într-o altă sferă de gândire și intrăm și în spațiul celuilalt, și în limitele sale, în regulile sale și în planurile sale. „Primirea pe care o organizăm nu se poate reduce la un ton al vocii, nici la alegerea unor cuvinte prietenoase din rândul acelora pe care le folosim, doar dacă nu suntem conștienți de caracterul relativ și insuficient al acestor semen de bun venit. Întâmpinarea implică o disponibilitate pentru acel ceva care nu s-a întâmplat încă, o abilitate și o dorință de deschidere către necunoscut, către acel ceva care ne este încă străin și care, într-un anumit sens, va rămâne întotdeauna așa.” (p.37)
Mie mi se pare că această este nu o carte de filosofie, cât o carte de relaționare într-o lume tot mai alienat, de pildă în capitolul „Împărtășirea nevoilor, împărtășirea dorinței” ne expune la posibilitățile de răspuns la chemare. Asta dacă chemarea a fost făcută. Luce Irigaray nu se citește ușor, se reflectează mult pe marginea spuselor ei, dar mi se pare că este din stirpea lui Esther Perel, terapeută și specialist în relații. Doar că punctele de vedere ale lui Luce Irigaray vin strict pe filieră feministă și metodic ajunge până în cele mai profunde segmente ale vieții împărtășite cu altcineva.
Individualismul ca efect al emancipării și progresului personal pe toată planeta a dus la o reconfigurare a relațiilor individuale și un soi de comportament de comoditate în sfera relațiilor, chiar pasivitate, ignoranță, se doresc relații de tip Tinder, relații create fast, consumate fast, derulate fast, familii întemeiate fast, și de fapt un hău între indivizi, în goana după întemeiere. Nu se mai întemeiază relația dintre parteneri. Pentru că relația are nevoie de timp pentru a se hrăni. Adesea tot ceea ce suntem în stare să oferim, nu este afecțiunea, ci mila.„Hegel avea dreptate să condamne mila, acel resort al imobilismului menținut de stăpân în devenirea noastră umană și, de fapt, un alt nume pentru dispreț” (p.43)
Cum ar trebui să ne raportăm la celălalt, la un posibil partener de viață pe care se presupune că suntem pregătiți să îl abordăm sau să îl primim? Tot Luce Irigaray ne spune deslușit „abordarea celuilalt nu ar trebui să se rezume la supunerea față de un instinct orb – atracție și posesie sexuală, reproducere, supunere, apropiere, respingere etc. – ci, ar trebui să însemne percepția umanității ca atare, adică accesul la cee ace ne transcede, în raport cu care tăcerea, ascultarea și cuvintele sunt sarcini obligatorii pentru noi, aici și acum. (…) Doar printr-un astfel de gest devenim umani, femeile și bărbații asumându-și natura într-o perspectivă relațională care este diferită de aceea a regnului vegetal sau animal. Aceasta presupune ca noi să știm să ne ascultăm atracțiile și să le stăpânim pentru a pregăti un spațiu între noi unde acestea să se poată realiza într-o manieră dialogică.” (p.47)
Până la întâlnirea cu celălalt trebuie să parcurgem cartea lui Luce Irigaray pentru că este cee ace avem nevoie ca să știm cum să relaționăm sănătos conform cu realitatea, nu cu așteptările noastre, să reacționăm rational, să ne stăpânim, să protejăm și spațiul celuilalt de iluziile pe care ni le-am putea proiecta, de dorințele pe care le-am putea cultiva fără ca celălalt să participle. De aceea dialogul nu poate fi substituit sub nicio formă. De aceea nici cartea Împărtășirea lumii nu poate fi substituită. A simți nu e de ajuns. A realiza ce simți și de ce este ceea ce ne-ar putea ajuta în călătoria noastră prin sfera relațiilor interumane. „Dacă relaționarea cu celălalt este considerată o dimensiune fundamentală a desăvârșirii fiecăruia, temporalitatea se dezvăluie ca fiind mai complexă: prezența unuia în fața celuilalt devine locul unde se articulează două temporalități.”(p.89)
Cartea Împărtășirea lumii poate fi comandată aici!
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
