Reclamă
De multe ori cuvintele sunt la fel de importante, mai ales cele care sunt spuse copiilor, pentru că acestea pot avea un mare impact asupra modului în care se dezvoltă. Din acest motiv adulții ar trebui să acorde o atenție asupra cuvintelor pe care le rostesc în preajma celor mici. Nu numai că ei pot ajunge să imite limbajul și tonul pe care părinții îl folosesc, dar ei pot adopta aceste fraze și cuvinte pe care le pot folosi în interacțiunile avute cu alte persoane. Și mai mult decât atât, anumite fraze, dacă sunt rostite prea des, îi pot determina pe cei mici să dezvolte anumite mentalități, care pe măsură ce cresc le-ar putea deveni dăunătoare.
De aceea părinții trebuie să învețe să acorde o mai mare atenție mesajelor pe care le transmit copiilor și să învețe că un lucru esențial în dezvoltarea unei relații sănătoase părinte-copil, îl reprezintă comunicare. De asemenea, părinții trebui să-și reamintească că există câteva lucruri pe care nu trebui să le spună niciodată copiilor.
Reclamă
„Nu ne putem permite”
Nici un părinte nu își dorește ca dorințele și visele copilului său să fie limitate din cauza lipsei banilor. Și deși mulți le spun celor mici că nu își pot permite un lucru sau altul, este foarte important chiar și când situația financiară nu o permite să-i încurajeze și să-i învețe pe copii că prin muncă și determinare pot ajunge să-și îndeplinească visele.
„Pentru tine muncesc”
Deși nu poate părea mare lucru, în realitate o astfel de afirmație poate transmite ideea că doar din obligație un părinte muncește. Copii trebui să simtă că lucrurile pe care părinții le fac pentru ei sunt din dragoste și nu pentru că se simt obligați să le facă. Pentru că dacă li se induce această idee, când vor crește vor ajunge să se simtă vinovați, mai ales că anumite lucruri au fost făcute pentru ei, când nu le-au cerut.
„Nu te mai comporta ca un copil”
Este în regulă pentru un copil să se comporte ca un copil. Este în regulă să facă greșeli, să fie copilăros, curios sau să plângă. De foarte multe ori, din dorința de ai pregăti pentru viață, mulți părinți ajung să fie mult mai duri decât ar trebui. Iar dacă acest lucru se întâmplă de la o vârstă fragedă a copilului, când va mai crește va ajunge să adopte un comportament care este mult prea rigid și încordat.
„Nu ești capabil/ nu poți face nimic”
Unul dintre cele mai rele lucruri pe care un părinte i l-ar putea spune unui copil este că nu va putea face un lucru, că este incapabil. Într-o asemenea situație, copilul nu numai că va ajunge să se simtă inferior, dar va ajunge să își piardă încrederea și entuziasmul. Și pe măsură ce i se va repeta acest lucru, copilul va ajunge să nu mai aibă încredere în nimic din ce va face și va mai renunța să își asume riscuri pentru că va considera că nu este suficient de bun.
Părinții se vorbesc de rău în fața copiilor
Indiferent care ar fi neînțelegerile apărute, părinții trebuie să învețe să-și țină nemulțumirile unul față de celălalt departe de copii. Pentru că acest lucru nu numai că va crea tensiune în familie, dar cei mici pot ajunge în situația de a lua partea unui părinte în detrimentul celuilalt, fără să înțeleagă prea bine ce se întâmplă.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa