Reclamă
Deși mintea umană poate fi considerată o creație cât se poate de senină și de strălucită a evoluției, este, de asemenea, capabilă de a crea lucruri absolut oribile. De-a lungul secolelor, paginile istoriei au abundat de povești groaznice legate de tortură, lipsă de compasiune umană și plăcerea sadică atât a indivizilor, cât și a grupurilor de oameni, pentru a-i vedea pe alții într-o agonie chinuitoare. Aflați – dacă îndrăzniți – o serie de moduri extrem de brutale în care oamenii au fost executați în lumea antică.
Răstignirea. Este modul cel mai potrivit pentru a începe această listă macabră este răstignirea. Acest lucru era practicat atât în lumea antică, cât și în secolul al XX-lea. A fost introdusă pentru prima dată de asirieni și babilonieni, urmați apoi de perși, Alexandru cel Mare și fenicienii – care au împământenit-o la Roma în secolul al III-lea î.Hr.
Reclamă
Răstignirea presupunea ca victima să fie legată sau să fie bătută în cuie pe o grindă de lemn – sau cruce. Unghiile erau străpunse până în oasele de sub încheieturi pentru a susține greutatea persoanei. Era o poziție perfectă, deoarece nu provoca o sângerare majoră – doar nervul median, care făcea ca degetele să se încordeze și ca mâinile să se îndoaie într-o contracție chinuitoare. Picioarele erau bătute în cuie pe partea verticală a crucii și, odată ce picioarele oboseau, brațele trebuiau să susțină greutatea corpului, provocând dislocarea umerilor. Coatele și încheieturile urmau curând să devină deja cu câțiva centimetri mai lungi. În acest moment, pieptul trebuia să suporte greutatea corpului, declanșând probleme respiratorii și o eventuală senzație de sufocare.
Condamnat să fii mâncat de șobolani de viu
Tortura șobolanilor este chiar una dintre cele mai teribile căi de a ucide un om. În ideea că șobolanii mănâncă orice. Nu este o mare surpriză faptul că oamenii au creat un dispozitiv de tortură încă din lumea antică pornind de la comportamentul lor.
De obicei, un șobolan era așezat într-o cușcă mică poziționată sub abdomenul condamnatului. Cușca era încălzită din exterior – fie de o lumânare, de un băț în flăcări, fie de cărbuni fierbinți – provocându-i mult disconfort pentru ca mai apoi animalul să devină agitat. Deci, cum ar putea scăpa șobolanul? Făcându-și drum prin singura suprafață moale disponibilă – pielea umană. Destul de repede, șobolanul își croia drumul printre intestinele victimei, provocând o agonie insuportabilă in timpul acestui proces. Această tehnică a scos efectiv informații de la prizonieri și a mizat mult pe degradarea psihicului lor.
Întinderea până la deces
Un alt mod de tortură brutal în lumea antică a fost întinderea. Aceasta implica o masă, de obicei din lemn, cu osii și pârghii la ambele capete. Victima era obligată să se întindă, după care curelele de piele legau încheieturile mâinilor și picioarelor. Chingile aveau lanțuri sau frânghii legate de ele, care se înfășurau peste axe. Unul sau mai mulți torționari împingeau încet pârghiile, determinând rotirea axului (axelor) și producerea tensiunii în lanț (uri). Acest lucru a ducea treptat la alungirea membrelor și a restul mușchilor.
Problemele de natură fizică internă pe care o îndurau este greu de descris: vertebrele se extindeau, articulațiile, mușchii și tendoanele cedau, postura se schimba, cutia toracică presuriza plămânii, oasele se sfărâmau, terminațiile nervoase erau expuse – durerea era inimaginabilă. Ca bonus pentru cei „deosebit de duri”, aceștia erau așezați pe osii cu vârfuri care le smulgea carnea de pe spate.
Roata: o lovitură severă
Următorul este un mijloc de tortură dincolo de orice limite de chin: roata – cunoscută și sub numele de roată de execuție, roată de rupere sau roată Catherine. Acest chin plin de o cruzime nemărginită folosită în mod obișnuit în lumea antică era rezervată execuțiilor publice. Existau variații ale practicii, dar, în general, prizonierul era legat de o roată mare, din lemn, cu spițe. Scopul nu era să-i omoare, ci să-i mutileze sever, călăul începând cu ruperea oaselor picioarelor și apoi continuând mai sus. Făcea acest lucru cu o bară de fier, lovind victima până aproape de moarte, zdrobindu-i toate oasele. Odată terminat, prizonierul mutilat, era repoziționat pe roată, astfel încât tocurile lor să se unească la ceafă. Erau lăsați astfel să sângereze până la moarte.
Străpungerea cu o țeapă
Multe civilizații și culturi au practicat această formă străveche de tortură. A implicat străpungerea victimei cu o țeapă lungă, ascuțită și adesea unsă cu un agent care facilita alunecarea acesteia (de exemplu seu), fie pentru pedeapsa capitală, fie pentru a putea ține populația populația în frâu prin teamă, pentru a pedepsi dezertorii sau pentru a elimina insubordonarea militară în război. Această metodă era realizată în două moduri: longitudinală sau transversală.
Pentru longitudinal, persoana era poziționată deasupra vârfului, care era introdus parțial în anus. Datorită gravitației și a agentului de alunecare corpul aluneca pe țeapă, evitând organele majore și ieșind prin pielea umărului sau gâtului. O persoană putea supraviețui așa chiar și câteva zile. Transversal condamnatul era străpuns prin trunchi, fie pe partea din față spre spate, fie invers.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
