Reclamă
Peste 100 de case tradiționale din satele românești intră într-un proiect de reabilitare pe bani europeni. Construcțiile sunt alese în funcție de criterii stricte. Desigur, după renovarea gratuită, proprietarii nu vor putea să vândă timp de zece ani sau să transforme casa în pensiune.
Bani prin PNRR, alocați caselor tradiționale
Un juriu va face selecția care la final ar trebui să ducă la crearea unei rute a caselor tradiționale. În prima etapă, bugetul proiectului este de nouă milioane de euro, însă vor urma și alți bani alocați. Una dintre comunele cu mai multe gospodării ce se vor a fi renovate este Rimetea, din județul Alba. Frumusețea locului este cunoscută în întreaga lume. Opt gospodării din Rimetea vor fi finanțate. Una dintre case are o vechime de peste 225 de ani. Deși sunt degradate, clădirile sunt alese pentru arhitectura lor valoroasă.
Reclamă
Selecția a fost una destul de amplă și de lungă durată. De exemplu, din comuna Izvoru Crișului, județul Cluj, au fost propuse 30 de case, dar la final vor rămâne mai puțin de zece. Criteriile de selecție sunt stabilite de specialiști și nu se trece cu vederea niciun detaliu. În multe situații, constructorii și meșterii trebuie să corecteze modificările făcute în timp de proprietari, în așa fel încât casa să își păstreze frumusețea vremii.
„Oamenii au început să înțeleagă și nu mai fac atât de multe moficări. Iar în unele cazuri au fost și sancționați”, a transmis Claudiu Salanță, arhitect șef, județul Cluj, conform ProTV.
Pe listă sunt case din 16 comune, aflate în zece județe din toate regiunile țării. După ce autoritățile locale le-au propus, fiecare gospodărie a fost analizată în amănunt de echipe de specialiști. S-a analizat valoarea istorică, arhitecturală, artistică, dar și starea de conservare a clădirii. Fiecare primărie a primit apoi un ghid cu reguli pe care proprietarii trebuie să le respecte, altfel nu se poate reabilita clădirea.
„Vor trebui reabilitate cu materiale de construcții tradiționale vorbim de nisip, var, nicidecum cu materiale cum e BCA”, explică Szilard-Levente Deak-Szekely, primarul din Rimetea.
La finele proiectului, persoanele care vor avea de respectat mai multe reguli destul de stricte. De exemplu, nu le vor putea vinde sau transforma în pensiuni timp de zece ani. Casele vor putea fi filmate și pozate de turiști, acest lucru ajutând la promovarea zonei. Proiectul este realizat în mare parte pentru zone cunoscute de turiști, iar banii vin prin PNRR, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri