Reclamă
Malta este o insulă cu o suprafață de 316 km² și o populație de peste 425.384 locuitori. Acest lucru o face să fie pe locul 4 în topul celor mai populate țări din Europa și pe locul 8 în lume. Capitala este la Valletta, iar până în 2020, când coronavirusul a pus stăpânire peste întreaga lume, micuța insulă avea anual peste 1,6 milioane de turiști. De când virusul a interzis călătoriile, turismul a scăzut considerabil, așa că anul 2021 vine cu vești bune pentru cei care vor să viziteze aceste locuri.
Autoritățile au decis să facă o campanie prin care turiștii vor primi recompense pentru minim trei nopți de cazare. Aceștia ar putea beneficia de sume până în 100 de euro, iar măsura va intra în vigoare pe 1 iunie, când începe un nou sezon turistic. Malta a scăzut destul de mult pe plan turistic în ultima perioadă, din acest motiv autoritățile aflate în arhipelagul din Marea Mediterană luând decizia recompenselor. Valoarea acestora va fi stabilită în funcție de stelele hotelului în care sunt cazați. În plus, există două condiții pentru ca turiștii să beneficieze de acest ajutor: trebuie să fie cazați cel puțin trei nopți, iar vacanța să fie pe cont propriu, nu prin agenție.
Reclamă
Ce poți face patru zile în Malta
În primul rând putem aduce în discuție peisajul absolut superb oferit de Insulele malteze. Azurul Mediteranei este o încântare pentru cei pasionați de fotografie sau pur și simplu iubesc peisajele viu colorate. Pe lângă peisaje, ai parte și de o istorie unică. Temple, palate, catedrale, toate te așteaptă cu porțile larg deschise să descoperi o lume captivantă, veche de aproximativ 5000 de ani. Fiind o țară mică, cel mai interesant lucru aici este că îi poți descoperi cultura. Muzică, arhitectură, bucătărie, tradiții și multe festivaluri te pot face ca în doar patru zile să te îndrăgostești de această mică insulă.
Muzica malteză este cunoscută sub numele de għana și este acompaniată de chitară folk. Aceasta este cântată în mod obișnuit de bărbați, iar totul este sub forma unui dialog, argumentând o idee prin versuri. În cultura malteză nu vorbim despre o muzică compusă și distribuită la scară largă, ci despre melodii improvizate, versuri compuse pe loc pentru a crea o atmosferă amicală. Muzica tradițională mai poate fi ascultată doar în cadrul anumitor spectacole. Dacă tot vorbim despre muzică, este imposibil să nu aducem în discuție Teatrul Manoel din Malta, care găzduiește și Orchestra Filarmonică. Teatrul Manoel este al treilea teatru din lume ca vechime.
Arhitectura este una diversificată, unde întâlnim influențe ale mai multor culturi mediteraniene. Templele sunt decorate cu spirale care evocă arborele vieții sau chipuri de animale, iar culoarea predominantă a picturilor este ocru roșu. Pe lista locurilor de vizitat poate fi trecută și sculptura Venus din Malta sau Muzeul Național de Arheologie din Valletta. În Insulele malteze putem vedea și picturile celebrului Caravaggio, acestea fiind expuse în Oratoriul Bisericii Sfântul Ioan. Partea de arhitectură este una extrem de bogată, iar dacă sunteți atrași de acest segment, cu siguranță o să rămâneți impresionați de tot ceea ce vă oferă insula.
Avem o veste bună pentru gurmanzi! Malta are o bucătărie extrem de variată, găsind aici influențe siciliene, spaniole și engleze. În istoria acestei insule s-a remarcat foarte mult fenkata, carnea de iepure fiartă sau prăjită. Pastizzi este de asemenea un preparat specific maltez, o plăcintă umplută deseori cu ricotta sau mazăre. Dacă vrei să încerci aceste preparate și multe altele, nu pierzi nimic dacă faci o vizită pentru câteva zile în Malta.
Festivaluri celebre
În Malta, zilele sfinților sunt sărbătorite cu festivaluri. La primele ore se țin slujbe și predici cu privire la viața celui sărbătorit, apoi smerenia este lăsată deoparte și începe distracția în stradă, care se încheia noaptea târziu, cu un foc de artificii. Cel mai renumit este Carnavalul Maltez, care are loc cu o săptămână înainte de Miercurea Cenușii, prima zi din Postul Mare. Acest festival include baluri mascate, concursuri cu măști ieșite din comun sau cele mai bizare costumații. Când noaptea se lasă, pe străzi este o paradă cu care alegorice, în unul din acestea fiind prezent Regele Carnavalului sau ir-Re tal-Zakynthos, în malteză.
O perioadă plină de festivaluri este în Săptămâna Mare, când oamenii sărbătoresc cu mare fast moartea și învierea lui Isus. Nici din această săptămână nu lipsesc focurile de artificii, muzica specifică sau paradele pline de costumații ciudate. Mnarja este un alt motiv de sărbătoare, celebrând Sfinții Petru și Pavel. În noaptea de 29 iunie, străzile din Malta sunt pline de focuri aprinse sau oameni care defilează cu torțe în mână. În această perioadă este perfect să vizitez micuța insulă, având loc și Festivalul de mâncare tradițională. Istoria spune că în vremurile îndepărtate, aceasta era singura zi în care cavalerii puteau merge la vânătoare de iepuri sălbatici.
Malta are foarte multe festivaluri celebre, însă, în această perioadă, trebuie să te informezi cu privire la desfășurarea lor. Dacă vrei să vizitezi insula doar pentru astfel de petreceri, este posibil să fii dezamăgit, fiind o perioadă plină de restricții din cauza infectării cu Covid-19.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r