Reclamă
Până nu demult toată lumea credea că se bucură de o situație financiară foarte bună, însă Maria Buză se pare că are, în realitate, mari probleme financiare. Afacerile în care a investit sume mari de bani au fost un eșec, iar acum actrița încearcă din răsputeri să-și plătească toate datoriile acumulate.
Maria Buză este una dintre cele mai talentate și apreciate actrițe din țara noastră. Mereu veselă și cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat, vedeta reușește cu fiecare apariție a sa să-și încânte publicul. Se mândrește cu o carieră de peste 22 de ani în actorie în cadrul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, însă de-a lungul acestor ani a fost implicată și în numeroase proiecte muzicale și de televiziune.
Reclamă
Maria s-a căsătorit cu violonistul George Pătrașcu, în care a găsit atât un prieten și un partener de viață minunat, cât și un partener de scenă și de afaceri. De-a lungul anilor cei doi soți au colaborat atât pe scenă și pe plan profesional, iar împreună visau la un viitor deosebit, care să le aducă multă satisfacție materială. Și-au deschis două restaurante, unul pe litoralul românesc în stațiunea Mamaia și altul în București, iar actrița vorbea în acel moment cu mult entuziasm despre investițiile sale.
„Am ajuns să fac pe gazda, pe artistul și pe patronul ca să fie bine și ca să meargă afacerea.”, declara aceasta în momentul respectiv.
Ceea ce trebuia să fie o afacere foarte profitabilă a ajuns însă să-i creeze mari probleme financiare actriței. Apariția noului virus i-a dat toate afacerile peste cap și a lăsat-o cu datorii cărora abia le face față, așa că Maria Buză a ajuns într-o situație disperată. Inițial nu a știut ce să facă și a încercat să susțină restaurantul din resurse proprii, până când în cele din urmă a cedat. Atât restaurantul de la mare cât și cel din capitală au fost închise, cu toate că artista și soțul ei încă trebuie să acopere cheltuielile care au rămas.
„A fost extrem de greu, mi-am plâns în pumni, dar mi-am dat seama că situația mea este și a lumii. Restaurantul a fost cea mai proastă mișcare a mea și a soțului meu, care am crezut că ne va îndeplini toate dorințele. […] Noi speram zi de zi să ne revenim, dar aproape toți veneam cu bani de acasă pentru a acoperi cheltuielile. Este un capitol încheiat, dar încă mai tragem după el, avem datorii”, a mărturisit Maria în cadrul unei emisiuni.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa