Reclamă
Maria Pilchin s-a născut în Republica Moldova la 26 ianuarie 1982 în satu Răuțel, raionul Fălești, o suburbia a orașului Bălți. În copilărie a locuit o perioadă de timp în Ucraina și Rusia, frecventând astfel mai multe școli în limbile ucraineană, rusă și română. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova (2004), luându-și masteratul în domeniul literaturii universal (2006) la Facultatea de Limbi și Literaturi străine a aceleiași universități. În 2012 a absolvit Facultatea de Business și Administrarea Afacerilor a Academiei de Studii Economice din Moldova. În prezent este lector în cadrul Departamentului de Literatură Universală și Comparată, Universitatea de Stat din Moldova și cercetător Științific la Institutul de Filologie al Academiei de Științe din Moldova și în cadrul Departamentului de Studii și Cercetări al Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”.
A debutat editorial în 2013 cu volumul de critică literară De mână cu Marele Joker. Grupaje de poeme publicate în Hyperion, Euphorion, Zona literară etc. Este prezentă în Cartea poeziei -2014 (Chișinău, Arc, 2014) și în alte câteva antologii de poezie de peste Prut. Multipremiată în Republica Moldova pentru activitatea sa de cercetare și literară.
Reclamă
Maria Pilchin publică poeme pentru Ivan Gogh la Editura Paralela 45 în anul 2015, o carte mult așteptată dacă nu de Republica Moldova, atunci de România. Lirica Mariei este minimalist, nu prefer extinderile. Ne vorbește despre lumea necunoscută nouă, Donețk, Rusia, Transnistria, are avantajul mai multor culturi și o sensibilitate estetică aparte și se autoportretizează :„sunt rusoaică la bucurești/ și româncă la moscova/ dar în patul tău/ sunt femeia de iubit/ femeia de atins/ femeia de legănat/ femeia de înțeles” (FEMEIA DE IUBIT, p.39) Poemele de dragoste de aici sunt simpliste, aici nu figurile de stil fac diferența, ci crearea unui spațiu neconvențional, un culoar multural, un nod nod firelor nevăzute ale culturilor pe care le cunoaște. Nu sunt neapărat poeme triste, transpare armonia domestic și bucuria unei căsnicii pline de dragoste, asta mai ales în poemele dedicate lui Ivan. Nu este unul dintre acele volume de poezie care să predispună la tristețe, cu interes privește Maria înspre oropsiți, înspre granițele care ne despart, aceste aspect umbresc fericirea de la nivel micro, cuplul devine astfel angajat civic. Cu interes pentru aspectele politice care ar favoriza un mai bun trai rușilor, moldovenilor și chiar românilor. Citează câteva versuri de-ale lui Sorescu: „și pentru că toate acestea/ trebuiau să poarte un nume/ un singur nume”(DUMNEZEUL FĂRĂ NUME, p.34) Este înduioșător cu atât mai mult cu cât nu este trăitoare în România, și iată că Sorescu a ajuns dincolo de ceea ce știm noi, în psihicul multor popoare. Despre copilăria în URSS are poeme despre obligativitatea de a purta anumite haine, de a avea o anumită conduită, de a consuma anumite forme de cultură, având anumite subiecte impuse.
Face o incursiune în amintirile copilăriei și ajunge acolo unde e iarnă și bradul se împodobește. Sunt adevărate exerciții traumatice, asta pentru că momentele frumoase alături de familie – mama și tata, nu mai pot fi întoarse în realitate, nu mai poate fi recuperate acea vârstă a tuturor bucuriilor autentice din puțin. O perioadă a visării, a tuturor posibilităților imaginate. Vorbește și despre cum se simte când treci granița și sentimental exilului, al unei case universale, care nu se găsește într-un loc, este peste tot, în toate țările în care a trăit, în toate limbile pe care le vorbește: „și aveai două nume/ și zâmbeai/ te uitai în oglindă/ să îți cauți celălalt nume/ nu mai era/ căci emigrase/ numele tău se exilase/ dincolo de tine” (CONTROL VAMAL, p.53).
Se pare că Maria Pilchin are o viziune globală, așa cum spuneam, nu se referă doar la posibilitățile case, ci și la posibilitățile țării în care trăiește, iată că privind în jur nu e tocmai mulțumită pentru sine, dar și pentru confrații săi: „foarte puțini știu cum să proceseze informația/ din ochii mari și triști ai copilului/ țara mea ar putea exporta mari/ baze de date cu ochi albaștri verzi negri căprui/ triști ca un cer abandonat” (EXPORT DE TRISTEȚI INFANTILE, p. 48).
Poate cunoaștem azi noțiunea de egalitate și însemnătatea ei, dar asta nu înseamnă că întotdeauna egalitatea în toate statele a însemnat același lucru: „uneori mă gândesc la mama tata/ eu mică și steluța lui lenin/ pe care mi-a dat-o iura în școala rusă/ colegul care îmi ducea uneori geanta/ și îmi scria bilețele de amor/ destul de inspirate pentru/ un octombrel din clasa a doua/ masa a crescut mult/ masa a fugit din/ pădurea de urși/ masa a fugit din țara/ în care oamenii erau egali/ egali cu zero/ mi-e frică însă și de/ ecuația zilei de azi” (MALENIKAYA MAȘA, p.40).
Dragostea Mariei Pilchin cântată în poemele sale, este dragostea pentru oameni indiferent de gen și rasă, pentru că ea știe foarte bine ce înseamnă să fii refugiat, știe cât de greu este să te integrezi, Maria Pilchin îmi amintește de Malala, în aceste condiții reușește să ajungă cu un pix în mână la cel mai înalt nivel al educație în țara sa. O învingătoare.
Cartea poeme pentru Ivan Gogh se găsește aici!
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
