Reclamă
Oana Roman și Marius Elisei au divorțat săptămâna aceasta, punând astfel capăt unui capitol important din viața lor care a durat mai bine de 6 ani. Cei doi au avut o căsnicie care a fost încă de la început în atenția publicului din țara noastră, însă în cele din urmă au ajuns să meargă pe drumuri separate. Din momentul în care și-au anunțat despărțirea, Marius a ales să stea departe de lumina reflectoarelor, dar acum a făcut câteva declarații suprinzătoare.
Oana și Marius au trăit o frumoasă poveste de dragoste care a început în anul 2014. Și-au unit destinele și au adus pe lume o fetiță minunată, pe care o iubesc mai presus de orice și căreia încearcă să îi ofere cea mai bună creștere posibilă. Vestea divorțului dintre ei a șocat o țară întreagă, mai ales că totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte de Crăciun, perioadă foarte puternic încărcată emoțional.
Reclamă
Până în acest moment s-a crescut că cel care a luat decizia separării a fost Marius, mai ales după ce în presă au fost publicate informații conform cărora el ar fi implicat deja într-o altă relație. Totul se pare că a fost însă bazat pe zvonuri nefondate, căci bărbatul a mărturisit că despărțirea dintre el și mama fetiței sale a fost foarte dificilă și care a lăsat multe răni. Hotărârea a fost a amândurora, iar el a plecat din căminul conjugal și a stat singur în această perioadă, luându-și mult timp de gândire.
„Sărbătorile le-am petrecut singur, în depresie, nu a fost ușor. M-am simțit ca pe un om pe care nu-l voia nimeni, dar asta a fost doar în capul meu. Lumea nu știa ce se întâmplă, că am plecat sau că sunt singur. Divorțul e un șoc, nu e ușor, mai ales că este și un copil. Din partea mea a venit, eu am zis să divorțăm, dar și Oana a fost de acord și m-am bucurat. Mă bucur că s-a ajuns aici, la notar. Am decis împreună totul. Timpul va decide ce se va întâmpla, orice este posibil, mai ales că eu îmi mai doresc copii.”, a declarat Marius Elisei.
Marius Elisei și-a mărturisit dragostea pentru Oana Roman
Când toți se așteptau la izbucnirea unui scandal, se pare că lucrurile au evoluat într-o direcție total opusă. Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar și și-au împărțit amiabil toate bunurile comune, luând de asemenea hotărârea ca micuța Isabela să rămână în grija amândurora. Bărbatul nu s-a ferit deloc să-și mărturisească sentimentele care l-au legat de fosta sa soție, mărturisind că vârsta nu a jucat deloc un rol important în viața lor, mai ales că s-au iubit extrem de mult.
„Diferența dintre noi nu a contat, pentru că a existat dragoste, ne-am iubit și ne-am plăcut.”, a mai adăugat acesta.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa