Meteo 2 ianuarie. Se schimbă vremea în România – Monden
Home > Actualitate > Meteo > Meteo 2 ianuarie. Se schimbă vremea în România

Reclamă

Actualitate Meteo

Meteo 2 ianuarie. Se schimbă vremea în România

Prognoza meteo

Reclamă

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 2 ianuarie. Vremea devine instabilă, iar temperaturile se mențin anormale pentru această perioadă a anului.

Cum va fi vremea în România

În zonele din sud-vest, vremea se menține extrem de caldă pentru acest început al lunii ianuarie. Potrivit meteorologilor de la ANM, valorile termice vor fi mai scăzute față de intervalul anterior, însă acestea se vor situa peste mediile multianuale. Așadar, temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei și 15 grade în sudul Olteniei. De partea cealaltă, valorile minime din termometre vor indica, în cea mai mare parte a țării, între -1 și 6 grade. Pe timpul zilei de duminică, în sud-vestul, parțial în estul teritoriului, dar și la munte cerul va fi variabil. În restul țării va fi nebulozitate joasă sau ceață, cu precădere în nord-vest și centru. Seara și noaptea vor fi înnorări în majoritatea zonelor. Izolat în zonele din nord și nord-est vor fi posibile ploi slabe, iar în zonele joase de relief pe alocuri va mai fi ceață. În nordul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1800 m vor fi condiții pentru precipitații mixte. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari în a doua parte a intervalului în zona înaltă a Carpaților Orientali, când viteza la rafală va depăși chiar și 100 de kilometri pe oră. La altitudini mai joase, mai ales în zonele de deal și de câmpie, va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu ușoare intensificări în sud-est, nord-vest și centru.

Reclamă

Cum va fi vremea în Capitală

În București, valorile termice vor fi mai scăzute față de prima zi a lunii, dar vremea se va menține caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros, iar seara și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări spre seară. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 2-3 grade Celsius.

Vremea la munte

În zonele de munte, cerul va fi variabil, mai mult noros mai ales noaptea în nordul Carpaților Orientali. În această zonă sunt așteptate ploi slabe, iar la altitudini înalte precipitațiile vor lua aspect de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări, iar vitezele vor fi mai mari în a doua parte a intervalului în zona înaltă a Carpaților Orientali. Pe crestele montane, rafalele de vânt vor depăși 90, chiar 100 de kilometri pe oră. Termometrele vor înregistra valori maxime cuprinse între 8 și 10 grade Celsius, în timp ce minele coboară până la 2 grade.

Citeste si




Recomandări autor