Meteo 20 decembrie. ANM anunță cum va fi vremea în prima zi a săptămânii – Monden
Home > Actualitate > Meteo > Meteo 20 decembrie. ANM anunță cum va fi vremea în prima zi a săptămânii

Reclamă

Actualitate Meteo

Meteo 20 decembrie. ANM anunță cum va fi vremea în prima zi a săptămânii

Meteo 20 decembrie. ANM anunță cum va fi vremea în prima zi a săptămânii

Reclamă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru prima zi a acestei săptămâni. Pentru data de 20 decembrie 2021, valorile medii se încadrează în normalul perioadei. Cerul se va menține mai mult înnorat în cea mai mare parte a țării, mai ales în zona de nord a teritoriului.

Vremea se menține rece în România

Meteorologii anunță că se vor înregistra precipitații mixte, sub formă de lapoviță, în vest, sud şi sud-est. În zonele montane va ninge, iar stratul de zăpadă va fi unul destul de gros. Ne așteptăm și la condiții de polei, iar vântul va sufla slab și moderat în cele mai multe regiuni. De altfel, în Carpații Meridionali şi Carpații de Curbură, rafalele vor depăşi viteze de 80 – 90 de kilometri pe oră, iar ninsoarea va fi viscolită, ducând la reducerea semnificativă a vizibilității.

Reclamă

În prima zi a săptămânii, valorile maxime se vor încadra între -2 şi 10 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi cuprinse între – 8 şi 0 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi le vom regăsi în Transilvania, Maramureș și Moldova.

În Capitală, ne așteptăm să avem parte de un cer înnorat în prima parte a zilei. Sunt șanse mari ca precipitațiile să apară în teritoriu, mai ales în zonele de nord, sud și centru. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe timpul serii, în timp ce condițiile de polei rămân valabile pe tot parcursul zilei.

Cantitățile de precipitații sunt normale pentru această perioadă, însă acestea vor lua aspect de lapoviță și ninsoare mai ales în zone de deal și de munte. De marți, vremea intră într-un nou proces de răcire, iar meteorologii au transmis că un val de aer polar va vizita România. Până cel târziu joi, vremea se menține rece, iar de Crăciun sunt șanse mari ca valorile să crească în teritoriu.

Vântul va continua să sufle puternic întreaga săptămână, luând aspect de rafală în zonele montane, la altitudini de peste 1500 de metri. De altfel, valorile ar putea ajunge la un nou proces de scădere, însă în săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou, iar presiunea atmosferică rămâne instabilă în cea mai mare parte a țării.

Citeste si




Recomandări autor