Reclamă
Administrația Națională de Meteorologie anunță că luni, 25 aprilie 2022, temperaturile se vor situa în jurul normelor perioadei în regiunile intracarpatice şi pe litoral. În restul țării, valorile vor fi mai ridicate față de normalul perioadei.
Cum va fi vremea în România
Pe timpul zilei de luni, vremea va fi în general instabilă şi se vor semnala averse. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în județele poziționate în jumăatea de nord a țării, precum și în zonele de deal şi de munte şi pe alocuri în restul teritoriului.
Reclamă
În prima zi a săptămânii, ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat va cădea grindină. Pe timpul nopții, cerul se va degaja treptat, meteorologii anunțând ploi în regiunile nordice, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele Carpaţilor Orientali.
Temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 14 grade în Delta Dunării şi 27 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade Celsius. Izolat va fi și ceață.
În Capitală, vremea se va menţine destul de caldă pentru această perioadă. În a doua parte a intervalului, instabilitatea atmosferică va fi resimțită în tot teritoriul.
În Capitală sunt așteptate înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Spre seară, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă înregistrată în București va fi de 25-26, iar minimele termice vor fi de 10 grade Celsius.
Vremea în principalele orașe
- Brașov: minima: 8 °C / maxima: 20 °C
- Iași: minima: 11 °C / maxima: 22 °C
- Cluj Napoca: minima: 9 °C/ maxima: 21 °C
- Constanța: minima 10 °C/ maxima: 17 °C
- Bacău: minima 10 °C/ maxima: 22 °C
- Timișoara: 9 °C/ 19 °C
- Oradea: temperaturi minime de 10 °C/ maxime de 17 °C
- Sibiu: valori minime de 8 °C/ valori maxime de 18 °C
- Giurgiu: valori minime de 13 °C/ valori maxime de 26 °C
- Galați: temperaturi minime de 11 °C/ maximele termice: 24 °C
- Arad: minime: 9 °C/ maxime 19 °C
- Piatra Neamț: minima: 10 °C/ maxima: 18 °C
- Ploiești: temperaturile minime 10 °C/ temperaturile maxime: 24 °C
- Pitești: minime: 11 °C/ maxime: 22 °C
- Buzău: minime: 11 °C/ maxime: 25 °C
- Brăila: 12 °C/ 24 °C
- Craiova: minime: 11 °C/ maxime: 23 °C
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri