Reclamă
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru joi, 6 ianuarie 2022. Temperaturile intră într-un nou proces de răcire, destul de specific perioadei.
Conform ANM, începând cu această zi, vremea se mai răcește puțin, comparativ cu ultimele zile, iar schimbarea va fi resimțită la nivelul întregii țări. Cu toate acestea, în zonele din sud și sud est, valorile termice se mențin mult mai ridicate față de normalul perioadei.
Reclamă
În acest context, meteorologii transmit că vremea va fi mai rece, dar nu cât ar trebui într-o lună de iarnă. Termometrele vor înregistra temperaturi maxime ce vor fi cuprinse între 3 și 16 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între -4 și 6 grade Celsius.
Cerul se menține variabil, mai mult noros, mai ales în prima parte a zilei, în special în județele aflate în vestul, centrul și nordul țării. Odată cu lăsarea serii, cea mai mare parte a teritoriului va fi acoperită de un cer noros. În cursul acestei zile, presiunea atmosferică se va menține instabilă, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări doar în zonele de munte, cu precădere la altitudini înalte.
Temporar, precipitațiile vor fi prezente pe arii restrânse, în zonele joase de relief, în timp ce la altitudini mari precipitațiile sub formă de ploaie se vor transforma în ninsoare. Astfel de fenomene se vor regăsi întreaga zi în toată regiunea Moldovei și în cea mai mare parte din Transilvania.
Cum va fi vremea în București
În București, valorile termice se vor menține destul de mari pentru această perioadă, deși în unele zone ale țării s-a instalat treptat o răcire care și-a făcut simțită prezența. Temperatura maximă va atinge 14 grade Celsius, vremea fiind mai mult de primăvară. De partea cealaltă, minimele termice vor fi de 2-4 grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat, iar dimineața și seara vor apărea din nou condiții de ceață și polei.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri