Reclamă
Administrația Națională de Meteorologie anunță că vineri, 14 octombrie, vremea va fi normală din punct de vedere termic, însă în mai multe zone va continua să plouă. Dimineața vine însoțită de ceață în zonele joase, iar la altitudini înalte există riscul să ningă. Iată ce temperaturi vor fi în marile orașe din țară.
Meteo 14 octombrie
Specialiștii de la ANM anunță că la finele acestei săptămâni, vremea va fi pentru această perioadă a lunii octombrie. Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări la munte, în sud și în zona submontană, unde se vor înregistra condiții de ploaie.
Reclamă
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în est și sud-vest. Temperaturile vor înregistra maxime cuprinse între 14 și 21 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor atinge valori situate între 3 și 12 grade Celsius.
În Capitală sunt șanse slabe de ploaie, însă cerul va fi mai mult noros. Maximele termice nu trec de 19-20 de grade Celsius, iar în prima parte a zilei, vântul va avea și intensificări. În schimb, în zonele montane, precipitațiile vor lua aspect de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, la altitudini înalte.
- Târgu Jiu: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 68%, Vânt: 8 km/h
- București: 19 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 64%, Vânt: 18 km/h
- Suceava: 15 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 81%, Vânt: 18 km/h
- Sibiu: 18 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 70%, Vânt: 8 km/h
- Bacău: 13 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 77%, Vânt: 14 km/h
- Alba Iulia: 18 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 76%, Vânt: 6 km/h
- Iași: 14 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 71%, Vânt: 13 km/h
- Baia Mare: 18 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 77%, Vânt: 6 km/h
- Constanța: 17 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 21 km/h
- Cluj Napoca: 18 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 78%, Vânt: 6 km/h
- Oradea: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 6 km/h
- Botoșani: 15 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 77%, Vânt: 14 km/h
- Galați: 17 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 60%, Vânt: 11 km/h
- Miercurea Ciuc: 13 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 89%, Vânt: 10 km/h
- Târgoviște: 16 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 74%, Vânt: 11 km/h
- Brașov: 16 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 76%, Vânt: 5 km/h
- Tulcea: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 60%, Vânt: 18 km/h
- Timișoara: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 5 km/h
- Ploiești: 17 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 72%, Vânt: 14 km/h
- Craiova: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 61%, Vânt: 19 km/h
- Brăila: 17 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 60%, Vânt: 11 km/h
- Buzău: 16 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 69%, Vânt: 13 km/h
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri