Reclamă
Se schimbă vremea, tot mai mult, de la o zi la alta. Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă prognoză pentru următoarele săptămâni. Iarna își va face simțită prezența în România.
Pentru început, salvamontiștii au emis o avertizare de avalanșă gradul 3 din 5, la altitudini de peste 1800 de metri. De altfel, în următoarele zile, temperaturile vor fi mai coborâte decât normalul acestei perioade, iar vântul puternic va fi prezent în tot teritoriul. De altfel, în preajma Crăciunului, precipitațiile vor avea o tendință excedentară în cea mai mare parte a țării.
Reclamă
Valorile termice se mențin mult mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, cu precădere în regiunile extracarpatice și local în cele centrale. Regimul pluviometric va fi local excedentar în zonele montane.
Cum va fi vremea în România
Prognoza meteo în săptămâna 20-27 decembrie. Temperaturile medii vor fi mai scăzute față de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul țării. Acestea vor avea câteva abateri negative, în zonele montane, la altitudini de peste 1700 de metri. Cantitățile de precipitații se mențin deficitare în zonele de est, sud și în cele vestice.
În perioada 27 decembrie – 3 ianuarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric se menține excedentar. Ulterior, între 3 și 10 ianuarie, mediile valorilor termice anunțate de meteorologii de la ANM se vor situa sub cele normale acestei săptămâni, în toată țara.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi prezente cu o tendință excedentară în cea mai mare parte a țării. În regiunile de sud, ploile vor lua aspect de ninsoare atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.
Risc de avalanşă în Munţii Făgăraş
Amintim că în urma ultimelor ninsori, salvamontiștii au emis și o avertizare de avalanșă gradul 3 din 5, la altitudini de peste 1800 de metri. Salvatorii montani sfătuiesc turiștii să nu se aventureze în zonă, iar cei ce ajung în zona Transfăgărășan la Bălea Lac și Bâlea Cascadă să evite drumețiile și practicarea sporturilor de iarnă în această perioadă, deoarece stratul de zăpadă este destul de gros, iar pe o parte dintre versanți zăpada este instabilă și poate oricând să creeze o avalanșă.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri