Michel Onfray, Scurt manifest hedonist – rațiune corporală – Monden
Home > Cultură > Literatură > Michel Onfray, Scurt manifest hedonist – rațiune corporală

Reclamă

Literatură Premium

Michel Onfray, Scurt manifest hedonist – rațiune corporală

Michel Onfray, Scurt manifest hedonist - rațiune corporală

Reclamă

Michel Onfray, născut în 1959, este filozof și eseist francez, profesor de filozofie, autorul a peste cincizeci de volume, traduse în douăzeci și cinci de țări. Între 1983 și 2002 a predat filozofia la un liceu catolic din Caen (Normandia). În 2002 demisionează din postul de profesor de liceu, criticând modul în care este tratată filozofia în școlile și universitățile franceze, și înființează în același oraș o universitate populară al cărei animator este de atunci. Onfray este adept al unei atitudini libertariene și hedoniste, ateu declarat, admirator al unor filosofi precum Diogene din Sinope, Aristip din Cyrene, La Mettrie sau Friedrich Nietzsche, de la a căror gândire se revendică.

Scurt manifest hedonist, carte scrisă de Michel Onfray și publicată de editura Humanitas în 2011, tradusă de Vlad Russo, relansează o linie de filosofie care hrănește segmentul rațiunii corporale. Pornind de la antecedenții filosofi Platon și Democrit – filosof materialist, senzualist, hedonist, gânditor în termenii rațiunii pure și al cauzalității raționale. Michel ne spune ceva despre creștinism, ceva ce ne poate da peste cap sistemul de valori în sensul cel mai bun cu putință și ne face lucizi de puterea pe care a căpătat-o religia asupra omenirii, dar ne spune în preambul și ce a făcut creștinismul cu puterea căpătată prin anume reprezentanți: „această sectă, promovată la rang de religie prin voința imperială a lui Constantin, la începutul secolului al IV-lea al erei noastre, a devenit din persecutată, așa cum a fost în timpul primilor împărați romani, persecutoare prin voința celor care i-au urmat lui Constantin – cu excepția lui Iulian Apostatul. Triumful creștinismului a însemnat rescrierea trecutului și scrierea istoriei. Prin persecutarea, prin închiderea școlilor filozofice, prin distrugerea bibliotecilor, prin interdicția de a preda, prin vandalizarea templelor păgâne, dar și prin concilii și apoi prin aservirea intelectualității vremii (ah, utilitatea Părinților Bisericii!), creștinii au edificat un corpus ideologic de stat.” (p.10)

Reclamă

Onfray critică la modul absolut argumentat intenția bisericii și acțiunile sale de a îngrădi capacitatea umană de dezvoltare rațională și multilaterală vreme de secole. Și pe bună dreptate. Îndoctrinarea așa cum bine știm a produs capete extremiste și care au chinuit sub marele și absolutul termen „păcat” preferat pentru a introduce vina în sfera rațiunii umane, de a supune enoriașii pentru a-i putea manipula și educa în scopul perpetuării acestei doctrine ortodoxe care a îngenunchiat diversitatea și a reușit să uniformizeze mentalul colectiv sub un set de rugăciuni de repetat, sub ritualuri repetitive, sub gesturi de închinare și laudă unui Dumnezeu care iartă tot (dar ce?) pentru că „păcatele” nu pot să ducă „păcătoșii” pe când aceștia se vor „căi” și vor îngenunchia. A îngenunchia la picioarele preoților, asta ne-a învățat docrina ortodoxă, adică la picioarele altor oameni cu manifestări de supremație considerându-și daruri de vindecare și de iertare printr-un discurs propagat de „mijlocire” a discuției omului cu divinitatea.

Michel Onfray este o surpriză pentru toate persoanele care au trăit după cele „10 porunci” fără să le chestioneze, fără să chestioneze proveniența lor, fără să chestioneze mita și darurile, mila de dat bisericii, banii care circulă în interioarele lăcașelor „sfinte”. Unde iertarea se mai poate cumpăra și unde femeia este „spurcată” – nu poate intra în biserică menstruând și nu poate intra în altar și are podoabă capilară de acoperit precum și lipsă de putere de a predica în biserică (pentru că se consideră lipsită de rațiune, doar bărbatul este ființa rațională de urmat și după orânduiala creștină un stâlp).

Anca Manolache în 1994, surprinzător publică la Editura Mitropolia Banatului cartea Problematica feminină în biserica lui Hristos în anul 1994, acolo discută multe dintre probleme enunțate și de Michel Onfray (ne întrebăm dacă au citit și capetele bisericești manuscrisul ei înainte de publicare și asta pentru că ea chestionează orânduirea bisericească și coboară în sfera tuturor gândurilor laice și raționale privind poziția femii în biserica română ortodoxă) și anume sângele femeii, adulat pentru reproducere (vezi icoanele Maicii Domnului, femeia reprezentată ca mama absolută) și pe de altă parte damnarea scurgerii ciclice, damnare pentru că sângele scurs marchează că a mai trecut o lună fără ca femeia să se reproducă, fără să producă oameni din sângele dat. Ei bine această ipoteză plasează peste femeie vina de a nu se reproduce constant și consecvent, deci, iată un alt „păcat” capital atribuit genului feminin.

Revenind la Onfray, el chestionează și statutul călugărilor, și anume acela de a fi ales să nu întrețină relații sexuale și prin asta pretinzând respect și adulație plasându-se pe o poziție superioară față de oamenii care fac sex și aleg viața laică. Ei bine este strict o alegere personală spune Onfray și nu avem de ce să-i oferim pentru această alegere adulație, e ca orice altă alegere pe care o face oricine, dar este un discurs promovat de Biserica Ortodoxă Română, paradisul mănăstirilor care își aleg atent „sacrificații” numindu-i diferit la intrarea în mănăstire și dându-le astfel o altă identitate, construind personaje care să poarte rațiuni absolut fabulatorii în care mai cred doar cei naivi. Călugări oferind sfaturi de viață conjugală din postura de abstinenți.

Nu numai că schimbă paradigme ale mentalității generale cu această carte a sa, dar Michel Onfray reconfigurează perspectivele asupra vieții laice și mai ales oferă indicii de restructurare, reconstituire, eliberare sexuală și eliberare de preconcepții. Construiește un spațiu al acceptării diversității și mai ales a inteligenței umane. Inteligența umană se pare că în general este atent sancționată de biserică atunci când vine în chestionarea tiparului patriarhal, atunci se cheamă „anatema” și aceasta presupune „excomunicare” din comunitate. Orice plăcere carnală este interzisă din perspectiva bisericii ortodoxe române, este chiar damnată, pentru ea se merge în alt spațiu imaginar „iad”, nu putem totuși pune la îndoială imaginația ortodoxă, este un basm celebrat de atâția enoriași de pe întregul glob.

Vă îndemnăm să citiți cartea lui Onfray, Scurt manifest hedonist, aici!

Citeste si