Reclamă
Doi cetățeni sirieni au fost prinși de polițiștii de frontieră din vama Giurgiu în timp ce încercau să intre ilegal în România. Aceștia erau ascunși în compartimentul de marfă al unui ansamblu rutier ce transporta pavaj și piatră din Turcia pentru România. Polițiștii i-au descoperit imediat și au rămas uimiți să vadă inventivitatea acestora: erau înfășurați în folie de aluminiu și saci de plastic.
Șoferul nu știa de migranții pe care îi transporta
La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean turc, în vârstă de 59 de ani. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, piatră pentru pavaj, încărcată din Turcia pentru o societate comercială din țara noastră. În urma controlului făcut de polițiști la mijlocul de transport, polițiștii au constatat faptul că șnurul asigurător al semiremorcii era rupt și lipit. De aici și până la descoperirea migranților a fost doar un pas.
Reclamă
„Polițiștii au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autocamionului, ocazie cu care au constatat faptul că, printre marfa transportată, se aflau ascunse două persoane, înfăşurate în folie de aluminiu şi saci de plastic”, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ITPF Giurgiu.
Din primele cercetări realizate de angajații de la Frontieră a fost stabilit faptul că cei doi sunt sirieni. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 25 de ani și o femeie, în vârstă de 26 de ani.
Aceștia le-au explicat oamenilor legii că s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Bulgariei. Se pare că ei s-ar fi urcat fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Migranții aveau în plan să meargă până în Olanda.
Polițiștii de la frontieră au fost nevoiți să oprească pe loc călătoria persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi migranți, dar și șoferul turc împreună cu mijlocul de transport, au fost preluați de către autoritățile din Bulgaria. În cazul acestora se vor continua cercetările pentru a descoperi cum s-a ajuns în această situație, dar și cine i-a sprijinit pe migranți să încerce să treacă ilegal țara. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă să își piardă licența de transport.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri