Reclamă
Mihai Trăistariu nu s-a ferit niciodată să fie sincer în ceea ce privește suma de bani pe care o are lunar de cheltuit. Acesta a povestit recent că nu stă întocmai bine cu banii. La fel ca pentru orice alt artist, și pentru Mihai Trăistariu este o perioadă destul de dificilă și complicată, deoarece toate concertele sunt anulate, deci banii produși sunt automat într-un număr mai restrâns.
Motiv pentru care și el este cu mult mai restrâns în ceea ce privește cheltuielile sale lunare. Mai ales că are și o datorie pe care este obligat s-o achite lunar pentru a nu avea probleme cu banca.
Reclamă
A vândut una din proprietăți
Mihai Trăistariu nu traversează întocmai cea mai bună perioadă în ceea ce privește starea financiară. Fostul nostru reprezentant de la Eurovision a fost nevoit chiar și să renunțe la una dintre proprietăți pentru a reuși să mai scadă din datoriile avute.
A declarat recent că reușește să trăiască de pe o zi pe alta, dar că se descurcă destul de greu, cu toate că are și propria lui afacere. Pandemia a fost cu adevărat o piedică în calea bunăstării sale materiale, dar a avut noroc că și-a pus o anumită sumă de bani la saltea și are un venit lunar asigurat, chiar dacă nu este el foarte mare.
Într-un interviu recent oferit pentru Ciao, Mihai Trăistariu a povestit că traversează o perioadă atât de dificilă doar din cauza pandemiei și că dacă nu ar fi fost ea, ar fi reușit să se descurce mult mai bine.
„Revelioane am, pe Valea Prahovei, la niște resorturi. Problema este că nu mi-e bine. Eu am rate la bancă, mi-am cumpărat o clădire înainte de pandemie, în 2019. Am o școală de muzică de 7 ani. Pe clădire am dat 5 miliarde, cu împrumut la bancă. Și am avut rate de 200 de milioane pe lună.”, a declarat Mihai Trăistariu pentru sursa citată.
Ajunge să facă și alte împrumuturi
Nu doar că se descurcă cu banii de pe o zi pe alta, având și datorii de achitat, dar este nevoit să facă alte rate pentru a le achita pe cele din urmă. Așa că, pentru a se mai regla cu banii, artistul a ajuns în pragul în care și-a vândut apartamentul din Constanța, unde a locuit 20 de ani.
„Mi-a fost foarte greu, a trebuit să dau din rate ca să nu pățesc ceva. Dar aveam un teren la malul mării, l-am schimbat pe 7 apartamente, în Mamaia Nord. […] ai am și 7.000 de lei lunar la bancă, că mi-a mai rămas rată, și 3000 roni îmi rămân de cheltuială. Nu faci nimic cu ei, de-abia ajung să plătești facturile. Haine nu îmi mai cumpăr deloc!”, a mai declarat el în cadrul aceluiași interviu.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa