Ministerul Sănătății anunță procedurile oficiale legate de administrarea iodurii de potasiu. Ce reguli se impun – Monden
Home > Actualitate > Ministerul Sănătății anunță procedurile oficiale legate de administrarea iodurii de potasiu. Ce reguli se impun

Reclamă

Actualitate

Ministerul Sănătății anunță procedurile oficiale legate de administrarea iodurii de potasiu. Ce reguli se impun

Ministerul Sănătății anunță procedurile oficiale legate de administrarea iodurii de potasiu. Ce reguli se impun

Reclamă

După ce Antibiotice Iași a reușit să finalizeze comanda de 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu, acestea au ajuns la DSP-uri și urmează să fie distribuite românilor. Pentru că este nevoie ca înainte de a le primi să cunoască modul lor de administrare, oamenii au început să fie informați în legătură cu toate detaliile. Administrarea de pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgențe exclusiv la indicațiile autorităților, precizează Ministerul Sănătății, într-un document referitor la măsurile în caz de accident nuclear publicat oficial.

Cum se vor lua pastilele de iodură de potasiu

Conform anunțului oficial transmis de Ministerul Sănătății, „tratamentul se va administra optim în maxim 8 ore de la anunțul autorităților”. Ce trece peste acest interval nu mai este recomandat.

Reclamă

Nu se recomandă administrarea iodurii de potasiu după mai mult 24 de ore de la expunerea persoanelor la iodul radioactiv. Administrarea se face în doză unică”, a reiterat Ministerul Sănătății.

Modul de administrare a comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg (echivalent pentru 50 mg de iod) a fost stabilit oficial și prezentat românilor. Iată cum trebuie luate aceste pastile:

  • nou-născuţi – 1 lună – un sfert de comprimat echivalent 12,5 mg iod;
  • 1 lună – 3 ani – jumătate de comprimat echivalent 25 mg iod (la sugari se dizolvă un sfert sau jumătate de comprimat, în funcţie de vârstă, în apă sau ceai);
  • 3 – 12 ani – un comprimat echivalent 50 mg iod;
  • adulţi şi copii peste 12 ani – două comprimate echivalent 100 mg iod;
  • femei gravide şi cele care alăptează – două comprimate echivalent 100 mg iod;
  • adulţi peste 40 ani – nu se recomandă profilaxia cu iodură de potasiu persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani, cu excepţia situaţiilor excepţionale în care expunerea tiroidei la iod radioactiv prin inhalare este de aproximativ 5 Gray (Gy).

Potrivit Ministerului Sănătății, iodura de potasiu trebuie păstrată ambalată, în locuri uscate, la întuneric, la temperaturi de maxim 25 grade Celsius. Românii trebuie să aibă grijă ca pastila să nu se piardă, deoarece nu este disponibilă oriunde și mai ales trebuie ca oamenii să o aibă permanent la îndemână.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis în cursul zilei de astăzi începerea unei campanii de informare la nivelul întregii țări în legătură cu administrarea iodurii de potasiu. Alexandru Rafila a mai explicat în declarațiile sale că aceste pastile, folosite în cazul producerii unui incident nuclear care se soldează cu creșterea nivelului de radiații, trebuie luate doar la indicația autorităților. Dacă ar apărea o astfel de situație îngrijorătoare, atunci românii ar fi anunțați prin canale oficiale, pentru a se evita dezinformarea.

Citeste si




Recomandări autor