Ministrul de externe îl rănește în duel pe deputatul Fleva

În 1887, pe când era ministru de externe în cabinetul lui I. C. Brătianu, a vrut să-l pună la punct pe vocalul opozant Nicolae Fleva, fost aliat al guvernului devenit, între timp, extrem de violent în intervențiile sale parlamentare. În duelul cu pistolul l-a rănit pe Fleva la un deget al mâinii drepte, lăsându-l cu sechele pentru restul vieții.

În timpul celui de al doilea mandat al său de ministru al Justiţie, sub guvernarea lui Dumitru Brătianu, Mihail Pherekyde a semnat actul încoronării ca rege a lui Carol I.

L-a însoţit pe prim-ministrul Ion C. Brătianu la Congresul Internaţional de la Berlin din 1878, care a pus capăt conflictului româno-ruso-turc. României i-a fost recunoscută independenţa de stat şi revenirea în cadrul graniţelor naţionale a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor.

Un an mai târziu, a participat la lucrările Comisiei pentru delimitarea şi stabilirea graniţelor Dobrogei. La 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei.

În calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Mihail Pherekyde a participat la Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 21 iulie 1914, când a votat pentru păstrarea neutralităţii României în războiul izbucnit între statele Antantei şi Puterile Centrale, precum şi la cel din 14 august 1916, când s-a pronunţat pentru intrarea României în război de partea Antantei.

Macedoromâni

Avocat, diplomat şi om politic liberal, preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe rânduri şi al Senatului, Mihail Pherekyde s-a născut la 14 noiembrie 1842, la Bucureşti, într-o familie de macedoromâni. Tatăl său, intelectualul liberal Ştefan Pherekyde, cu doctoratul luat la Universitatea din Pisa, a fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti şi preşedinte la Curtea de Casaţie.

Mama sa era Elena Marghiloman, doamnă de onoare a reginei Elisabeta cunoscută pentru activitatea sa filantropică. Mihail Pherekyde a urmat Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi Liceul Louis le Grand din Paris, între 1853 și 1861. Tot acolo a obţinut licenţa în litere, în 1862, şi doctoratul în drept, în 1866, la Sorbona.

A revenit în ţară, unde a ocupat postul de şef de birou la diviziunea civilo-criminală din Ministerul de Justiţie (1866), apoi a fost procuror la Tribunalul Ilfov (1867). A intrat, în cele din urmă, în avocatură. S-a numărat printre membrii Consiliului de Administraţia al CFR şi al altor societăţi financiare.

Coaliţia de la Mazar-Paşa

Tânărul Pherekyde a făcut parte din Coaliţia de la Mazar-Paşa de la 1875, după numele casei un s-au pus bazele Partidului Național Liberal, fiind unul dintre fondatorii şi apoi liderii PNL.

În 1908, după demisia lui D.A. Sturdza, a candidat la şefia partidului. A ocupat diferite portofolii în guvernele liberale, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui I.C. Brătianu: ministru al Justiţiei (27 apr.-23 iul.1876; 10 apr.-8 iun.1881; 9 iun.-15 nov.1881) şi al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (25 nov.1878-10 iul.1879).

Mihail Pherekyde a fost trimis reprezentantul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Paris (16 nov.1881-24 sep.1884), apoi a fost ministru al Afacerilor Străine (16 dec. 1885-22 mart.1888), în această calitate deschizând, în ianuarie 1886, tratativele de pace între reprezentanţii guvernelor Bulgariei şi Serbiei.

A deţinut funcţia de ministru de Interne (31 mart.1897-10 apr.1899; 15 dec.1909-6 febr.1910), ministru secretar de stat (11 dec.1916-10 iul.1917; 29 nov.1918-12 sept.1919), ministru fără portofoliu, ad-int. la preşedinţia Consiliului de Miniştri şi la Afaceri Străine în lipsa titularului (11 ian.-8 iul.1919).

Deputat în legislatura liberală din 1876, a fost vicepreşedinte (1895), apoi, în mai multe rânduri, preşedinte al Adunării Deputaţilor . În 1918, a sprijinit propunerea regelui Ferdinand (1914-1927) ca România să semneze pacea cu Puterile Centrale, încheiată la 24 aprilie 1918.

A fost preşedinte al Senatului din 31 martie 1922 până  pe 24 ianuarie 1924, perioadă în care a fost adoptată Constituţia din 1923. Constituţia României Mari consacra, încă din primul său articol, istoricele hotărâri de Unire a Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei din 1918 şi definea statul român ca fiind „naţional, unitar şi indivizibil”.

Actul fundamental statua egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, libertatea presei, a întrunirilor, libertatea de asociere, dreptul la muncă, la învăţătură, drepturi egale pentru minorităţile naţionale. Constituţia din 1923 era, prin prevederile sale, profund democratice, un act fundamental care asigura posibilitatea dezvoltării statului naţional unitar român.

Marele om politic liberal a încetat din viaţă la 24 ianuarie 1928.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r