Reclamă
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a ieșit astăzi public cu noi declarații de presă! Aceasta a transmis că se menține obligativitatea purtării măștii în interiorul unităților de învățământ pentru copiii în vârstă de peste 6 ani. Activitățile sportive se vor face doar afară, pentru evitarea contactului între copii, în spații închise.
Masca rămâne obligatorie în interior
Declarațiile ministrului au fost făcute la finalul unei ședințe de lucru la Palatul Victoria pe tema vaccinării copiilor. Întrunirea a fost solicitată și condusă de premierul Cîțu. Ultimele decizii luate de reprezentanții Executivului vor fi aplicate din septembrie, din prima zi de școală.
Reclamă
„Purtarea măștii în școală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani. Purtarea măștii în spații deschise, însă, nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activitățile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spațiu deschis, iar pentru activități sportive în spații închise se va decide, în funcție de incidența din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfășura în spații închise sau nu, desfășurând această activitate fără mască”, a arătat ea în cadrul unei declarații de presă susținute la Palatul Victoria.
Ministrul a mai explicat că în urma discuțiilor s-a convenit că foarte important ca școlile să fie cât mai mult timp deschise, pentru ca toate cursurile să se desfășoare cu prezență fizică. astfel încât cursurile să se poată desfășura cu prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ. Mihăilă a mai explicat că în aceste momente este mare nevoie de crearea siguranței elevilor pentru a se putea evita îmbolnăvirile pe bandă rulantă, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
„Despre vaccinarea în școli continuăm să avem discuții tehnice cu Comitetul Național de Organizare a Activităților de Vaccinare şi să adaptăm scenariile în funcție de particularitățile fiecărei comunități și ale fiecărei școli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând posibil”, a spus ea.
La ședința de lucru au participat mai mulți factori de decizie. Printre cei care au dezbătut și aprobat noile măsuri s-au aflat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol și consilierul prezidențial Ligia Deca.
Astfel de măsuri au fost aplicate și anul trecut, în 2020. Elevii au purtat mască de protecție în școli și au fost nevoiți să păstreze distanța de 1,5 metri. Și cadrele didactice vor purta masca de protecție, iar vaccinarea este recomandată în cazul acestora, pentru a evita testarea periodică.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri