Reclamă
Ministrul Educației a ieșit public cu noi declarații de presă, după ce luni a anunțat că în sistemul public de învățământ din România se vor face schimbări istorice. Acum, Cîmpeanu oferă și o explicație pentru deciziile luate.
Urmează schimbări majore în educație
Sorin Cîmpeanu a transmis că prin noile decizii se dorește ca fuga după note să nu mai existe în învățământul din țara noastră, având în vedere că sunt elevi cu note de 8 și 9, dar analfabeți funcționali. Sorin Cîmpeanu a declarat, luni seara, că schimbările din educație, care vor fi implementare din această toamnă, în anul de învățământ 2022-2023, „sunt menite să facă şcoala şi mai prietenoasă pentru elevi”. Prezent la Digi24, ministrul a reiterat necesitatea unor astfel de schimbări deosebit de importante pentru elevi.
Reclamă
„Tot ceea ce facem, facem în interesul elevului, facem cu scopul ca elevii să dobândească în şcoală acele competenţe de care au nevoie. Mă refer la competenţe de literaţie, la competenţe digitale, la competenţe de multilingvism, competenţe în matematică şi ştiinţe, competenţe civice, competenţe antreprenoriale. Este setul de opt competenţe, la care se adaugă şi alte competenţe, precum competenţe de mediu, spre exemplu. În momentul de faţă, în şcoala românească se aleargă mult prea mult după note, după note care înseamnă din ce în ce mai puţin. Deci, pe această parte de evaluare schimbările au acest scop”, a declarat ministrul Educaţiei, la Digi 24.
Sorin Cîmpeanu a mai transmis astăzi faptul că modificarea semnificativă în sistemul de învățământ o reprezintă mutarea accentului de pe notele de la 1 la 10, pe competențe.
„Schimbarea ar putea să fie că mutăm accentul de pe notele acordate într-un sistem numeric de la 1 la 10 pe competenţele pe care copiii trebuie să le dobândească în şcoală. Notele nu dispar, dar ele au fost supralicitate, le-am dat mult prea multă importanță. Notele evaluează cunoștințele, notele evaluează foarte ușor capacitatea de a memora. Vom trece școala pe competențe, care presupun în egală măsură conținut și cunoștințe, dar și abilități. În acest fel facem şcoala şi mai prietenoasă pentru elevi, pentru că ne dorim ca elevii să fie atraşi de şcoală şi să nu fie aceia care resping şcoala şi consideră mersul la şcoală o corvoadă. Notele vor fi mai relevante şi vor reflecta mult mai fidel competenţele pe care le-a dobândit fiecare elev”, a completat Sorin Cîmpeanu.
Ce schimbări vor urma
Începând cu anul de învățământ 2022-2023, an ce debutează în primele zile ale lunii septembrie, elevii nu vor mai avea semestre sau trimestre. Este pentru prima dată când aceștia vor învăța în cinci module de învățare intercalate cu cinci vacanțe. De altfel, s-a renunțat la obligativitatea susținerii tezelor semestriale și se va încheia o singură medie la finalul anului școlar. Elevii vor putea să aibă cel mult 7 note la o materie și minimum 4 vor fi trecute în catalog.
Pentru elevii care la ora actuală sunt 42% analfabeți funcționali, ideea de teze anulate și note mai puține a fost una bună. Și profesorii s-au arătat mulțumiți de faptul că trebuie să depună mai puțin efort.
În schimb, profesorii vor da elevilor două lucrări scrise pe an. S-a hotărât și cum se va lua vacanța din februarie 2023. Așadar, 30 de județe au optat pentru ultima săptămână, 10 județe au decis să ia vacanța în cea de a treia săptămână din februarie, iar Bucureștiul și Suceava au ales cea de-a doua săptămână. Toate aceste decizii sunt oficiale și vor intra în vigoare din toamnă.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri