Mira, imagine rară din copilărie! A postat-o chiar de ziua mamei sale alături de un mesaj emoționant – Monden
Home > Ştiri mondene > Mira, imagine rară din copilărie! A postat-o chiar de ziua mamei sale alături de un mesaj emoționant

Reclamă

Ştiri mondene

Mira, imagine rară din copilărie! A postat-o chiar de ziua mamei sale alături de un mesaj emoționant

Mira, imagine rară din copilărie! A postat-o chiar de ziua mamei sale alături de un mesaj emoționant

Reclamă

Mira a postat două imagini alături de mama sa, chiar de ziua de ei naștere. Una dintre acestea este o fotografie rară din copilărie, de pe vremea când artista nu devenise cunoscută în întreaga țară. Imediat după ce au văzut postările artistei, fanii i-au transmis femeii care i-a dat viață toate gândurile lor bune.

Mira a intrat în atenția publicului, odată cu participarea sa la emisiunea concurs, Vocea României. În cadrul show-ului respectiv, frumoasa artistă a reușit să impresioneze atât jurații, cât și telespectatorii cu vocea sa, dar și cu o prezență scenică așa cum rar le-a fost dat să vadă. Cântăreața nu s-a bucurat de marele premiu, dar apariția ei în competiție a fost un mare plus pentru cariera ei frumoasă, de care se bucură chiar și acum. Când vine vorba de planul profesional, ea se bucură de un succes la care unii artiști nici măcar nu au curajul să viseze. Nu i-a picat nimic din cer, ci a fost nevoită să muncească din greu pentru a-și îndeplini visurile, pentru că nu provine dintr-o familie înstărită.

Reclamă

Mama Mirei îș sărbătorește ziua de naștere

În ultimul timp, ea a reușit să atragă din nou toată atenuția asupra sa, într-un mod care nu o caracterizează. Înainte de a lansa piesa cu Mario Fresh, Mira a postat o imagine în care îl săruta pe partenerul de viață al Alexiei Eram și tot internetul a luat foc. Unii au crezut că relația lor este pe bune, iar faptul că artistul a dat apă la moară, i-a făcut pe internauți să se agite și mai mult pe seama acestui subiect. Odată ce melodia a fost lansată, a fost clar pentru toți că artiștii nu formează un cuplu, ci s-au sărutat în videoclip de dragul artei.

Toată lumea știe cum arată Mira, dar foarte puțini au idee cum arăta cunoscuta artistă pe vremea când era doar un copil. Artista a profitat de faptul că femeia care i-a dat viață își serbează astăzi ziua de naștere și a făcut publică o imagine rară cu ea, din copilărie. Nu se întâmplă prea des lucrul acesta, de aceea uimirea admiratorilor ei din mediul online a fost una și mai mare.

Mira, imagine rară din copilărie! A postat-o chiar de ziua mamei sale alături de un mesaj emoționant

Mai mult de atât, a postat și o imagine recentă cu mama ei, alături de un mesaj emoționant. Îi este recunoscătoare femeii pentru tot ceea ce a făcut pentru ea și nu a putut lăsa o zi atât de importantă să treacă atât de ușor. Încă de la miezul nopții, a avut grijă ca mama ei să fie sărbătorită așa cum se cuvine.

Mira, imagine rară din copilărie! A postat-o chiar de ziua mamei sale alături de un mesaj emoționant

„Tu, mama mea iubită. La mulți ani! Să îmi trăiești mult și bine, să mă bucur de tine cât mai mult”, a scris Mira, la Story.

Citeste si