Mișcarea drepturilor femeilor a început ca „Mișcare a sufragetelor”

Femeile au adoptat metode militante pentru a face campanie pentru votul parlamentar extins și la femei. Mișcarea sufragetelor înființată în 1876 a fost o succesiune de schimbări făcute pentru emanciparea femeilor din Anglia de la începutul secolului al XX-lea. Au fost mai multe acțiuni al căror scop a fost obținerea drepturilor politice pentru femei. Cel mai important scop era acela a dreptului de vot. Marea Britanie, a avut-o în frunte pe Emmeline Pankhurst, iar mai apoi mișcarea a început să prindă amploare şi peste ocean, acţiunile întreprinse în Marea Britanie au avut un puternic impact chiar şi peste istorie.

Mișcarea de votare a femeilor a fost o luptă de zeci de ani pentru a câștiga dreptul la vot pentru femeile din Statele Unite. A fost nevoie de activiști și reformatori de aproape 100 de ani pentru a câștiga acest drept, iar campania nu a fost ușoară: dezacordurile cu privire la strategie au amenințat să stârnească mișcarea de mai multe ori. Dar la 18 august 1920, cea de-a 19-a modificare a Constituției a fost în cele din urmă ratificată, punând în valoare toate femeile americane și declarând pentru prima dată că, ca și bărbații, merită toate drepturile și responsabilitățile cetățeniei. Campania pentru votul femeilor a început cu seriozitate în deceniile anterioare războiului civil. În timpul anilor 1820 și 30, majoritatea statelor au extins franciza tuturor bărbaților albi, indiferent de câți bani sau proprietăți aveau.

Semnificația termenului „sufragiu”

„Sufragiu” provine din latinescul „suffragium”, și are sensul de „vot”, „suport politic” sau „dreptul de a vota”. Termenul de „sufragetă” apare pe scena socială pentru prima dată de jurnalistul Charles E. Hands, în anul 1906, în ziarul londonez Daily Mail. Jurnalistul a făcut referire în mod peiorativ la activiștii mișcării de vot a femeilor. Făcea referire în mod special la membrii ai Uniunii Socială și Politică a Femeilor.

Războiul civil și drepturile civile

În anii 1850, mișcarea drepturilor femeii a adunat ceva avânt, dar a pierdut impulsul când a început Războiul Civil. Aproape imediat după încheierea războiului, al 14-lea amendament și al 15-lea amendament din Constituție au ridicat întrebări apropiate de sufragiu și cetățenie. Al 14-lea amendament, ratificat în 1868, extinde protecția Constituției tuturor cetățenilor și definește „cetățenii” ca „bărbați”. Al 15-lea, ratificat în 1870, le garantează bărbaților de culoare dreptul la vot. Unii avocați susținători ai votului femeilor credeau că aceasta a fost șansa lor de a-i face pe parlamentari să opteze pentru un vot cu adevărat universal. Drept urmare, au refuzat să susțină al 15-lea amendament și s-au aliat chiar cu sudicii rasiști care au susținut că voturile femeilor albe ar putea fi folosite pentru a neutraliza cele emise de afro-americani.

În 1869, un nou grup numit Asociația Națională a Sufragiului a fost fondat de Elizabeth Cady Stanton și Susan B. Anthony. Ele au început să lupte pentru o modificare a votului universal în Constituția SUA. Alții au susținut că este nedrept să pună în pericol populația afro-americană neagră, prin campania extrem de puțin populară pentru votul feminin. Această fracțiune pro-15-Amendament a format un grup numit American Woman Suffrage Association și a luptat pentru sufragiu de la stat la stat.

Mișcarea sufragetelor: obținerea dreptului femeii de a vota

În sec. al XIX-lea, femeile nu aveau niciun cuvânt pe scena politica națională. Acestea nu aveau posibilitatea de a candida în Parlament, mai mult nu aveau dreptul să voteze. Se pleca de la premisa faptului că o femeie nu trebuie să voteze, ele sunt bune pentru altceva. În societatea de atunci rolul femeii era de a avea grijă de casa și de a creștere copii. Pe fondul revoluției industriale multe femei intră în piață muncii. Astfel, s-a creat un context favorabil unor întâlniri organizate pentru dezbateri politice și sociale. Campaniile pentru dreptul la vot al femeilor prind contur în 1866. Iar din 1888, femeile au dreptul de a vota în cadrul alegerilor consiliilor.

Pe 12 februarie 1913,  câteva femei pornesc pe o vreme foarte friguroasă, în New York spre Washington, mergând tot drumul pe jos. Ele sunt conduse de „generalul” Rosalie Jones. Aceasta era o activistă celebră în State. Aceasta făcând în urmă cu câteva luni organizase un alt protest în Albany. Sufragetele din New York scriu o cerere către preşedintele ales. În ea se cerea ca problema drepturilor femeii să fie o prioritate pentru viitorului său mandat.

După ce parcurg un drum de 234 de mile timp de 17 zile, sufragetele sosesc în Washington. Asta la timp pentru marele eveniment, din data 3 martie 1913.  Evenimentul a fost numit The Woman Suffrage Procession. Societatea sufragetelor, Alice Paul şi Lucy Burns au reușit să adune o armată de femei din întreaga lume. Totul a fost condus de avocata newyorkeză Inez Mulholland. Protestarii însumau circa 10 000 de persoane. Unele dintre cele mai importante personalități a fost Helen Keller, sau Jeannette Rankin. Cea din urmă a devenit prima femeie aleasă să facă parte din Camera Reprezentanţilor la o distanță de patru ani-jurnalista Nellie Bly.

„În ceea ce privește sarcina specială și cea mai urgentă de fabricare a munițiilor, este nevoie de școli de muniție pentru femei și fabrici de muniție în care pot fi angajate. Suntem conștienți că în ultima perioadă au fost înrolați un număr mare de bărbați care sunt ingineri calificați, dar pentru acei bărbați care vor lucra pe care femeile pot fi instruite să facă ar fi o pierdere criminală de energie națională. Ei ar trebui să lucreze care nu se pot face decât după o pregătire îndelungată. Lucrări precum femeile se fac deja în Franța și, într-o oarecare măsură, în această țară nu ar trebui să fie făcute de bărbați”. Fragment articol din gazeta „The Suffragette”, 16 iulie 1915.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa