Reclamă
Alexandru Darie – Maximciuc s-a născut pe data de 15 iunie 1959 la București, fiind fiul actorului Iurie Darie și a primei sale soții, Consuela Roșu. Ducu, așa cum îl cunoșteau majoritatea, a absolvit cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1983, specializându-se pe partea de regie de teatru.
„Când predai, trebuie să transmiţi generaţiei următoare ceva nou. Nu sunt pentru spectacolele de consum. Poate că sunt de modă veche” – Alexandru Darie
Reclamă
După finalizarea cursurilor, acesta s-a angajat la Teatrul din Oradea, unde a pus în scenă spectacole precum: „Săptămâna luminată”, „Amadeus” și „Zece hohote de râs”. În 1991, bărbatul a reușit să pună în scenă piesa „Visul unei nopți de vară”, despre care ziarul The Guardian a declarat că este cea mai bună punere în scenă după cea a lui Peter Brook. În acel an spectacolul a obținut premii pentru cel mai bun regizor și pentru cele mai bune costume în cadrul galei Festivalului Național de Teatru „Ion Luca Caragiale”.
Căsătoria Maria Miu și fiul lor, Serghei
Alexandru Darie a avut o relație destul de tensionată cu tatăl său, Iurie Darie, relație care a început să se destrame în momentul în care Anca Pandrea a început să facă parte din viața tatălui. Cei doi au ales să dea uitării trecutul în 2007, iar acest lucru s-a datorat soției lui Ducu, Maria Miu, femeia care i-a demonstrat regizorului că dacă iubește suficient va reuși să treacă peste orice obstacol.
Cei doi s-au cunoscut în studenție, urmând ca Maria să aleagă cariera de scenograf și creator de costume. Cei doi au avut împreună un fiu, pe Serghei, care și-a pus în valoare talentul artistic, absolvind Facultatea de Arte Plastice, specializându-se pe partea de grafică. Înainte de moartea sa, Alexandru Darie a divorțat de femeia cu care avea singurul copil. Dacă despre fosta lui soție nu vorbea prea des, despre fiul său povestea tot timpul.
„A terminat Arte Plastice, e specializat pe grafică, desenează şi pictează foarte frumos. Iura a fost mândru de nepotul lui. Când Serghei avea 12 ani, sau chiar mai devreme, tata a plecat de la noi şi s-a mutat cu Anca. Ne mai vizitam, însă nu aşa de des. Între timp, s-a pierdut legătura. Apoi după ce s-a îmbolnăvit, fiul meu nu l-a mai vizitat pentru că a vrut să păstreze o altă amintire a bunicului său, cel pe care îl cunoscuse odinioară, nu pe patul de spital, chinuit. Serghei nu ar fi suportat aşa ceva, este un băiat destul de sensibil”, povestea Ducu Darie, conform unui articol publicat de evz.ro.
Despre moartea controversată a regizorului
Alexandru Darie avea 60 de ani în momentul în care s-a stins din viață. Acesta fusese diagnosticat cu ciroză de mai multă vreme, dar familia a sperat că bărbatul va reuși să se lupte cu boala. Din păcate, managerul Teatrului Bulandra nu a mai reușit să aibă parte de un transplant hepatic, întrucât nu și-a dorit acest lucru. Boala sa a fost descoperită în anul 2016 de către doctorul Tudor Nicolae, la acel moment fiind în stadiu incipient, însă treptat aceasta a ajuns să-i afecteze mult mai mult organismul.
Dacă în primă fază nu s-a pus problema unui transplant de ficat, boala fiind ținută sub control de către cadrele medicale ale spitalelor Elias și Ponderas, treptat au apărut diferite complicații, dar care tot nu l-au convins să accepte înscrierea pe listele de așteptare.
După ce că se confrunta cu ciroză, în ultimele luni de viață a apărut și o complicație cauzată de problemele respiratorii. Ușor, ușor s-a instaurat și „sindromul de coagulare intra vasculară diseminată”, după cum relatează digi24.ro într-un articol mai vechi. Familia a declarat după moartea sa că regizorul a avut parte de îngrijirea celor mai buni medici din țară, însă pentru el nu s-a mai putut face nimic, boala avansând mult prea repede.
La scurt timp după deces în presă au apărut diferite zvonuri legate de faptul că Ducu ar fi fost înscris pe listele de așteptare pentru un transplant de ficat, doar că medicii ar fi refuzat la acel moment efectuarea acestuia. Cel care a făcut această declarație a fost Lucian Mândruță, dar familia lui Ducu a susținut că aceste declarații sunt total eronate.
Agenția Națională de Transplant a emis la acel moment un comunicat în care a susținut că Alexandru Darie nu a fost niciodată înscris pe listele de așteptare de transplant de ficat, tocmai pentru că acesta nu și-a dorit. Medicii l-au sfătuit în repetate rânduri să apeleze la această soluție, însă bărbatul a considerat că nu va fi niciodată nevoie.
„Am văzut cum o mare stea, un geniu al zilelor noastre, s-a stins sub ochii noștri. Suferința apare după pierderea fiecărui pacient, mai ales dacă îl vedem des, construim o relație… Regretele noastre sunt imense!”, a spus un cadru medical din Fundeni, potrivit evz.ro.
Premii și distincții obținute
Alexandru Darie a primul o mulțime de premii și distincții, după cum citează Wikipedia. Printre cele mai reprezentative sunt următoarele:
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”;
- Ordinul „Steaua Solidarității Italiene” în grad de Cavaler;
- Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, acordat la inițiativa Ministerului Culturii și Comunicării din Franța.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa