Reclamă
Romantismul promotor al națiunilor
Conceptul de națiune este un produs al Europei de secol al XIX-lea. Aceasta încapsulează viziunea convențională asupra originii și răspândirii naționalismului: naționalismul care suplinește ceva anume. Piatra de temelie a sistemului politic modern, s-a născut în Europa și este acum răspândită pe tot globul. Naționalismul, în viziunea convențională, este intrinsec occidental. În consecință, naționalismul găsit în restul lumii este o versiune adaptată aculturală a originalului în cel mai bun caz, dacă nu chiar un act fără minte de copiere a modelului occidental.
„Naționalismul este o doctrină inventată în Europa la începutul secolului al XIX-lea. […] Aceste idei s-au naturalizat ferm în retorica politică a Occidentului, care a fost preluată pentru întreaga lume. Un criteriu pentru determinarea unității populației proprii de a se bucura exclusiv de un guvern propriu, pentru exercitarea legitimă a puterii în stat și pentru organizarea corectă a unei societăți de state”. Elie Kedourie
Reclamă
Caracteristica de bază a perioadei romantice constă în exacerbarea eului. Ceea ce duce către punerea omului în centrul tuturor elementelor existente. Astfel, această nouă orientare hiper-umană pune omul în poziții foarte aproape de divinitate. Oamenii cred în existența unei duble personalități, dar și în tot felul de puteri supranaturale, astfel totul trebuie să se adapteze la nevoia omului de miracol, de fabulos. Omul devine acel animal social care conduce propriul lui destin. Îl poate conduce și pe al celorlalți. Îndepărtarea de religie se face pe fondul acesta al nevoii de împlinire socială, istorică. Eliminarea sentimentului simțul religios îl pune în mijloc pe cel social. Un sentiment și o patimă a trăirii care nu ajută efectiv la impunerea unei societăți de tip socialist nu are ce căuta pe scena istoriei.
De aceea devine absolut necesară această dezicere a francezului de religia instituționalizată în perioada iluministă. Creează această punte de legătură către spiritul revoluționar al secolului XIX. Națiunea și sentimentul național aduce mereu în atenție împlinirea individuală și pe cea socială. Acestea se leagă mult de soarta omului mediu. Cel care este un individualist prin excelență, prin faptul că este preocupat de împlinirea proprie, noile mișcări sociale se vor face cu scopul de atingere al binelui propriu. Pentru care sunt dispuși să creeze o falsă societate a celor mulți.
Monarhia este acum răul care trebuie îndepărtat. Pentru că orice urmă de împărțire a societății în termeni feudali devine un obstacol în atingerea libertății economice a omului de rând. Un om pentru care unitatea aceasta creează o falsă idee de libertate absolută. Iar asta tocmai prin faptul că se pleacă de la premisa că numai astfel se poate elimina cu adevărat orice impediment sau orice posibilitate de revenire la vechea societate. De aici se naște ura față de un altul. Față de ceva ce nu este conform cu planurile acestor oameni debusolați care creează o masă ușor de manipulat. Dacă le oferi ceea ce cred ei că este adevărata libertate, atunci ai cum să manipulezi lucrurile.
„Odată cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, devenise limpede că niciuna dintre stările sau clasele din diferitele ţări nu dorea sau nu era în stare să devină noua clasă conducătoare, adică să se identifice cu guvernul, aşa cum făcuse nobilimea de secole. Eşecul monarhiei absolute în a găsi un substitut în cadrul societăţii a dus la dezvoltarea deplină a statului naţional şi la pretenţiile sale de a se situa deasupra tuturor claselor, complet independent de societate şi de interesele ei specifice, ca adevărat şi singur reprezentant al naţiunii ca întreg. A contribuit, pe de altă parte, la adâncirea sciziunii dintre stat şi societatea pe care se întemeia corpul politic al naţiunii.” Hannah Arendt, Originile totalitarismului, p. 18
Sunt punctele esențiale, pe care se naște acest spirit național, schimbarea raporturilor față de religie, împlinirea socială ca împlinire a propriei tale identități, dar și empatia. Revoluția franceză începută în 1789 deschide poarta către o altă lume, omul este trasat cu alt contur, capabil să decidă asupra sa, nemaifiind nevoie de intervenția lui Dumnezeu, dar mai ales de cea a bisericii, idee promovată deja în Iluminism. Omul trebuie să se facă observat.
Creștinismul, misterul și identitatea personală
Romantismul își are existența sub cupola încheierii erei religioase.Cultul religios pierde în fața cultului uman. De acum suntem interesați de geniul care se naște în om. De supraputerile omului de-a schimba totul prin reacții radicale. Ceva te farmecă foarte ușor, călătoria, butaforia, libertate întru totul. Există un puls al specificității care este pasionant și pasionat, un mit modern care fascinează și pe care omul este gata să-l mărească oricând, deoarece acesta contribuie la definirea propriei identități, fapt ce măgulește interesul pe care și-l intuiește sau dorește individul romantic. Acesta convins de importanța sa nu se teme să simtă și să se dedice cu toată ființa în sfera lui a plăcea. Miraculosul, de origine religioasă, cum îl găsește François-René de Chateaubriand în lucrarea sa Geniul Creștinismului, religia fiind ea însăși o pasiune:
„Asemeni tuturor sentimentelor puternice, are ceva grav și trist; ne atrage în umbra mânăstirilor și pe vârfuri de munte. Frumusețea pe care o adoră creștinul nu este o frumusețe pieritoare; este acea frumusețe veșnică pentru care discipolii lui Platon se grăbeau să părăsească lumea.”
Exaltarea și martiriul care descriu această religie sunt două din caracteristicile care pot hrăni spiritul acestor oameni avizi de împlinire personală. Vocea revoluționară romantică trezește spiritul și găsește tot misterul, toată acea enigmă care te face să crezi că există ceva mai bun ascuns imediat după colț. Visul și realitatea devin unul. Natura misterului este fascinația, iar religia are mereu taine pe care omul nu le poate pătrunde. Această transcendență creează nevoia aceea de egalitate.
Nevoie care în viziunea lui René reprezintă esența amândurora. Nu putem pătrunde niciuna dintre aceste naturile. În ambele cazuri sunt puse în discuție probleme de ordin metafizic, lumea efectivă fiind o mică parte a întregii existențe. În literatură nu trebuie să constituie religia în sine, miraculosul, subiecte, ci trebuie să se insinueze un substrat care să fie din sfera acestora: miraculosul trebuie să constituie motorul lucrării.
Un alt factor pe care René găsește important în Creștinism este faptul că în el Dumnezeu este pus în legătură directă cu omul, există o relație cu individul, nu cu creația, astfel acesta reprezintă un background hotărâtor aproape în cultul pe care îl are Romantismul pentru om ca individ. Omul având acces personal la miracolul lumii: divinitatea. Trăsătură ce caracterizează cultura europeană până secolul nostru.
Madame de Staël și specificul național german
Caracterul intrinsec european occidental al naționalismului este asigurat poate fi văzut în lucrările altor savanți. Eric Hobsbawm, istoric marxist, împărtășește cu Gellner unghiul funcționalist și materialist față de naționalism. Naționalismul este profund legat de statul național care se afirmă încă de la jumătatea secolului al XVIII- lea. Societatea franceză este prima care se afirmă în fond ca unitate socială, fiind un fapt descoperit și de Madame de Staël.
Scriitoarea face o remarcă foarte importantă cu privire la diferența dintre afirmarea individului și a masei. Despre Germania este un studiu publicat la începutul secolului al XIX- lea, care tratează asupra modului de afirmare a unei națiuni. Autoarea stipulează faptul că germanii sunt superiori prin indivizi, pe când francezii tind să se impună mai mult ca masă. Madame Staël reușește foarte bine să surprindă etosul societății romantice, unde se subliniază posibilitatea afirmării individuale în vederea consolidării națiunilor. Aceaste fiind mărețe prin contribuția personală a fiecăruia.
Madame de Staël încercând să surprindă specificul german în literatură face distincția între două tipuri de literatură, una de natură păgână- de inspirație antică și una spiritualistă- inspirată din Evul Mediu. Și în accepția acesteia regăsim o urmă vagă a unui miraculos ce este insinuat în domeniul literar. Pornește de la ideea că niciodată popoarele germanice nu au fost în totalitate integrate de către Imperiul Roman, astfel fiind numai parțial romanizate există un impediment major pentru francezi în înțelegerea literaturii germanice.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
