Reclamă
Pentru cei tineri, Nicolae Bordașiu este un nume necunoscut, însă pentru cei care au trăit în perioada comunistă, este mai mult de atât. Nicolae Bordașiu a fost unul dintre preoții care au încercat să se lupte cu nedreptatea provocată de oamenii care se aflau la putere.
Cel care avea să devină unul dintre cei mai căutați oameni de către Securitate s-a născut pe data de 22 mai 1924 în Săbolciu, un sat din județul Bihor. Tatăl său, părintele și învățătorul Gheorghe Bordașiu, s-a asigurat că Nicolae va primi o educație aleasă, insuflându-i de mic dorința de a deveni preot, precum și harul preoțesc. Gheorghe Bordașiu s-a născut și el, la rândul său, într-o familie care punea mare preț pe credință, Ioan Bordașiu fiindu-i tată.
Reclamă
Dorindu-și să ducă mai departe moștenirea paternă, Nicolae Bordașiu a învățat de mic tainele creștinismului. Acesta a urmat cursurile școlii primare din Săbolciu, urmând ca școala gimnazială să o facă la Oradea. După finalizarea studiilor, admiterea la liceu a fost una plină de emoție, după cum declară însuși părintele într-un interviu din 2018. Din păcate, în 1940 Nicolae Bordașiu a întâmpinat probleme din cauza împărțirii teritoriale a Ardealului. Partea de nord a Ardealului urma să le revină ungurilor, așa că aceștia și-au impus propria autonomie, forțând populația să vorbească și să scrie în maghiară. Nemulțumit de această situație impusă, Nicolae a decis că este momentul să renunțe la cursurile Liceului „Emanuil Gojdu” și să părăsească Oradea, lucru pe care va ajunge să îl regrete la bătrânețe.
„Când mi-am retras actele de la Liceul „Emanuil Gojdu”, ţin minte că m-am întâlnit cu profesorul de matematici, care era sas, iar el a încercat să mă convingă să rămân – regreta că plec, fiindcă eram bun la matematică. Mi-a spus: „Nicolae, n-o să fie niciun necaz. Noi vom comunica în limba română!”, dar eu nu şi nu… Deşi, repet, aş fi putut să le învăţ graiul fără probleme sub îndrumarea celui ce avea să devină părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Vladimireşti (şi apoi de la Mănăstirea Recea, din Mureş), care mi-a fost bun prieten şi coleg de liceu.”, a declarat părintele Nicolae Bordașiu într-un interviu acordat celor de la Podul.ro în 2019.
Plecarea către Beiuș și pericolul la care a fost supus tatăl său
Nicolae Bordașiu a luat decizia de a merge către Beiuș, o localitate aflată dincolo de granița maghiară, împreună cu sora sa. Deja mama viitorului preot se stinsese din viață din cauza bolii, iar pericolul era din ce în ce mai mare pentru cei doi frați. Din păcate, tatăl lui Nicolae nu a putut pleca alături de copiii săi din satul natal, deoarece era legat de parohia pe care o conducea. Gheorghe Bordașiu a fost unul dintre participanții la Marea Unire, devenind foarte rapid un luptător pentru neamul românesc și pentru Biserică. Acesta a reușit să organizeze în acea perioadă de criză o serie de întruniri antirevizioniste, unde a încercat să le ofere oamenilor speranță și încredere în voia lui Dumnezeu.
În timpul ocupației maghiare, în satul natal al lui Nicolae Bordașiu a apărut un pluton al armatei maghiare. Inițial, țăranii români au fost ospitalieri și s-au oferit să îi cazeze pe maghiari, însă aceștia au dezvăluit că au venit în sat cu scopul de a-l ucide pe „preotul cel tânăr”, adică pe Gheorghe Bordașiu. Deoarece preotul Gheorghe era un om iubit de toți sătenii, acesta a reușit să fie avertizat la timp, evadând chiar de sub atenta supraveghere a ostașilor maghiari. A urmat o perioadă destul de grea pentru tatăl preotului Nicolae, deoarece a trebuit să străbată un drum lung pe timp de noapte pentru a putea trece granița maghiară.
„Cât o fi tremurat bietul de el, fiindcă hainele îi erau ude şi nici nu ştia prea bine unde se găseşte. Abia dis-de-dimineaţă a recunoscut satul şi s-a dus şi a bătut în porţile unor oameni ce-l cunoşteau, buni români care tare s-au bucurat să-l aibă printre ei. Aşa a ajuns şi tatăl meu refugiat din Ardealul de Nord. După aceea, ne-am regăsit la Beiuş – eu eram deja acolo, împreună cu sora mea. În oraş locuia şi o mătuşă din partea mamei.”, a explicat părintele Nicolae.
Chiar dacă tatăl său a scăpat cu viață și a reușit să își reîntâlnească copiii teferi și sănătoși la Beiuș, evadarea nu a putut trece neobservată prea mult timp. Soldații maghiari au descoperit că preotul lipsea, așa că l-au reținut pe părintele Nicolae Malița, „preotul cel bătrân”, anunțând că îl vor ucide dacă Gheorghe Bordașiu nu se va preda. Salvarea a venit în ultimul moment din partea țăranilor, care, dorindu-și să aibă parte de un paroh cu sufletul mare, au adus oameni din alte sate și i-au înfrânt pe soldații maghiari.
Nicolae Bordașiu, student la două facultăți din București
Nicolae Bordașiu povestește că a terminat liceul în 1943, luând chiar și Bacalaureatul. Acesta susține că în Beiuș se punea foarte mare accent pe cultură și pe educație. După ocuparea Ardealului de Nord, majoritatea oamenilor s-a retras în Beiuș, orășelul mărindu-și considerabil numărul populației, dar și nivelul de cultură.
După finalizarea liceului a venit momentul ca Nicolae să ia decizia care avea să îi schimbe viața. În acea perioadă, nu existau foarte multe facultăți majoritatea încercând doar să creeze candidați potriviți pentru frontul de luptă. Deși dorea să își servească patria, Nicolae Bordașiu a luat decizia de urma o cale demnă, fără a sta cu arma în mână.
Pentru a reuși să își îndeplinească dorința arzătoare pe care o avea în suflet, părintele Nicolae a optat pentru două facultăți. Acesta susține că a fost îndemnat de Episcopul ortodox al Oradei, Nicolae Popoviciu, să urmeze cursurile Facultății de Farmacie. Deși nu își dorea să devină medic sau farmacist, ori să ajungă pe front, această facultate era acoperirea perfectă pentru a putea urma liniștit cursurile facultății de Teologie.
„De-a lungul timpului, am îndrăznit să mă socotesc un ucenic al preasfinţitului Nicolae Popoviciu. Îl admiram enorm, fiindcă era un om foarte bine pregătit din punct de vedere teologic şi, apoi, era şi un mare erudit, nu se mărginea numai la teologie. Cunoştea din toate ramurile ştiinţei şi, în compania lui, puteai să discuţi orice ai fi vrut.”, a declarat Nicolae Bordașiu.
Deoarece era un student foarte sârguincios, Nicolae Bordașiu ar fi putut reuși să exceleze în orice domeniu ar fi activat. Reușea să jongleze foarte bine cu cele două facultăți pe care le urma în paralel, aflându-se sub atenta supraveghere a unor profesori celebri precum Gala Galaction, Ioan G. Coman, Haralambie Rovența, Ioan G. Savin, Tudor M. Popescu, Paulin Leca, Constantin Bordeianu și mulți alții. Printre colegii săi de facultate s-au aflat cel care avea să devină episcopul de la Râmnicul Vâlcea, Gherasim Cristea, mitropolitul Antonie Plămădeală, mitropolitul Clujului, Bartolomeu Valeriu Anania, și mulți alții.
Primul an de facultate nu a fost deloc lipsit de evenimente. În aprilie 1944 a avut loc primul bombardament asupra Bucureștiului, fapt ce a însemnat finalizarea cursurilor facultăților mult mai repede. În vara aceluiași an a avut loc lovitura de stat din 22 august, în urma căreia comuniștii încercau să recruteze tineri studenți. În perioada imediat următoare au fost oferite funcții importante oamenilor care alegeau să sprijine comunismul. Pentru a deveni cât mai convingători, cei de la conducere au întemeiat „Uniunea Tineretului Comunist”, o grupare care servea drept paravan pentru comuniști. Ca răspuns a ceea ce avea să se întâmple, Nicolae Bordașiu a luat decizia de a întemeia alături de colegii săi „Asociația Tineretului Ortodox Studențesc” (ATOS), o alianță care avea să protejeze interesele naționale ale românilor, dar și credințele creștinilor ortodocși.
„Rugul Aprins al Maicii Domnului”
În perioada studenției, viitorul părinte avea să adere la mișcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului”, o mișcare religioasă ce cultiva în mare parte spiritul creștinesc. Cel care l-a făcut pe Nicolae Bordașiu să participe la întrunirile acestei grupări a fost chiar Sandu Tudor, un scriitor cu o serie de inițiative ce se potriveau perfect cu dorințele acestuia. În clopotnița mănăstirii Antim, Sandu Tudor își organizase o bibliotecă demnă de un activist creștin. Nicolae a rămas profund impresionat de multitudinea informațiilor pe care Sandu Tudor le deținea, așa că, treptat, a ajuns să participe la fiecare întrunire a mișcării. Ceea ce l-a impresionat și l-a motivat pe preotul Nicolae a fost prezența constantă a părintelui Benedict Ghiuș, despre care spune că deținea informații legate de orice domeniu de activitate.
„Benedict Ghiuş avea o cultură teologică enciclopedică, era de o ţinută morală ireproşabilă şi, mai ales, s-a dovedit a fi un călugăr desăvârşit. Era hăruit cu o voce caldă şi cristalină în cântare, fiind şi el locuitor la Mănăstirea Antim, unde se aflau numai călugări intelectuali, fie studenţi, fie doctoranzi.”, a susținut preotul în același interviu din 2019.
În timpul întâlnirilor, preotul Nicolae susține că erau dezbătute subiecte nu doar de natură religioasă, ci și de natură științifică. Printre participanții constanți ai întrunirilor se numărau și poetul Vasile Voiculescu, filosoful Andrei Dumitru, medicul Paul Sterian și omul de știință Alexandru Mironescu. Toți cei prezenți erau de părere că știința era influențată și de Dumnezeu, motiv pentru care căutau explicații pentru fiecare descoperire științifică, invenție sau creație divină.
ATOS a devenit curând cunoscută în rândul studenților și al tinerilor din toate facultățile statului. Treptat, studenți de la Medicină, Arhitectură sau Chimie s-au alăturat mișcării ce lupta împotriva minciunilor comuniștilor. În 1948, membrii ATOS au redactat manifeste anticomuniste pe care le-au lipit pe porțile fabricilor și le-au împrăștiat în tot orașul. Motivul a fost că Paștele pica în perioada 1 mai, zi pe care comuniștii o dedicau muncitorilor, oferindu-le acestora mici și bere. Această mișcare a atras anumite repercusiuni, deoarece ATOS a intrat în atenția Securității, membrii fiind priviți ca pe niște dușmani ai statului. La puțin timp după Paște au început arestările în masă a tuturor celor care făceau parte din ATOS, însă Nicolae Bordașiu nu s-a aflat printre primii vizați.
După primele arestări, părintele nu s-a gândit nicio clipă că ar putea fi vizat, mai ales că prietenii săi apropiați se aflau încă în libertate. Într-una din zile, însă, unul dintre profesorii săi, preotul Nicolae Anghelescu, l-a avertizat că miliția îl caută pentru a-l aresta. Neștiind ce să facă, Nicolae Bordașiu a mers la bunul său prieten Augustin Chirilă, un fost primar din Oradea. Bărbatul i-a oferit acestuia găzduire pe o perioadă nedeterminată și l-a ajutat pe Nicolae să își înștiințeze tatăl că este pe cale să plece în Iugoslavia pentru a scăpa de închisoare.
Tatăl lui Nicolae l-a sfătuit să se mute la Timișoara, la o rudă îndepărtată de-a sa. Până au fost gata toate cele necesare mutării, Stelian Manolache, un coleg cu doi ani mai mic decât Nicolae, a fost cel care a avut grijă ca acesta să aibă ce mânca în fiecare zi. Stelian aduna în fiecare zi resturile de la cantină și i le aducea prietenului său, cei doi neîntâlnindu-se niciodată în același loc.
Preotul Nicolae l-a refuzat pe Arsenie Boca
Într-una din zilele pe care Nicolae le petrecea singur, în biblioteca casei în care locuia, a avut surpriza ca părintele Arsenie Boca să îl viziteze. Cei doi se cunoscuseră în 1946, însă nu au apucat să creeze o legătură foarte puternică. Foștii colegi ai lui Nicolae, Leonida Plămădeală și Stelian Manolache, l-au rugat pe părintele Arsenie Boca să îl caute pe Nicolae, despre care simțeau că nu a murit și că nici nu a părăsit țara, și să îl aducă în sânul Mănăstirii Prislop. Deși și-a dorit foarte mult să meargă să slujească alături de prietenii săi, preotul Nicolae a ales să refuze oferta lui Arsenie Boca, deoarece, susține el, ar fi pus în pericol întreaga comunitate din Prislop dacă Securitatea ar fi aflat locul în care se ascunde.
După ce i-a explicat pe îndelete părintelui Arsenie Boca care este motivul pentru care nu îl poate însoți la Prislop, acesta i-a oferit un singur sfat. I-a spus că cel mai bine ar fi să rămână în România, deoarece Iugoslavia nu reprezintă o alternativă, mai ales în acea perioadă nesigură, să stea ascuns cât de mult poate, căci oricum va fi arestat de către Securitate. Tot Arsenie Boca l-a asigurat pe Nicolae că, deși va fi arestat, el nu se va afla pe lista celor care vor muri în penitenciar, ci va reuși să scape cu viață și să își ducă mai departe visul de a deveni preot.
O condamnare de 20 de ani
Datorită bărbatului cu care sora sa era căsătorită, Nicolae Bordașiu a aflat că fusese condamnat la 20 de ani de închisoare, deși era fugar. Acesta povestește că au fost emise mandate de arestare pe numele tuturor studenților de la Facultatea de Teologie, pedeapsa fiind între 20 și 25 de ani.
„Fiind absent, toţi cei care au vrut au aruncat în spatele meu tot felul de acuzaţii, iar Securitatea le-a luat ca atare – cum altfel?! Oricum, ca vârstă, eu eram cel mai mare dintre studenţi şi, totodată, eram preşedentele ATOS, dar şi al Asociaţiei Studenţilor în Teologie. Evident că, prin chiar „fişa postului”, eram implicat în tot soiul de activităţi „subversive”, care nu le conveneau deloc comuniştilor. În această ordine de idei, sigur că, înaintea mea, mai fuseseră alocate două condamnări babane, de 20 şi de 25 de ani, dar, între alţii, am fost încondeiat şi eu, cu 20 de ani.”, a susținut părintele.
Deși a mai petrecut o perioadă în Timișoara, părintele Nicolae Bordașiu a luat decizia de a se muta în Husasău, satul natal al tatălui său. A petrecut acolo șapte ani, în care a luat în considerare inclusiv varianta de a se sinucide, deoarece simțea că îi pune în pericol pe toți cei care știau de ascunzătoarea sa. Cei șapte ani petrecuți ca fugar l-au făcut pe Nicolae să tresară la fiecare zgomot, să trăiască cu teama zilei de mâine și să îi fie frică să iasă afară chiar și pentru a-și satisface anumite nevoi fiziologice.
Dacă la Timișoara consideră că se bucura de un regim special demn de un om intelectual, cu o bibliotecă plină de publicații ce atingeau teme diverse, în momentul în care s-a mutat la sat, lucrurile s-au schimbat. Singura carte pe care o avea la el era Sfânta Scriptură, deoarece la sat nu se găseau alte cărți, ci doar ziare în care se vorbea despre influența și puterea comunismului. În timp ce citea și studia Biblia, părintele Nicolae obișnuia să se plimbe prin casă, făcând adesea o groapă în formă de „L”, după cum povestește chiar el. Fiind mereu încălțat și pregătit de fugă, avea grijă să aibă cel puțin două căi de a părăsi reședința în care se afla.
Arestarea, condamnarea și păstrarea speranței Divine
Cu frica în sân și-a petrecut fiecare zi preotul Nicolae din 1948, până în 1955, când a fost arestat. Cu 10 zile înainte de arestarea sa, în curtea țăranilor în care se afla ascuns Nicolae a intrat un străin, îmbrăcat cu o uniformă nouă, care inspecta fiecare detaliu al gospodăriei cu mare atenție. Preotul a înțeles imediat că Securitatea a aflat locul în care el se ascunde, așa că avea doua variante. Fie să fugă în alt sat, unde ar fi pus în pericol alte familii nevinovate, fie să se mai bucure de ultimele zile de libertate și să aștepte să fie încătușat.
Pe 18 iulie 1955, securiștii au intrat în casa în care Nicolae se ascundea, analizând fiecare cameră, căutându-l pe fugar. Preotul susține că după o perioadă în care nu se putea odihni din cauza grijilor, în acea seară a căzut într-un somn profund, din care s-a trezit abia când pistolul i-a fost pus la tâmplă. Securiștii au încercat să îl legitimeze câteva minute, l-au întrebat unde ascunde tot armamentul și au distrus camera în care se afla în căutarea arsenalului de arme pe care s-a presupus că preotul Nicolae îl deține.
După ce l-au scos afara din casă, cei care urmau să îl încarcereze l-au urcat în mașină și l-au dus la Timișoara. Nicolae Bordașiu a fost închis inițial la penitenciarul din Timișoara, unde a beneficiat de un tratament crud. Acestuia i-au fost prinse lanțuri de picioare pentru a nu se putea deplasa cu ușurință, a fost batjocorit de Securiști și a simțit că nu va putea trece cu bine prin aceste chinuri. Totuși, pentru că a avut mereu încredere în Dumnezeu, Nicolae a văzut arestarea sa ca pe voia Celui de Sus, simțindu-se cu adevărat împăcat.
„Totuşi, să ştiţi că şi acest final – concretizat prin arestare – a fost tot spre binele meu, pentru că nu ştiu dacă aş mai fi putut răbda moral calvarul acelei situaţii abominabile. Sunt ferm convins că toate s-au petrecut prin bunătatea lui Dumnezeu.”, a menționat cu emoție preotul Nicolae.
A petrecut o perioadă în penitenciarul de la Timișoara, urmând să ajungă la Jilava, Oradea, Constanța și Aiud în cei nouă ani de detenție. Ceea ce l-a făcut să nu cedeze presiunilor pe care cei din penitenciare le puneau asupra sa a fost credința în Dumnezeu. Pe toată perioada în care a fost închis, părintele nu a încetat să se roage și să se „hrănească” cu învățăturile primite în timpul întrunirilor „Rugului Aprins”. În 1964, părintele Nicolae a primit la Aiud vestea că va fi eliberat, datorită amnistiei din acel an.
O dată eliberat din închisoare, Nicolae Bordașiu nu a știut inițial încotro să își îndrepte atenția. În 1968, acesta a luat parte la o întâlnire care avea să îi schimbe viața. După o slujbă la biserică la care participase, Nicolae a ajuns să se întâlnească cu Nicolae Corneanu, un fost coleg de școală. Acesta i-a propus să se înscrie la Seminarul Teologic Ortodox din București. Pe 30 noiembrie 1969, Nicolae Bordașiu a primit titlul de preot, pe care l-a cinstit timp de 46 de ani de atunci înainte.
Întâlnirea cu Emil Cioran
În perioada anilor 1973-1974, Nicolae Bordașiu a plecat la Paris pentru a-și finaliza studiile. Părintele Dumitru Stăniloae era cel care se ocupa de teza de doctorat a preotului Nicolae, iar o dată ce a aflat că vechiul său prieten, Emil Cioran, se afla și el la Paris, și-a trimis imediat discipolul în căutarea sa. Întâlnirea dintre Emil Cioran și preotul Nicolae a fost una plină de emoții, deoarece cel dintâi considera că este atras într-o capcană a Securității. După lungi discuții, cei doi au căzut la o învoială, urmând ca în următoarea zi Emil Cioran să vină în vizită la părintele Dumitru Stăniloae.
„L-am condus pe scriitor în camera mea, mi-am obţinut autograful mult dorit şi l-am lăsat în compania lui Dumitru Stăniloae. Eu am fost doar martorul întâlnirii lor, nu şi al discuţiei care a durat până târziu în noapte. Apoi l-am condus pe Emil Cioran, care era euforic după taifasul cu părintele Stăniloae, dar nu am îndrăznit să-i întreb pe niciunul dintre ei despre ce au vorbit. Aceasta a fost singura mea întâlnire cu Emil Cioran.”, a declarat părintele.
După o viață plină de urcușuri și coborâșuri, preotul Nicolae Bordașiu a urcat liniștit la Ceruri
Deși a dus o viață plină de teamă și chin, preotul Nicolae Bordașiu, a reușit să realizeze lucruri mărețe în perioada de după eliberare din închisoare. În 1989, după Revoluție, părintele Nicolae a fost printre primii slujitori ai Bisericii care au introdus religia în școli și care le-au oferit elevilor cunoștințe vaste despre credința în Dumnezeu, dar și în ei înșiși.
Până la începutul anilor 2000, preotul a făcut tot posibilul ca tinerii să cunoască tot mai mult calea lui Dumnezeu și să înțeleagă diferențele dintre credința pe care o prezintă Biserica și credința pe care comunismul o promova.
În 2002, părintele Nicolae Bordașiu, împreună cu părintele Constantin Galeriu, l-au convins pe Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist să depună la Biserica Sfântul Silvestru din București o parte din moaștele Sfântului Silvestru.
În 2003 s-a stins din viață bunul său prieten, Constantin Galeriu, urmând să îi ia locul acestuia, devenind paroh al Bisericii Sfântul Silvestru până în 2010. Părintele Nicolae Bordașiu și-a găsit sfârșitul la vârsta de 94 de ani, pe data de 9 noiembrie 2018, la doar un an după ce a primit distincția Crucea Patriarhală, ce mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
