Reclamă
Nicoale Jinga s-a născut în 15 februarie 1950, în satul Izvorul Dulce, comuna Cărpiniștea (actualmente Beceni), jud. Buzău. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Buzău (1964-1969) și ale Facultății de Teologie din București (1969-1973). În vederea înscrierii la o a doua facultate, una de stat, termină Liceul Traian Lalescu din Orșova (1978-1982, cursuri serale). Hirotonit preot în 20 ianuarie 1974, a slujit la Macrina, jud. Buzău (1974-1975), Poroina-Erghevița (1975-1980), Schela Cladovei (1980-1982) și la parohia Japalnic din Orșova (1982-2015), de unde s-a pensionat; rang bisericesc de iconom-stavrofor din 1987. În 1990 a fondat ziarul Cuvântul din Orșova, care și-a încetat activitatea, după 27 de numere, sub presiunea factorilor politici locali. A fost redactor-șef al periodicelor literare mehedințene: Terra Griphonis; Apolodor; Caligraf. A debutat literar în ziarul județean Viața Buzăului la 1 octombrie 1967. A debutat editorial în ziarul județean Viața Buzăului la 1 octombrie 1976. A publicat poezie, proză și eseuri în diferite reviste literare din țară și din străinătate. A obținut de două ori premiul pentru poezie al Filialei Craiova al Uniuniii Scriitorilor din România: în 2000, cu Glorie maidanezului și în 2010, cu Retorica nigra.
Poeme rimate aunțând diluvii și chestionând în dreptul omenirii dacă și omenirea știe ce e acela un potop, ce e aceea o urgie care poate să stârpească ființele umane de pe fața pământului. Nostalgic și doritor să facă (un fel de) propagandă religioasă în poemele sale (spre întoarcerea la credință a enoriașilor). Cu micile exerciții reușite în scopul de a conferi calitate pildică liricii sale, Nicola Jinga dă viață Glonte-lui din amonte și un caracter sacru privilegiat.
Reclamă
Între poeții care au scris cu temă religioasă, în a doua etapă a creației lor îl regăsim, printre alții, pe Marius Ianuș, nu cred că-l pot amplasa chiar acolo pe Nicolae Jinga, dar este de amintit și de regăsit în apropierea mănăstirească, biblică, bisericească: „Încă o dată asculți din departele zilei/ prohodul/ Fiul paraginii, fratele tău,/ a-mplinit profeția:/ n-a lăsat locului piatră pe piatră.”(REMEMBER, p. 37).
Îmi amintește în mod deosebit mai degrabă (etica expusă aici) de poemele marilor poeți musulmani care, în scrierile lor enunță efemeritatea trecerii pe acest pământ alături de toate faptele omului. Omar Khayyam este unul dintre poeții de început de secol doisprezece la fel de actual și azi și mi se pare că descinde Jinga din acel cotlon al cugetării profunde, ierarhizante a tuturor faptelor realizate cu sau fără rost, de parcă stă pe un munte, pe un vârf, la o vârstă la care are experiența necesară să vorbească despre marile adâncimi ale ființei umane.
Dar nici ideea de noroc nu e departe de poemele din Glonte în amonte, deși din câte se știe mitologic norocul era un zeu păgân, aici îl văd pomenit pe acest zeu păgân, dar poate în sensul de predestinare și providențial: Întâi am țipat – cum se țipă,/ însă mă tem că țipasem disperat/ de-au veni toate moașele-n pripă.// Întâi mi-am reglat respirația -/ nu-mi amintesc ursitoarele,/ numai plutirea și Grația.// Întâi m-am târât prin zăpadă -/ imponderabile stări de a fi/ pe meninge stau încă dovadă.// Am renunțat la o dragoste – prima,/ am fost o dată-n viață inspirat,/ apoi am căutat zadarnic – rima.// Întâi am plecat de acasă cum pleci/ la un fel de război înainte-napoi/ și de drum fără-ntoarcere, deci.// Întâi nu mi-a fost frică, apoi mi-a fost. Întâi visez că scriu versuri, apoi le scriu,/ apoi tot eu le citesc,. Apoi vine cineva și le șterge./ Seara mă spăl pe față/ de toate-ntâmplările zilei.” (ROATA NOROCULUI, p.61)
Uzează de limbajul specific bibliei: ispită; scuipători de flăcări; veșminte; etc. ca mijloc de recuperare a energiilor pierdute în poezie (și totuși poemele sale n-au atmosfera de sflujbă). Cezar Ivănescu își cânta poemele mistice, Horia Marchean, acum și le fixează în memoria colectivă încercând să unească lumescul cu ceea ce e divin în simțirea umană. Deja aș putea să spun că i-am construit în această recenzie, o gașcă de poeți lui Nicolae Jinga, care ar putea, dacă ar fi în același loc și în același timp să converseze fără întreruperi, nemijlocit, neschimbați de puterea mesajelor lor către lume, erijându-se în (aproape) profeți ai cetăților lor (dar niciun profet nu este onorat de cetatea sa). Al. Cistelecan scrie, pe coperta patru, despre . că e dimovian „dar mai cuminte”, cine sunt eu să contrazic spusele unui critic de poezie dinaintea existenței mele? Nu fac, asta, dar pot să fac altceva, pot să vă invit să citiți cartea, măcar în jurul unei tabere cu foc înalt din vechea voastră viață, cu tot ce nu vă mai este de folos, cu un nou început, plecați din ținuturile reci cu poezia lui Jinga, un glonte care va străpunge inima celor ce vă rănesc și mă rănesc, hai să avem împreună acest mic secret, că am descoperit niște versuri care adaugă ceva la sensul existenței noastre.
Cartea Glonte din amonte se găsește aici!
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
