Reclamă
Ion Dichiseanu a trecut cu bine peste un episod extrem de greu. Din cauza unei infecții severe, actorul a fost dus de urgență la spital și intubat. A fost la un pas de moarte, însă din fericire starea sa de sănătate a început să se remedieze. Are un organism puternic și a reușit să își revină, iar starea sa este din ce în ce mai bună.
Celebrul actor se află acum în sânul familiei, iar Ioana, fiica sa, ne face dezvăluiri despre starea actuală de sănătate. Deși a trecut cu bine peste momentele critice, Ion Dichiseanu se află încă sub supraveghere medicală pentru a nu mai avea noi surprize neplăcute. Nu este refăcut complet, însă încetul cu încetul, starea de sănătate a actorului se îmbunătățește.
Reclamă
”Este bine, este sub o supraveghere medicală pentru că este necesară având în vedere episoadele prin care a trecut și totul este spre binele lui”, a spus fiica lui Ion Dichiseanu în cadrul unui interviu marca Antena Stars.
Cum este relație tată- fiică în familia Dichiseanu
În cadrul interviului, Ioana a vorbit extrem de frumos despre relația pe care aceasta o are cu tatăl său. Se pare că cei doi se înțeleg foarte bine chiar și atunci când nu vorbesc. Au o legătură specială și simt când celălalt are nevoie de ceva. Fiica lui Ion Dichiseanu este mândră de familia pe care o are, ba mai mult, consideră că are părinții perfecți.
”Între mine și tata este o relație specială, de prietenie, suntem câte o jumătate de inimoară, bucățică din el sunt. Dar amândoi sunt pentru mine sfătuitori. Mă consider binecuvântataă de Dumnezeu pentru relația pe care o am cu părinții, mai ales pentru profunzimea relației pe care o am cu tata. De multe ori, chiar dacă nu spun ceva, el înțelege de ce am nevoie și ce simt și e valabil și invers. Asta pentru că petrecem foarte mult timp unul lângă celălalt, ne bucurăm de momentele frumoase împreună. Timpul trece foarte repede atunci când ești lângă oamenii pe care îi iubești”, a mai adăugat Ioana Dichiseanu la Star Matinal.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r