Reclamă
Sunt ani la rând ce trec și lasă în urma lor doar amintirea unor oameni speciali sau a unor întâmplări de-a dreptul memorabile. Sunt oameni care vin ca să ne învețe o lecție frumoasă de viață, care știu să planteze acel „copac” care să țină umbră generațiilor viitoare, ființe speciale al căror obiectiv a fost să lase ceva în urma lor. Așa este și Nora Iuga, poeta ale cărei versuri mângâie cu ușurință orice suflet iubitor de cultură.
„Marele meu vis a fost să fiu actriță. E normal că am râvnit o viață întreagă ieșirea la rampă, coșurile cu flori, aplauzele. Câtă nevoie am când pun punct unui text, adică la lăsarea cortinei, să văd o sală care se ridică în picioare, glasuri strigând “bravo”! Poate de aceea pun imediat mâna pe telefon și le citesc prietenilor în aparat acel text cald încă, la fel cu sângele care-mi bate în tâmple, cu degetele care se desprind greu de pix, așteptând să aud manifestarea sonoră, fizică, a entuziasmului lor. Critica se pronunță întotdeauna prea târziu, când te-ai distanțat prea mult de emoția actului în sine. De aceea ador acele seri de lectură cu public organizate în casele de literatură, în marile biblioteci, în bisericile și cafenelele orașelor occidentale. Acolo poetul e și actor în același timp.”
Reclamă
Sunt cuvintele poetei, romancierei și traducătoarei Nora Iuga, cel mai vârstnic blogger literar din țara noastră, care de câteva luni are 92 de ani. ,,Berlinul meu e un monolog”, carte apărută la Editura Cartea Românească în 2010, este cu siguranță una dintre cele mai frumoase cărți de memorii scrise în limba română, alături de uluitorul volum semnat de Annie Bentoiu, ,,Timpul ce ni s-a dat”. Nora ne zâmbește de pe rafturile librăriilor în fiecare zi și este atât de simplu să răsfoim acest zâmbet de poezie, care ascunde în el poemul unei vieți frumoase care acum, la apogeul vârstei, tot cu poeme și cuvinte se hrănește.
Într-un interviu acordat pentru Agerpres după ce împlinea 90 de ani, poeta spunea că se simte,,pe dinăuntru” ca la 19 ani: ,, Eu vreau să cred că nu e 90, e 19. Pe cuvântul meu de onoare. Dacă nu m-ar durea atât de rău genunchii şi nu aş merge pâş-pâş – că acesta este, practic, singurul lucru care mă deranjează şi tot sper că mai trece niţel – încolo, aş putea să dansez ‘French Cancan’ după cum mă simt pe dinăuntru. E mare lucru, să ştii!”
Cine este Nora Iuga, femeia care își trăiește bătrânețea în București, singură și spune că s-a obișnuit cu această singurătate din anii burselor în străinătate?
,,M-am învăţat doar cu cărţile, cu scrisul şi mă simt foarte bine singură.”
S-a născut în București, la 4 ianuarie 1931. Numele adevărat al ei este Eleonora Almosnino și povestea Eleonorei are următoarele repere: după terminarea liceului Iulia Hașdeu, își ia licența la Facultatea de Filologie din cadrul Universității din București, cu specializarea germanistică. Printre profesorii ei regăsim pe Tudor Vianu și George Călinescu. Anii următori predă limba germană, apoi primește un post de bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat, funcție pe care o îndeplinește pentru 14 ani. Editura Enciclopedică este următoarea instituție unde viitoarea poetă lucrează, fiind timp de opt ani, între 1969 și 1977, redactor șef. Intră cu inima deschisă în lumea jurnalismului, semnând articole în limba germană pentru ,,Neuer Weg” și „Wolk und Kultur”.
Din primul an al deceniului șapte al secolului trecut, Nora Iuga devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, instituție în cadrul căreia va îndeplini și funcții de conducere începând cu anul 2000, precum secretară a Secției de Poezie, membru în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002 și membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002. Poeta este unul dintre oamenii de litere care au fondat Cenaclul Uniunii Scriitorilor ,,Gellu Naum”.
Anul 1985 este anul în care devine scriitoare profesionistă iar viața ei se rezumă la lecturi publice în țară sau în străinătate și la burse care o țin departe de țară dar o apropie mereu de ceea ce iubește mai mult: literatura. Din declarațiile ei aflăm că primele versuri au fost scrise pe când urma clasa a doua la Institutul Catolic și poeta își amintește perfect momentul revelației: tatăl ei cântând la vioară un poem de Jeno Hubay.
În anul 2009 Nora Iuga a primit bursa Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD) oferită de Germania scriitorilor din afara granițelor nemțești. Poetei trebuie să îi mulțumim și pentru minunatele traduceri ale romanelor Hertei Muller, câștigătoarea Nobelului pentru Literatură în anul 2009. În iulie 2010 a apărut numărul 1 al revistei audio-video ,,Girafa albastră”, o revistă exclusiv cu și despre Nora Iuga. A fost momentul în care a devenit cel mai vârstnic blogger literar.
În același excepțional interviu acordat Agerpres, poeta a fost întrebată cum iI se par vremurile în care trăim cu toții. Răspunsul este memorabil prin simplitatea și profunzimea lui:
„Vremurile sunt oribile, dar încerc să mă ţin departe de ele. Singurul lucru care mă sperie înspăimântător – nu ştiu de ce presimt asta sau mi-au vârât în cap ăştia de la televizor – este că mi-e foarte frică de un cutremur. Pământul se revoltă. Noi am făcut ceva rău… Omenirea şi pământul se revoltă. Dar nu pot să fac filosofie acum în continuare… Deocamdată beau cafeaua. Şi am şi un iaurţel cu fructe… Mă bucur foarte tare când oamenii se gândesc la mine.”
Întorcându-ne de opera Norei, consemnăm debutul ei literar: 1965, câteva poezii în limba română în „Gazeta Literară”, urmate apoi de poeme în limba germană în „Neue Literature” în 1970, colaborând apoi cu reviste de profil ca ,,Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Tribuna”, ,,România literară”, ,,Viaţa românească”.
Volumele de versuri publicate de Nora Iuga sunt: „Vina nu e a mea”, „Captivitatea cercului”, ,,Scrisori neexpediate”, „Opinii despre durere”, „Inima ca un pumn de boxeur”, „Piaţa cerului”, ,,Cântece”, „Dactilografa de noapte”, „Spitalul manechinelor”, „Capricii periculoase”, „Autobuzul cu cocoşaţi”, „Fetiţa cu o mie de riduri”, „Capricii periculoase”.
Nora Iuga este și o romancieră foarte apreciată, semnând următoarele titluri: „’Săpunul lui Leopold Bloom”, „Sexagenara şi tânărul”, „Fasanenstrasse 23 – O vară la Berlin”, „Lebăda cu două intrări”, ,,Hai să furăm pepeni”, „Berlinul meu e un monolog”. Scriitoarea a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 1981, în 1998 și în 2000.
Într-un apartament din București, înconjurată de ceea ce a iubit cel mai mult, cărțile, Nora Iuga a acordat Emei Cojocaru de la www.bookaholic.ro un alt interviu uluitor, din care am ales doar o singură întrebare și răspunsul poetei:
„– Ați făcut vreodată ceva neobișnuit pentru a intra în posesia unei cărți?
– Da! Măi, dar ești fantastică, ce intuiție poți să ai! Am furat, de la o bibliotecă din Sibiu, Biblioteca Astra. Nu am putut să mă abțin și am furat un volum de Arthur Rimbaud. Împrumutasem un teanc mai mare de cărți, asta era o cărticică subțire, numai cu Une saison en enfer. Am dat teancul înapoi și pe-asta am dosit-o într-o plasă – probabil că bibliotecara nu s-a uitat cu atenție pe fișă și eu am plecat cu cartea. Nu au descoperit nici mai târziu, am scăpat foarte ieftin. Nu știu dacă mai am cartea pe undeva, i se rupsese prima copertă. Ulterior, povestind întâmplarea, mi s-a spus – și probabil circulă ideea asta – că furtul de cărți te înnobilează. Am reținut ideea și m-am mândrit cu fapta mea.”
Și pentru că un text despre Nora Iuga nu poate fi încheiat decât cu versuri, am ales ,,Iluzia unei bătrâne”:
„ce înseamnă pentru tine
ora unsprezece noaptea pe malul mării
când luna are un halou suspect
ca gluga trasă strâmb
pe capul ras
și numeri cum se-aprinde
și se stinge farul
intimidând iluzia unei bătrâne
cum în cazărmi soldații
povestesc de slujnice
cu largi cămăși de pânză
sunt animale care plâng
sunt pietre care se trezesc
într-o alarmă nouă
sunt semne totdeauna
ca încheieturile vinete
ale unor mâini îmblânzite
e țipătul gândului unde norii sfârșesc
aleargă un băiat pe plajă
și-n urma lui înceata
înaintare a moluștei.”
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Amintire neprețuită de la Calafat. O zi a Independenței, o zi de poveste. „Amintiți-vă de război”
- Sabato, Brauner și suprarealismul
- Poezia, lumina din bezna temnițelor comuniste. Amintiri din infern
- Badea Cârțan. Ecouri după un veac
- Călușarii – O poveste uitată pe nedrept
- Povestea Elenei Teodorini, prima prezență românească la Scala din Milano