Reclamă
În Banchetul lui Platon, Aristofan, dramaturgul grec cunoscut pentru comediile sale, vorbește despre originea iubirii și ne spune că la început oamenii erau androgini. În acest articol, vom oferi mai multe detalii despre noțiunea de suflet-pereche în viziunea lui Platon.
Mitul androginului
Androginii aveau ambele organe de reproducere, două fețe, patru mâni și patru picioare. Aceste creaturi se deplasau repede, rostogolindu-se, și erau puternice. Zeii erau supărați pe androginii care stăpâneau lumea. Dorind să le slăbească puterea, Zeus a decis să taie fiecare androgin în două. Apoi, i-a poruncit lui Apollo să le întoarcă faţa pentru ca oamenii să-și vadă rana și să se poarte cu măsură. Dacă oamenii vor continua să reprezinte o amenințare pentru zei, Zeus a promis că-i va tăia din nou și vor trebui să meargă într-un picior.
Reclamă
Artistofan spune: „Fiecare tânjea după cealaltă jumătate. Își aruncau brațele unul în jurul celuilalt, împreunându-se și dorind să crească împreună.” Zeus, cuprins de milă, a hotărât să le ofere satisfacția îmbrățișării. Inițial, Zeus neglijase acest lucru, iar oamenii se înmulțeau precum insectele. Apoi, personajele din „Banchetul” țin discursuri despre dragoste, acompaniate de băutură.
Rana primordială
Aristofan explică de unde vine dorința noastră de a iubi:
„Aşadar, din acest îndepărtat trecut există dragostea înnăscută a oamenilor unul pentru altul, dragostea care ne aduce înapoi la starea noastră dintâi, îngăduindu-ne ca, din doi, să redevenim iarăşi unul, şi aducându-i astfel firii omeneşti tămăduire. Iar dragostea nu este altceva decât un nume pentru dorinţa noastră pătimaşă de a fi din nou întregi.”
Aceste lucruri ne sună familiar și ne sunt adânc înrădăcinate în conștiința colectivă. Este o noțiune prezentă în viețile noastre care a inspirat artiștii mai mult decât orice altceva. De obicei, spunem că dragostea este găsirea sufletului-pereche. Atunci când își găsește cealaltă jumătate, omul devine complet și poate funcționa la potențialul său maxim. Viziunea lui Platon, spusă de Aristofan, este o evocare a viziunii noastre despre iubire. Este frumoasă, emoționantă dar și plină de nostalgie. Dragostea poate fi văzută ca fiind leacul pentru „rana naturii umane”.
Sensul vieții
Din punct de vedere literar, este vorba despre rana pe care ne-a făcut-o Zeus. Din perspectiva filozofilor însă, această rană este ceva mult mai complex. Filozofii greci spun că oamenii se rănesc în mod inerent, fiind predispuși la vicii înrădăcinate în natura umană. Oamenii își caută satisfacția în lucruri care durează puțin și nu aduc o împlinire adevărată. Aceste lucruri se referă la bunuri materiale, putere și faimă, conform lui Aristotel. Dacă ne dedicăm viața acestor lucruri mărunte, viața noastră devine goală și mizerabilă.
Filozofii creștini, în frunte cu Augustin, acceptă această idee dar mai adaugă și viziunea teologică. Omul caută bunuri materiale din cauza naturii sale păcătoase, care i-a rămas după cădere. Suntem pelerini în această lume, și mergem spre o destinație supranaturală. Oamenii caută satisfacție în lucrurile lumești dar sunt condamnați să-și dorească întotdeauna mai mult – pentru că fiecare om poartă în el sâmburele infinitului. Fiind făcuți după chipul lui Dumnezeu, doar natura lui infinită ne poate împlini.
În secolul XVII, filozoful francez Blaise Pascal a vorbit despre rana omului adaptând noțiunea la problemele din vremea sa. El a spus că sursa păcatelor și viciilor umane stă în incapacitatea omului de a sta nemișcat, singur cu el însuși, meditând la Necunoscut. Omul caută lucruri care să îi distragă atenția: război, băutură, jocuri de noroc etc. Această rană este însăși condiția noastră existențială, potrivit lui Pascal. Suntem înconjurați de incertitudine, nicio știință nu ne poate rezolva problemele și astfel ne umplem de anxietate și disperare.
Există însă, ceea ce se numește „înțelepciunea nesiguranței”. Filozoful Alan Watts ne spune:
„Am fost întotdeauna fascinat de legea efortului inversat. Uneori o mai numesc și „legea pe dos”. Atunci când încerci să te menții la suprafața apei, te scufunzi: în schimb, atunci când încerci să te scufunzi, plutești, iar când îți ții respirația, ti-o pierzi – ceea ce îmi aduce aminte de o veche și uitată cugetare: „Cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde”.
Revenind la Platon, câți oameni cred că dragostea este un răspuns la problemele existențiale? Mulți oameni cred că iubirea este leacul pentru natura umană și oferă un sens vieții. Filmele de la Hollywood reprezintă sufletul pereche ca fiind opusul tău de care ești atras într-un mod inexplicabil. Inițial, sufletul pereche poate părea prost sau distant, dar cu toate acestea, încă te simți atras.
Aristofan spune că atunci când ne găsim jumătatea se întâmplă ceva minunat: avem sentimentul de apartenență și nu vrem să ne mai despărțim de acea persoană nici măcar pentru o secundă. Acești oameni vor fi împreună toată viață dar nu vor putea spune ce își doresc unul de la celălalt. Sună promițător, dar Platon crede că este doar un mit, motiv pentru care spune această poveste prin gura lui Aristofan.
Noțiunea de „suflet pereche” înseamnă că există doar o singură persoană care se potrivește cu tine, care te va completa, pe care o vei recunoaște din prima. Unii oameni așteaptă în zadar partenerul perfect și iubirea adevărată pe care să o recunoască dintr-o străfulgerare. Cred că iubirea adevărată are nevoie de timp, ea crește odată cu oamenii, urmând cursul unei evoluții spirituale.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
