O definiție a lipsirii de libertate. Totalitarism, autoritarism și fascism – Monden
Home > Cultură > Istorie > O definiție a lipsirii de libertate. Totalitarism, autoritarism și fascism

Reclamă

Cultură Istorie Premium

O definiție a lipsirii de libertate. Totalitarism, autoritarism și fascism

O definiție a lipsirii de libertate. Totalitarism, autoritarism și fascism
Sursa: Google

Reclamă

Totalitarismul, autoritarismul și fascismul sunt toate forme de guvernare. Iar definirea diferitelor forme de guvernare nu este atât de ușoară pe cât pare.

Toate națiunile au un tip oficial de guvernare, așa cum este desemnat în World Factbook al Agenției Centrale de Informații din SUA. Cu toate acestea, descrierea unei națiuni și a formei sale de guvernare poate fi adesea mai puțin obiectivă. De exemplu, în timp ce fosta Uniune Sovietică s-a declarat adeptă a democrației, alegerile sale nu au fost „libere și corecte”, întrucât a fost reprezentat un singur partid cu candidați aprobați de stat. URSS este mai corect clasificabilă ca republică socialistă.

Reclamă

În plus, granițele dintre diferitele forme de guvernare pot fi fluide sau slab definite, adesea cu caracteristici care sunt suprapuse, care par să nu delimiteze de fapt nimic diferit. Așa este cazul totalitarismului, autoritarismului și fascismului.

Ce este totalitarismul?

Totalitarismul este o formă de guvernare în care puterea statului este nelimitată și controlează practic toate aspectele vieții publice și vieții private. Acest control se extinde la toate aspectele politice și financiare, precum și la atitudinile, morala și credințele oamenilor.

Conceptul de totalitarism a fost dezvoltat în anii 1920 de către fasciștii italieni. Au încercat să o rotească pozitiv, referindu-se la ceea ce considerau „obiectivele pozitive” ale totalitarismului pentru societate. Totuși, majoritatea civilizațiilor și a guvernelor occidentale au respins rapid conceptul de totalitarism și continuă să o facă și astăzi.

O trăsătură distinctivă a guvernelor totalitare este existența unei ideologii naționale explicite sau implicite. Un set de principii, convingeri și credințe menite să dea sens și direcție întregii societăți. Potrivit expertului și autorului istoriei rusești Richard Pipes, premierul fascist italian Benito Mussolini a rezumat odată baza totalitarismului ca „Totul în interiorul statului, nimic în afara statului, nimic împotriva statului”.

Exemple de caracteristici care ar putea fi prezente într-un stat totalitar includ:

  • Regulă aplicată de un singur dictator;
  • Prezența unui singur partid politic de guvernământ;
  • Cenzură strictă, dacă nu controlul total al presei;
  • Diseminarea constantă a propagandei pro-guvernamentale;
  • Serviciu obligatoriu în armată pentru toți cetățenii;
  • Practici obligatorii de control al populației;
  • Interzicerea anumitor grupuri și practici religioase sau politice;
  • Interzicerea oricărei forme de critică publică a guvernului;
  • Legile aplicate de forțele secrete de poliție sau militare.

De obicei, caracteristicile unui stat totalitar tind să-i determine pe oameni să se teamă de guvernul statului lor. În loc să încerce să reducă această frică, conducătorii totalitari o încurajează și o folosesc pentru a-și asigura cooperarea oamenilor.

Printre primele exemple de state totalitare se numără Germania sub Adolf Hitler și Italia sub Benito Mussolini. Exemple mai recente de state totalitare includ Irakul sub Saddam Hussein și Coreea de Nord sub Kim Jong-un.

Ce este autoritarismul?

Un stat autoritar este caracterizat de un guvern central puternic care permite oamenilor un grad limitat de libertate politică. Cu toate acestea, procesul politic, precum și toată libertatea individuală, este controlat de guvern fără nicio responsabilitate constituțională În 1964, Juan José Linz, profesor emerit de sociologie și științe politice la Universitatea Yale, a descris cele mai caracteristice patru caracteristici ale statelor autoritare ca:

  • Libertate politică limitată, cu controale guvernamentale stricte impuse instituțiilor și grupurilor politice precum cele legislative, partidele politice și grupurile de interese;
  • Un regim de control care se justifică pentru popor ca un „rău necesar” capabil în mod unic să facă față „problemelor sociale ușor de recunoscut”, cum ar fi foamea, sărăcia și insurgența violentă;
  • Constrângeri stricte impuse de guvern asupra libertăților sociale, cum ar fi suprimarea oponenților politici și activitatea anti-regim;
  • Prezența unui executiv de guvernământ cu puteri vagi, schimbătoare și vag definite;
  • Dictaturile moderne precum Venezuela sub Hugo Chávez și Cuba sub Fidel Castro caracterizează guvernele autoritare.

În timp ce Republica Populară Chineză sub președintele Mao Zedong a fost considerată un stat totalitar, China modernă este descrisă mai exact ca un stat autoritar, deoarece cetățenii săi au acum libertăți personale limitate.

Totalitar vs. Guvernele autoritare

Într-un stat totalitar, controlul guvernului asupra oamenilor este practic nelimitat. Guvernul controlează aproape toate aspectele economiei, politicii, culturii și societății. Educația, religia, artele și științele și chiar moralitatea și drepturile de reproducere sunt controlate de guverne totalitare.

În timp ce toată puterea într-un guvern autoritar este deținută de un singur dictator sau grup, poporului i se permite un grad limitat de libertate politică.

Ce este fascismul?

Rar angajat de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, fascismul este o formă de guvernare care combină cele mai extreme aspecte ale totalitarismului și autoritarismului. Chiar și în comparație cu ideologiile naționaliste extreme, cum ar fi marxismul și anarhismul, fascismul este de obicei considerat a fi la capătul de extremă dreapta al spectrului politic.

Fascismul se caracterizează prin impunerea puterii dictatoriale, controlul guvernului asupra industriei și comerțului și suprimarea forțată a opoziției, adesea în mâinile armatei sau a unei forțe secrete de poliție (Securitatea din România comunistă). Fascismul a fost văzut pentru prima dată în Italia în timpul Primului Război Mondial, ulterior răspândindu-se în Germania și alte țări europene în timpul celui de-al doilea război mondial.

Fundamentele fascismului

Fundamentul fascismului este o combinație de ultranaționalism. Un devotament extrem față de propria națiune față de toate celelalte. Alături de o credință larg răspândită în rândul poporului că națiunea trebuie și va fi cumva salvată sau va „renaște”, sau renăscut sub noul regim fascist. În loc să lucreze pentru soluții concrete la problemele economice, politice și sociale, conducătorii fasciști deviază atenția popoarelor, câștigând în același timp sprijinul public, ridicând ideea necesității unei renașteri naționale într-o religie virtuală. În acest scop, fasciștii încurajează dezvoltarea cultelor de unitate națională și puritate rasială.

În Europa dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, mișcările fasciste tindeau să promoveze convingerea că non-europenii erau genetic inferiori celor care nu erau europeni. Această pasiune pentru puritatea rasială i-a determinat deseori pe liderii fasciști să întreprindă programe obligatorii de modificare genetică menite să creeze o „rasă națională” pură prin reproducere selectivă.

Din punct de vedere istoric, funcția principală a regimurilor fasciste a fost aceea de a menține națiunea într-o stare constantă de pregătire pentru război. Fasciștii au observat că mobilizările militare în masă din timpul Primului Război Mondial au estompat liniile dintre rolurile civililor și ale combatanților. Bazându-se pe aceste experiențe, conducătorii fasciști se străduiesc să creeze o cultură naționalistă agresivă a „cetățeniei militare” în care toți cetățenii sunt dispuși și pregătiți să-și asume unele îndatoriri militare în perioadele de război, inclusiv lupta reală.

În plus, fasciștii consideră democrația și procesul electoral ca un obstacol învechit și inutil pentru menținerea unei pregătiri militare constante. Ei consideră, de asemenea, un stat totalitar, cu un singur partid, ca cheie pentru pregătirea națiunii pentru război și pentru dificultățile sale economice și sociale rezultate.

Astăzi, puține guverne se descriu public ca fasciste. În schimb, eticheta este mai des folosită peiorativ de cei care critică anumite guverne sau lideri. Termenul „neofascist”, de exemplu, descrie guverne sau indivizi care susțin ideologii politice radicale, de extremă dreaptă, similare cu cele din statele fasciste din cel de-al Doilea Război Mondial.

Citeste si