Reclamă
Vești noi pentru români. Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de astăzi legea prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu mai au dreptul să ceară de la români, atât dintre persoanele fizice, cât și persoanele juridice, copii după documente.
Ce prevede noua lege promulgată de Klaus Iohannis
Astfel, potrivit noii legi, instituțiile nu mai au voie să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Legea a primit oficial avizul președintelui.
Reclamă
Noul proiect legislativ vine să completeze Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu numărul 41 din anul 2016. Este vorba despre documentul care face referire la stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Legea a fost inițiată de deputatul din partea Partidului Național Liberal, George Tuță. După lungi dezbateri, proiectul a primit aviz favorabil și a trecut de Senat, fiind promulgat de președinte.
Instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora. Astfel, românii nu vor mai fi nevoiți să plimbe documente de la o instituție la alta.
„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea aprobată azi de președintele Iohannis.
Deputatul George Tuță a prezentat și mai multe explicații legate de legea care astăzi a primit undă verde de la președintele Klaus Iohannis. Conform politicianului, o serie de acte nu sunt neapărat obligatorii pentru prezentarea la instituții, având în vedere că ele oricum au fost emise de instituții publice, deci, ar trebui astfel să existe o bază de date în care documentele în format online să fie stocate. Angajații unei instituții vor fi nevoiți doar să caute datele respective, fără să mai fie nevoiți să le ceară românilor în fiecare an să prezinte aceleași documente la dosar.
„Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin și una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă și au dreptul la loc de parcare. Or, toate aceste informații sunt deja în posesia statului român. Care fie nu știe unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar și iar în fiecare an. (…) Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare”, scria deputatul George Tuță la momentul depunerii proiectului în Parlament.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri