Reclamă
Locuitorii din Baia Mare par să se confrunte cu o situație fără rezolvare în problema gunoaielor, cu toate că primăria a fost deja amendată de două ori, la finalul 2021, pentru depozitarea acestora în mod ilegal, în apropierea unui râu. Totuși, problema este departe de a se fi rezolvat, iar cei mai afectați sunt cetățenii, care au ajuns în situația de nu mai știi unde să arunce gunoiul.
Primăria a depozitat gunoaiele în apropierea unui râu
Mai mult decât atât, deși riscă să atragă noi amenzi, mașinile de gunoi au fost surprinse cum duc deșeurile tot la acel loc de depozitare. În timp ce Garda de Mediu a dat termen ca până la finalul lunii, gunoiul să fie luat din depozitul de lângă râu, în caz contrar primăria se va alege cu dosar penal.
Reclamă
,,Nu am unde să-l arunc. Unde să-l arunc? N-am ce să fac. Dacă s-au dus containerele, să mă bag acolo peste ăsta?”, a povestit o femeie pentru Observator News.
La finalul lui 2021, primăria din Baia Mare a decis să depoziteze gunoaiele pe un teren din apropierea râului Săsar, astfel încât acestea să nu se arunce peste tot. Însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, după ce atât Garda de Mediu, cât și Sistemul de Gospodărire a Apelor s-au sesizat imediat și au amendat municipalitatea.
,,Inspectorii instituţiei noastre au dispus dezafectarea depozitului ilegal de deşeuri până la data de 25 ianuarie 2022”, a declarat Anca Bonto, de la Sistemul de Gospodărire a Apelor de la Maramureș.
Garda de Mediu va face un nou control
Potrivit celor de la Observator News, primăria continuă să depoziteze gunoiul pe acel teren, în ciuda avertismentelor. În 26 ianuarie, inspectorii Gărzii de Mediu vor face noi verificări. În cazul în care locul ilegal de depozitare nu este ecologizat, atunci primăria va fi amendată din nou, iar de această dată inspectorii de mediu vor face și o sesizare penală.
,,La începutul acestui an am demarat controalele care au operat colectarea şi transportul pt că nici acestea nu sunt reglementate dpdv al protectiei mediului, urmând ca fie care firmă să primească sancţiunea corespunzătoare” a spus reprezentanta Gărzii de Mediu, Marcela Chindriș.
Cu toate că reprezentanții Observator News au încercat să obțină un punct de vedere și din partea reprezentanților primăriei, aceștia au transmis că vor veni cu un răspuns abia după data de 15 ianuarie. În prezent în județul Maramureș nu există nici o rampă de depozitare a deșeurilor. În 2015 s-au început lucrările la un depozit ecologic, însă acestea nu au fost terminate nici până acum.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r