Oamenii pe care i-a iubit Leonardo da Vinci – Monden
Home > Cultură > Celebrități > Oamenii pe care i-a iubit Leonardo da Vinci

Reclamă

Celebrități Cultură Istorie

Oamenii pe care i-a iubit Leonardo da Vinci

Oamenii pe care i-a iubit Leonardo da Vinci

Reclamă

Știm că Leonardo da Vinci era pasionat de anatomie, botanică, zbor, mașini de război și curgerea apei. De asemenea, artistul este cunoscut pentru că a lăsat multe proiecte neterminate. Dar cum era Leonardo în relațiile de iubire? În jurnalele sale, pictorul a scris mai degrabă despre lumea exterioară, decât despre propriile trăiri. Scriitorii, începând cu biograful Giorgio Vasari (secolul XVI) până la Sigmund Freud, au analizat miile de pagini lăsate de Leonardo pentru a afla lucruri despre viața privată. În acest articol, vom oferi detalii despre relația dintre Leonardo și doi dintre discipolii săi.

Asistenții lui Leonardo da Vinci

Gian Giacomo Caprotti, Salaí sau „Micul Diavol” era un băiat dintr-un mediu sărac care a intrat în atelierul pictorului în 1490, atunci când avea 10 ani iar pictorul 30. I se spunea „Micul Diavol” pentru că obișnuia să facă probleme: fura de la maestru și de la oaspeții săi sau mânca mai mult decât credea Leonardo. Tânărul provenea din clasa muncitoare și era foarte greu de educat. Cu toate acestea, a rămas cu Leonardo timp de 25 de ani.

Reclamă

Leonardo & Salai

Francesco Melzi îl cunoaște pe Leonardo în 1505. Tânărul provenea dintr-o familie nobilă din Milano și a devenit un fel de secretar privat pentru Leonardo. El și artistul aveau o relație strânsă, ca între tată și fiu. Spre deosebire de Salaí, se comporta diferit și avea un alt statut social. Tânărul aristocrat nu avea porecle iar Leonardo i se adresa cu apelativul „Maestrul Francesco”.

Leonardo și cei doi tineri erau implicați într-un triunghi foarte schimbător. Artistul trecea de la o relație la alta, dar Salaí era oarecum trecut cu vederea. În ultimii ani ai vieții, Leonardo se mută în Franța și este însoțit de ambii bărbați. Apoi Salaí se întoarce în Milano și nu este prezent la patul maestrului atunci își dă ultima suflare în 1519. Leonardo îi lasă foarte puțin din averea sa: doar jumătate de vie. Melzi, în schimb, a moștenit jurnalele și multe picturi.

Salaí – modelul artistului

Putem să ne facem o impresie despre Salaí și Melzi din scrierile și picturile lui Leonardo. Ambii erau foarte frumoși iar Salaí a fost modelul pentru reprezentarea lui Bacchus și a Sfântului Ioan Botezătorul. Relațiile par mult mai intense decât o simplă relație dintre maestru și asistenți. Salaí apare atât de mult în desenele pictorului, încât se poate spune că este o muză. Cei doi călătoresc împreună iar Leonardo îi cumpără haine scumpe. Oamenii îl consideră tovarășul artistului și vorbesc despre frumusețea lui.

Leonardo da Vinci – Sfântul Ioan Botezătorul

Salaí și Melzi – cele două laturi ale artistului

Speculațiile privind sexualitatea artistului sunt dezbătute de secole. Biografia recentă scrisă de Walter Isaacson îl prezintă pe Leonardo în tinerețe și a fost ecranizată într-o dramă cu Aidan Turner în rolul principal. O altă abordare este că Melzi și Salaí sunt cele două laturi ale pictorului: Salaí este partea întunecată iar Melzi – partea muncitoare care se materializează în creațiile sale.

De aceea, Leonardo îi lasă lui Melzi o moștenire intelectuală: picturi, desene și jurnale. A considerat că Melzi este capabil să aibă grijă de ele. Caracterul nobil nu i-ar fi permis să exploateze această moștenire. Salaí, în schimb, ajunge să dețină mai multe picturi decât i-a lăsat maestrul, fapt care sugerează că le-a furat sau le-a falsificat. Salaí avea o reputație de oportunist și escroc și a murit într-un duel cu arbaleta. Cu toate acestea, ambii asistenți erau importanți deoarece făceau parte din echilibrul artistului.

Salai & Melzi

Leonardo da Vinci era cu mult înaintea perioadei în care a trăit. Natura prieteniei sale cu Salaí este foarte importantă în acest sens. În lumea în care trăia Leonardo, relațiile dintre bărbați maturi și adolescenți erau destul de comune. La începutul carierei, Leonardo locuia în Florența iar relațiile de acest fel erau foarte răspândite: termenul „Florenzer” făcea parte din argoul german și desemna relațiile dintre persoane de același sex.

Pentru că era considerat un lucru imoral, guvernul orașului a încurajat oamenii să denunțe această practică. Leonardo, pe atunci în vârstă de 23 de ani, se afla printre cei patru artiști care au fost acuzați public de sodomie, după un denunț anonim.

Nu se știe cu certitudine dacă pictorul a ajuns la închisoare dar acea rușine publică l-ar fi făcut pe Leonardo să își reprime sexualitatea. De aceea cunoaștem atât de puține lucruri despre bărbatul Leonardo. Însă operele de artă permit evocarea unor lucruri care au rămas nespuse. Opera de artă pătrunde în inconștientul artistului și îl revelează.

Desenele, picturile și cele 4000 de foi de jurnal pe care le-a lăsat Leonardo după moartea sa au ajutat la explorarea unei laturi mai puțin cunoscute. Indiferent de orientarea sexuală pe care o avea, Leonardo da Vinci continuă să rămână Geniul Renașterii, un om foarte înzestrat care a inspirat generații întregi de artiști, contribuind la evoluția omenirii.

Citeste si