Reclamă
Oana Lis a fost recent invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de pe Pro TV, La Măruță, acolo unde a povestit despre planurile pe care le are pentru 2022. Se pare că soția fostului edil din București își dorește din suflet să devină mamă și cum nu poate rămâne însărcinată, este pregătită să devină mamă adoptivă. Este un vis pentru ea, dar ce nu s-a împlinit din varii motive.
Acum, odată cu înaintarea în vârstă, Oana Lis este din ce în ce mai hotărâtă să devină mamă și a început deja să facă demersurile necesare pentru împlinirea acestui vis al ei. Chiar dacă până acum nu a făcut nimic în sensul ăsta, acum este mai hotărâtă ca niciodată, semn că în curând o vom putea numi mamă.
Reclamă
Este tot ce îi mai lipsește
Oanei Lis nu-i mai lipsește nimic în viață. Este fericită alături de bărbatul pe care l-a ales, fostul edil al Capitalei, a scăpat cu bine și de infectarea cu Covid-19, are o pernă pe care să pună capul și nici financiar nu stau rău. Dar mai este un singur aspect de îndeplinit pentru ca ea să simtă că le are pe toate în viața aceasta. Nu este prima oară pentru ea când își expune dorința de a adopta un copil.
Din păcate, Viorel Lis având o vârstă mai înaintată și doi copii mari, fiecare la casa lui, nu s-a mai văzut în postura de tată pentru un copil mic, motiv pentru care nu și-a lăsat soția să facă pasul. Acum însă lucrurile par să se fi schimbat și după o perioadă lungă de discuții și de luptă de lămurire dusă cu el, se pare că Oana a câștigat, iar cei doi vor deveni în curând părinți.
„Am depus un dosar de adopție și acum sunt foarte fericită că legea adopției s-a schimbat și simt eu așa că anul ăsta se va întâmpla să primesc un telefon magic (…) Sunt părinte adoptator deja, dar nu am copilul. E de doi ani dosarul. O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta!”, a spus Oana Lis în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Nu este pentru prima oară când discută public despre acest subiect și nici Viorel nu a ascuns faptul că nu-și dorește momentan să devină din nou tată. Cu toate acestea, Oana spunea în urmă cu ceva timp că va trece peste dorințele soțului ei. Dacă el este tată și și-a trăit viața cu toate, bune sau rele, la ea nu a fost la fel. Și nu dorește ca la finalul vieții sale să aibă dezamăgirea că nu a simțit pe pielea sa ce înseamnă cu adevărat să fii mamă.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r