Reclamă
Pierdere în instanță pentru cântăreața Oana Radu într-unul dintre procesele cu fostul soț, Cătălin Dobrescu. După divortul amiabil, artista a declanșat un război juridic cu fostul ei partener, deschizând trei procese împotriva lui. Într-unul dintre aceste procese, evenimentele nu au luat o întorsătură favorabilă pentru Oana, cântăreața fiind nevoită să plătească suma de 2000 de lei în urma pierderii litigiului.
După o serie de amânări, pe data de 23 aprilie, judecătorii au decis o soluție în cazul procesului legat de sechestrul judiciar. Cererea Oanei Radu de a se pune sechestru judiciar pe bunurile lui Cătălin Dobrescu a fost respinsă de instanță. Mai mult, cântăreața trebuie să plătească fostului soț suma de 2000 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată.
Reclamă
Decizia nu este definitivă, artista având dreptul de a face apel în maxim cinci zile de la pronunțarea sentinței. „Respinge cererea. Obligă reclamanta să plătească pârâtului Dobrescu Cătălin Elvis suma de 2.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată. Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Dolj, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată astăzi, 23.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Relația dintre cei doi a devenit tensionată după despărțire, Oana Radu mărturisind în cadrul emisiunii Xtra Night Show că a trecut prin momente dificile în timpul căsniciei. Ea a relatat că a avut teamă de fostul soț, în special în urma unor amenințări care au vizat-o pe ea și pe mama sa. Conform declarațiilor sale, Cătălin Dobrescu ar fi dorit ca aceasta să continue să locuiască cu el în apartamentul comun, până când ar fi returnat suma de bani investită în locuință, lucru cu care artista nu a fost de acord. „Mie mi-a fost foarte mult timp frică de el după ce ne-am despărțit. Mi-am dat seama că nu sunt singură și mi-am dat seama că mă pot folosi de treaba asta, pentru că sunt persoană publică și pot să cer ajutorul, că nu este nimeni mai presus de nimeni în țara asta, mai presus de lege”, a declarat Oana Radu.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa