Reclamă
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Mioara Roman a încetat din viaţă. Fiicele sale, Oana și Catinca Roman, încearcă încă să accepte pierderea, dar se străduiesc să îi păstreze vie amintirea. Oana Roman a decis să păstreze și să poarte un inel care i-a aparținut mamei sale, un obiect special pentru Mioara Roman.
Mioara Roman a primit bijuteria la aniversarea celor 30 de ani de căsătorie, pe care i l-a daruit ulterior fiicei sale, Oana, într-un moment deosebit. Oana a povestit recent în mediul online că a primit inelul de la mama sa la nașterea fiicei sale, Isabela. Cu toate acestea, Oana i-a spus mamei sale să continue să îl poarte, cunoscând semnificația specială pe care o avea acesta pentru ea.
Reclamă
Totuși, la câteva săptămâni de la decesul mamei sale, Oana Roman a ales să îl poarte, având în plan să îl dăruiască la rândul ei fiicei sale, Isabela. „Inelul acesta a fost al mamei primit la 30 de ani de căsătorie. Mi l-a dăruit mie când am născut-o pe Isa, dar eu i-am zis să îl poarte în continuare pentru că știam că îi place foarte mult. Acum… l-am curățat și aranjat și de acum îl voi purta mereu. Până când îl voi dărui Isabelei”, a scris Oana Roman pe Instagram.
Oana Roman a avut și unele declarații emoționante despre mama ei, subliniind dorința ei de a respecta dorințele mamei sale cu privire la înmormântarea ei, de la alegerea florilor la dorința ca funeraliile să se desfășoare într-o atmosferă de liniște și decență. Oana a descris-o pe mama sa ca pe un om deosebit, care a empatizat cu cei aflați în situații dificile. „Mama a fost, este și va rămâne un om absolut fabulos, un om care a lăsat în urmă o moștenire umană, intelectuală, sufletească, probabil unică. Asta este ceea ce rămâne în urma ei, asta este ceea va dăinui în timp despre ea și a fost probabil una dintre cele mai apreciate, iubite și distinse femei din această țară”, a menționat vedeta pe rețelele de socializare.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa