Ofelia Prodan, fișă clinică – mă gândeam la comuniștii care suferiseră eroic în închisoarea Doftana – Monden
Home > Cultură > Literatură > Ofelia Prodan, fișă clinică – mă gândeam la comuniștii care suferiseră eroic în închisoarea Doftana

Reclamă

Literatură Premium

Ofelia Prodan, fișă clinică – mă gândeam la comuniștii care suferiseră eroic în închisoarea Doftana

Ofelia Prodan fișă clinică
Fișa clinică

Reclamă

Pe Ofelia Prodan o găsiți și pe Wikipedia, dar nu numai. La o primă tastare a numelui ei pe Google vă veți da seama că este o poetă contemporană prolifică. Aleg să vorbesc despre una dintre cărțile ei, fișă clinică (Chamides, 2018), fiindcă este o carte care mie mi-a plăcut, și da poate preferințele mele fac diferența în viziunea voastră, sau poate nu. Sunt subiectivă și aceasta mi-o asum din capul locului.

Am citit cartea cel mai probabil, atunci, recent, după publicare, dar am reluat-o de curând. Mi se pare un reper important în ceea ce privește memoria unei copilării comuniste. Evidențiază trăsăturile deformatoare și anihilante ale sufletului omenesc și ale psihicului în competiția pentru locul cel din față. Un copil, copilul Ofelia pe umerii căreia se așază multă presiune. Așteptările profesorilor și ale părinților sunt factorul determinant al unui colaps psihic în anii tinereții femeii care devine poeta. Discursul confesiv și biografic, direct și estetic începe de la poemul omunistă mică și n-are cum să meargă decât în direcția descrierii acelor binecunoscute tertipuri comuniste de subjugare a ființei umane, sau cel puțin resimțită ca atare de ființele cele mai lucide și sensibile.

Reclamă

Tiparul comunistului convins și declarat îl identifică foarte atent aici, Ofelia Prodan. Nu este genul de carte comodă, așa cum v-ar plăcea să aflați, poate. Are curajul să învingă și ideile absurde ale părinților, toată teama impregnată în sinea ei. Se ridică în fața tuturor și își afirmă dorințele, la nevoie îi contrazice și pe cei ce i-au dat viață. Antimaterialistă și profund implicată în autoanaliza psihologică, nu face rabat de la teza cărții, aceea de a pune sub lumini de scenă aroganța și ipocrizia și sfaturile nocive, are capacitatea de a discerne între figurile care îi vor influența pozitiv evoluția și cele care de fapt nu o cunosc și nu-i pot schimba traiectoria decât în folosul lor: „tata mi-a zis fata mea mult iubită/ eu îți zic așa ca de la părinte la fiică frumoasă ce ești/ deșteaptă ești ia bagă-te pe fir cu unu’ bogat/ ce dacă e gras și eu sunt gras ce dacă e chel și eu sunt tot chel/ dă-te bine pe lângă el când vezi că-ți spune/ de dulce bagă-te bine pe sub pielea lui/ așa scăpăm și noi de o grijă și scapi și tu de toate grijile/ mama și tata mi-au zis fata noastră mult iubită/ găsește pe unul bogat ce dacă-i burtos și chel frumoasă ești tu/ ce dacă nu aveți ce vorbi are el banul/ așa scăpăm și noi de grija ta și scapi și tu de toate grijile/ eu am zis tu nu ești mama mea și tu nu ești tatăl meu/ voi nu sunteți părinții mei voi sunteți doar doi proxeneți bătrâni/ iar casa voastră e doar un bordel deghizat/” (mama mi-a zis fata mea mult iubită).

Poeme despre exploatare socială și familială, despre aneantizarea sinelui descoperim în fișă clinică, se pătrunde profund în subteranele interiorului uman, nu oricare interior, cel al Ofeliei. Se expune ca și cum ar dori să-i rămână la dosar toate aceste întâmplări ale vieții. Pentru că sunt durerose, pentru că cineva ar trebui să plătească, poate, pentru ele, pentru că ar vrea să știm că suferința face parte din destinul poetelor, probabil că este un adevăr. Poezia destinului epuizant, a secretelor și zâmbetelor în funcție de dozele financiare, sau de pastile. Dependența ca formă de consolare ajunge să fie un pericol de deformare a personalității „nu știam că va trebui să iau toată viața pastile/ (…) mintea mea îmbuibată cu pastile nu mai reacționa”(eram prin anii 90 și tot luam pastile eram în stadiul de legumă).

Când am citit cartea, pentru că am o fire de salvator, mi-am proiectat în mintea mea în mod automat dorința ca Ofelia să fie bine, pentru că poezia ei e de un impact emoțional extraordinar de puternic, și nu ne putem îndoi niciodată de abilitatea ei de a construi tensiunea. Cred că este genul de poetă pe care o veți găsi în multe cărți cu multe subiecte, ne-a demonstrat-o deja, se reinventează periodic și ne surprinde atunci când ne așteptăm mai puțin. Nu trebuie să o neglijăm, ci dimpotrivă, în literatura română să îi acordăm locul cuvenit. Întrebarea mea este acum: i s-a acordat vreun loc de fapt până acum? Văd cărțile ei destul de puțin recenzate. Este într-adevăr o poetă dinamică și destul de greu de urmărit de către critica literară autohtonă, să caut scuze, tot caut.

Mi-am plăcut să port manuscrisul Ofeliei fișă clinică prin piețele din Târgu Mureș și în cele Europene. Am avut ocazia în anii care au trecut. M-a obsedat precizia perioadei în care te simți down, ești acolo și simți că totul se sfârșește, a fi vocal în asemenea momente înseamnă să înfrunți propria-ți moarte spirituală și fizică, sau moartea creierului. A scris pentru Ofelia înseamnă a viețui și a conviețui cu sinele și versurile care decurg. Nu este o simplă femeie, veți vedea, este o instituție în care poezia este de la sine (re)generabilă, fără eforturi mari. Acesta este talentul nativ în stare pură.

Citeste si