Orban despre Superman Cițu: ,,Este totuși nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă” – Monden
Home > Actualitate > Politică > Orban despre Superman Cițu: ,,Este totuși nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă”

Reclamă

Politică

Orban despre Superman Cițu: ,,Este totuși nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă”

Orban despre Superman Cițu: ,,Este totuși nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă”

Reclamă

După ce premierul Florin Cîțu a postat pe InstaStory un filmuleț în care apare în postura lui Superman, un val de critici și reacții ironice s-au pornit la adresa acestuia. Este adevărat că filmulețul cu pricina a fost șters în cele din urmă, însă postările ajunseseră deja pe social media.

Printre cei care au ajuns să comenteze videoclipul în cauză s-a numărat și actualul președinte al PNL, Ludovic Orban, contracandidatul lui Cîțu pentru un nou mandat la șefia formațiunii politice.

Reclamă

Orban: ,, Le-am mărturisit colegilor despre stupefacția”

Într-o postare pe o rețea de socializare, Orban s-a declarat ,,stupefiat”, în special pentru că nu era momentul în care Florin Cîțu să facă o asemenea postare. Nu când situația nu este cea mai bună pentru acesta. Mai mult decât atât, președintele PNL a mai scris că în acestă situație ar fi nevoie ,,de o anumită profesie”, pentru rezolvarea acestei probleme.

„Le-am mărturisit colegilor despre stupefacția pe care am trăit-o când l-am văzut ieri pe Florin Cîțu erijat în „Superman”. Cred că este totuși nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă. Ai aruncat țara în criză, ești amenințat de moțiune de cenzură, societatea românească și economia sunt afectate de provocări extrem de dificile, creșterea prețului la energie, creșterea prețurilor la alimente, creșterea numărului de infectări din valul 4 al pandemiei, și tu, când îi dai afară pe USR-iștii cărora seara și a doua zi le-ai cerut să se întoarcă în Guvern, tu, când le dai afară toți oamenii care au fost numiți, să te postezi în „Superman”. Chiar mi se pare o problemă mare pentru PNL!”, a scris fostul premier.

Totodată, în cadrul aceluiași mesaj, Ludovic Orban a mai ținut să evidențieze că ,,aproape toți cei din echipa câștigătoare vor ieși în pierdere”. Adăugând că abordarea a echipei Cîțu ,,,nu este un mod rațional de a face politică”.

El a mai reamintit că la Congresul PNL ar urma să participe 5000 de delegați, care vor vota ce este mai bine pentru partid.

,,La Congres vin 5.000 de delegați, vine baza PNL și oricât se chinuie ei să-i scoată pe orbaniști din delegație, în filialele unde au satrapii la conducerea filialelor, oricât se vor chinui ei să controleze votul și să nu-i lase pe oameni să voteze conform propriei lor voințe, oamenii tot vor vota liber și așa cum consideră ei. Iar acest vot va fi, cu siguranță, pentru binele PNL, pentru că este de domeniul evidenței cu cine trebuie să votezi dacă vrei binele PNL”.

Înainte de a-și încheia postarea, Orban a mai transmis că după câștigarea alegerilor se va reveni la același parteneriat de succes cu președintele țării.

Orban și Cîțu își continuă vizitele prin țară

Pentru că mai e puțin până la ziua alegerilor interne pentru conducerea PNL, cei doi contracandidați, Ludovic Orban și Florin Cîțu, își continuă vizitele în țară pentru a încerca să-și convingă colegii din filiale să le acorde votul.

Pentru Florin Cîțu vizita la Iași nu a fost prea reușită, el și susținătorii lui, fiind întâmpinați de mai mulți protestatari care i-au huiduit și care i-au numit trădători. În replică, premierul a transmis că după alegeri vor vedea un partid unit.

În schimb, în timpul vizitei de la Dâmbovița, actualul președinte al PNL, Ludovic Orban a fost aplaudat de liberalii din filială. Motivul a avut de-a face cu faptul că Orban le-a transmis că după părerea sa, partidul ,,nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis” și a lăsat să se înțeleagă că lucrurile ar sta de fapt invers.

,,Cred că PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis. Dimpotrivă. (…) Am convingerea că preşedintele PNL trebuie să fie ales de membrii PNL cu mintea lor, cu gândirea lor şi cu sufletul lor. Eu cred că preşedintele PNL trebuie să fie îndatorat şi legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dumneavoastră, marea oaste a PNL.”

Pe 25 septembrie liberalii vor decide cine îi va conduce mai departe.

Citeste si