Reclamă
Pamfil Șeicaru a fost un om foarte complex, debordând de inteligență, curaj și viziune realistă rar întâlnite. A fost apreciat de nume precum Ferdinand I, Liviu Rebreanu, Marin Preda și un exemplu de intransigență pentru jurnaliști. În articolul scris de mine veți regăsi sintetizată o mică parte din existența lui fascinantă și câteva exemple care sunt dovezi ale incredibilului său vizionarism politic.
Am incredibilul noroc de a fi descoperit cartea lui George Stanca, Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr, care urmărește atent parcursul unuia dintre cei mai importanți ziariști ai României activ în perioada interbelică. Pamfil Șeicaru este una dintre personalitățile de seamă ale României. Se numără printre cei care au făcut parte din lotul de 14 ziariști, judecați pentru că ar fi fost fasciști. Comuniștii îi numeau și considerau adevărate pericole pentru țară.
Reclamă
Personalitatea puternică a lui Pamfil Șeicaru
Pamfil Șeicaru s-a născut la Beceni, județul Buzău, în 1894. A avut mici intersectări cu politica după absolvirea Facultății de Drept la Universitatea din București. A fost unul dintre cei care au contribuit la formarea unei noi școli de jurnalism. Este o emblemă, a condus și colaborat cu publicații precum Curentul (șef), a fost conducător de gazete și editor la Hiena, codirector la Cuvântul, redactor la Gândirea, Bucovina, colaborator la Freamătul, Răsăritul, Propaganda conservatoare, Steagul, Ramuri, Arena și Tribuna.
Încă din tinerețe și-a anunțat caracterul puternic, a avut parte de o maturizare precoce, accentuată de experiența războiului. Absolvise Școala militară atunci când intrase România în marea conflagrație (Primul Război Mondial). Pe front are gradul de sublocotenent și comandant de pluton mitraliere în cadrul Regimentului 17 de Infanterie Mehedinți „Știrbei Vodă”, potrivit cu George Tutoveanu.
Activitatea lui este una remarcabilă, fiind decorat pentru multele sale acte de vitejie de către Regele Ferdinand I la data de 25 ianuarie 1918, după ce este rănit, cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, Clasa a III – a. Apoi este decorat și cu „Croix de Guerre” („Crucea de război”) de către generalul francez Berthelot.
A fost un jurnalist dedicat, s-a făcut remarcat atât în țară, cât și în străinătate în timpul exilului. Era conectat cu tot ce se întâmpla, fiind la zi cu politica internațională, se informa constant din presa străină. A dat dovadă de o profunzime rar întâlnită în cazul multor altor intelectuali. Un vizionar în tot ce ținea de relațiile internaționale și politicile din spatele lor. Pamfil Șeicaru a reușit să instituie multe din perspectivele politice, de la el au rămas și astăzi idei care priveau soarta României. Sunt regăsite idei specifice scrierilor politice datorate lui precum:
„Trădarea României și prăbușirea ei sub jugul imperialismului rusesc, apoi sovietic; Politica lui Nicolae Titulescu, a succesorilor lui dea Ministerul Afacerilor Străine, favorabilă față de Soviete; Trădarea României de către cele două Mari Puteri: SUA și Anglia, anticiparea acestei trădări încă din cazurile Finlandei, Poloniei și Țărilor Baltice; Unitatea spirituală, temelia unității național-statale a românilor; Configurarea premiselor de liberă exprimare a gândirii ideologice și de aplicare concretă a legislației democratice prevăzute de Constituția României, ca factor de întărire a statului și de afirmare a personalității individului…” George Stanca, Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr, Adevărul Holding, București, 2012, p. 17.
Personajul principal din romanul Gorila scris de Liviu Rebreanu este inspirat de Pamfil Șeicaru. Un personaj dur care spre final capătă o dimensiune umană, poate sensibilă. De asemenea, a fost inspirația lui Marin Preda pentru Delirul, personajul Grigore Patriciu personificându-l pe Pamfil Șeicaru. Din asta putem deduce influența pe care a exercitat-o în lumea presei românești.
Marele ziarist și dobândirea sintagmei „Șantajul și etajul
La fel de precoce se dovedește și în arta cuvântului, debutează la data de 11 iunie 1911, la vârsta de numai 17 ani, cu o piesă de teatru, publicată în bilunarul „Freamătul”. Consacrarea lui în ziaristică are loc după ce este demobilizat în anul 1918.
Perioadă în care devine un colaborator foarte activ ale publicațiilor Arena și Tribunalul – publicație unde deja se va face remarcat pentru tonul său vehement care l-a caracterizat întreaga lui carieră. În anul 1919 fondează împreună cu Cezar Petrescu Hiena, în care scrie mai multe articole puternic antiguvernamentale. Publicația are un ton și demers rar întâlnite până atunci în presa românească.
În perioada 1921-1923 publicarea Hienei este întreruptă pentru că se implică în alte proiecte (Ora – cotidian bucureștean- susținut financiar de către Constantin Argetoianu și face parte din colegiul ziarului Gândirea). Când, ziarul Gândirea, al cărui sediu inițial se afla la Cluj, se transferă la București, Pamfil Șeicaru reia publicarea Hienei la a cărei conducere se va afla și Cezar Petrescu. În timp editarea ei se va împărți între București și Craiova.
Publicația Cuvântul va fi un adevărat succes pentru 10 ani de zile, perioadă în care a fost condus de un inginer bogat, Titus Enacovici, până când va lua decizia de a-l angaja pe Nae Ionescu, un tânăr promițător pe atunci. O decizie influențată de faptul că Nichifor Crainic fusese numit secretar de Stat. Crezând că există un complot între ei, ia decizia de a-și fonda propriul său ziar. În anul 1928 începe să-și pună planul în aplicare și vinde mare parte din averea lui și a soției sale și înființează ziarul Curentul (a cărui apariție încetează în anul 1944).
Datorită acestui ziar își va dobândi notorietatea și relevanța politică, reușind să fie deputat independent în anii 1928, 1931 și 1935. De asemenea, obține și statutul de președinte al Societății Ziariștilor Români și devine membru al conducerii Societății Române de Radio. În perioada aceasta va face rost de banii necesari construirii Palatului „Curentul”.
Experiență din cauza căreia i se va pune ștampila „Șantajul și etajul”, sintagmă ce se crede că i-ar fi aparținut lui Nicolae Iorga. O pată ce nu definește adevărata personalitate a lui Pamfil Șeicaru. Din câte se pare nu ar fi aparținut lui Nicolae Iorga, din chiar spusele ziaristului.
„Nichifor Crainic a fost unul dintre marii mei adversari. Am lucrat împreună la Cuvântul și Curentul, dar n-am uitat ce făcuse el împotriva mea. Pe timpul când se construia Palatul Curentul la București, inventase sloganul „Șantajul și etajul”, nu așa cum se spune că ar fi fost Nicolae Iorga. Pe gardul de vis-a-vis de Platul Curentul, scrise cu litere uriașe sloganul menționat mai sus.” Citat preluat din declarațiile lui Pamfil Șeicaru pentru Rene Alecu de Fleurs preluat în cartea lui George Stanca Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr, Adevărul Holding, București, 2012, p. 20.
A fost însuflețit mereu de idealul unei Românii reîntregite, a crezut sincer în unitatea noastră ca popor și a dorit ca românii să fie ghidați de valori patriotice. Voia ca România să întrunească acele proiecții care fuseseră stabilite în Declarația de la Alba Iuia, un document care cuprindea traiectoriile specifice democrației europene.
Viziunea care fusese trasată asupra aspectelor esențiale ale țării, precum economia, transformările în bine ale societății și ale politicii, se reflectau în articolele scrise de el. Astfel, putem observa în editorialele lui că dezbătea asupra importanței adoptării unui regim democratic curat, despre importanța votului obștesc care trebuia să fie direct, egal și secret, vorbea despre libertatea desăvârșită a presei, despre nevoia reformei agrare etc.
Vizionar politic: „lovitura de stat carolistă”
Editorialele pe care le scrie Pamfil Șeicaru în perioada de criză a întoarcerii regelui Carol I în România (asistat de armata română) și a demisiei lui Iuliu Maniu se dovedesc de o exactitate cu adevărat impresionantă. Cea mai remarcabilă predicție a sa rămâne cea cu privire la I.G. Duca, a cărui declarație, legată de întoarcerea regelui în ilegalitate, pe care o va cita în primul editorial al acestei serii.
Vehemența cu care vorbea I.G. Duca despre lipsa de moralitate și decizia absolut eronată a lui Carol I este o mască, așa cum observa Pamfil Șeicaru. Lucru cât se poate de adevărat, având în vedere că după trei ani de zile același I.G. Duca va ocupa, în guvernul făcut de rege, funcția de premier.
Carol al II-lea și Elena Lupescu la Paris, 1936. Sursa: Wikipedia
Legat tot de această întâmplare, cu anumite rezerve în ce privește situația, Pamfil Șeicaru anunță, sub formă de avertisment, că dinastia se poate ca prin această mișcare să joace ultima ei carte. Lucru ce s-a adeverit, Regența înlocuită cu prințul autoexilat nu va reveni niciodată la putere. Mișcarea făcută de Carol al II lea având un caracter determinant, în funcție de ea se va stabili dacă monarhia va mai avea vreodată sorți de izbândă în România.
Un alt editorial scris asupra acestei situații avea o altă viziune și predicție, care la rândul ei s-a adeverit. Pamfil Șeicaru identificase două tipuri de atitudinii față de întoarcerea lui Carol al II- lea. Una de entuziasm debordant, iar cea de-a doua de o împotrivire vehementă. Pamfil Șeicaru va avea rezerve în ambele privințe, tratând situația cu multă prudență.
Pamfil Șeicaru ademenit de comuniști?
Există câteva controverse legate de omul din spatele ziaristului, în mod special povestea legată de pactul cu Securitatea. O înțelegere paradoxală între un anticomunist și antisovietic vehement și serviciile de securitate comuniste române ar fi avut loc în anul 1966, după ce fusese grațiat de către Nicolae Ceaușescu.
Pamfil Șeicaru își dorea foarte mult să viziteze rudele rămase în România, el fiind în exil în Spania. La vârsta de 83 de ani reușește să vină într-o vizită, ce nu a fost speculată propagandistic, a rămas un secret pentru mult timp. Securitatea îi ceruse să revină în țară pentru a susține regimul comunist, însă, marele ziarist a refuzat, a spus că poate cel mult să sprijine țara nu partidul în sine.
Moștenirea lui Pamfil Șeicaru
Nu este deloc hazardat să spunem că toate punctele atinse de Pamfil Șeicaru în articolele lui, au fost „sursa de inspirație” pentru demersurile care vizau evoluția României pe plan socio-politic, în prima parte a secolului trecut. Pamfil Șeicaru a fost și a rămas o autoritate în această privință, fiind considerat competent în problema evoluției țării, tocmai pentru că știa să identifice direcțiile și lipsurile istoriei lui contemporane. Nu a fost denumit degeaba un Iorga al publicisticii românești.
A fost un ziarist vehement servind doar propriilor sale idealuri, nu a fost „omul cuiva” (în spatele lui nu s-au aflat nici Carol al II- lea, nici mareșalul Ion Antonescu). Respectat și cunoscut drept mare ziarist și patron al publicației Curentul, recunoscut și pentru implicarea lui viața literară a momentului. Pamfil Șeicaru rămâne o figură a istoriei noastre care s-a regenerat peste timp, încă apreciat pentru verticalitatea de care a dat dovadă, considerat o sursă competentă pentru reformele care au avut loc în România primei jumătăți a secolului al XX- lea.
*Articolul de mai sus a putut fi realizat cu ajutorul cărții scrise de George Stanca, Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr, Adevărul Holding, București, 2012.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
