Reclamă
Paul Valéry spunea că „ceea ce este cel mai profund în om este pielea”, iar, pe piele, oamenii au pus o picătură de parfum, acest lucru minunat furat de la zei pentru a le copia nemurirea.
Ca atare, întâlnirea dintre piele și parfum este magică. Magia ca poveste, care ar începe așa: a fost odată ca niciodată, între imaginar și real, parfumul care este o expresie a sensibilității.
Reclamă
Arta parfumului este o artă aparte…
Vocația artei a fost întotdeauna de a pune în scenă, de a expune și chiar de a întruchipa într-un material sensibil un adevăr considerat superior.
În civilizațiile din trecut, operele de artă îndeplineau o funcție sacră deoarece trebuiau să reflecte o ordine cosmică, exterioară oamenilor. Erau un „microcosmos”, presupus a reprezenta la scară redusă toate proprietățile armonioase ale universului pe care anticii le numeau cosmos.
La fel, parfumul îndeplinește acest rol sacru chiar la începutul umanității. Însuși numele parfumului: per fumum, „prin fum”, mărturisește aceste rituri religioase străvechi, în care preoții ardeau lemne parfumate, rășini și balsamuri, pentru ca rugăciunile lor să ajungă la Divin, purtate pe nori de tămâie.
Parfumul era deja cel care a ridicat ființa umană și a legat-o de o ordine veșnică și superioară. Ideea însăși a transcendenței parfumului constă în comunicarea invizibilă, dar olfactiva dintre pământul oamenilor și cerul zeilor.
Astfel, în economia și în cultura popoarelor, parfumurile au jucat un rol important încă de la mai bine de 5000 de ani î.Hr., pătrunzând nu numai în ritualuri religioase, ci și în medicină și în comerțul de lux.
Din Antichitate și până în zilele noastre, parfumul a fost apreciat pentru importanța sa rituală, virtuțile sale terapeutice și relația cu seducția. A fost și rămâne un bun prețios pentru toți cei care l-au deținut, precum o podoabă invizibilă sau prima haină de pe piele.
Rolul mirosului în istoria omenirii
După cum spunea Gaston Bachelard, „Mirosurile sunt prima dovadă a fuziunii noastre cu lumea. Mirosul preferat este în centrul intimității noastre”.
Parfumul este un vector care ne leagă de lume, ceea ce ne face să o înțelegem, datorită celor 5 miliarde de celule noastre senzoriale pentru a gusta toate plăcerile olfactive: vapori de tămâie îmbătători pentru a comunica cu invizibilul, mirosuri violente pentru a alunga ciuma și alte boli, parfumuri fermecatoare pentru a seduce.
Rolul mirosului in viata si supravietuirea primilor oameni i-a determinat cu siguranta sa-si dezvolte facultatile olfactive.
Aristofan spunea că nasul a fost folosit doar pentru a-ți sufla mucii, iar pentru o perioadă foarte lungă de timp filosofia a ignorat simțul mirosului, care a fost considerat prea apropiat de instinctul animal.
Kant a crezut că este cel mai ingrat simț pentru că era contrar libertății. Filosoful iluminist a găsit acest simț de prisos, un „simț al plăcerii”, capabil să inducă comportamente și gânduri involuntare la oameni.
„Le Traité des sensations”
În 1754, Étienne Bonnot de Condillac a evidențiat în cele din urmă rolul educativ al simțurilor prin publicarea „Le Traité des sensations”.
În urma filozofilor englezi, el s-a bazat pe o pildă, aceea a statuii prevăzute cu un singur nas.
A demonstrat că simțul mirosului a fost la originea a tot ceea ce percepe mintea ca frumos. A concluzionat că cele cinci simțuri sunt necesare pentru a putea cunoaște lumea exterioară.
Astefel, statuia înzestrată doar cu simțul mirosului prin inhalarea unui „miros de trandafir” simte un miros de trandafir, dar nu are nicio reprezentare a obiectului mirosit. Această teorie a ierarhiei senzoriale a reabilitat simțul mirosului în filozofie.
Sensibilitatea lui Rousseau
Jean-Jacques Rousseau și-a exprimat în secolul al XVIII-lea o nouă sensibilitate în Discours sur les sciences et les arts. Prin fereastra simțurilor se eliberează simțul de sine.
Sinele, aceastei materii fără formă și întinsă este indicat să-i oferi un ghid interior și intim: imaginația. Stăpânește individul și îl pune în contact cu lumea.
Educația senzorială devine condiția esențială și indispensabilă pentru formarea intelectuală de succes, prin imaginația suverană.
Rousseau era sensibil la fenomenul de atracție și repulsie stârnit de mirosul celorlalți. El a făcut din asta o temă literară. A spus că, atunci când a intrat în Paris, a fost asaltat de emanațiile grețoase ale cartierului Saint-Marcel și a dedus că „mirosurile în sine sunt senzații slabe. Ele zguduie imaginația mai mult decât simțurile și afectează nu atât ceea ce dau, cât ceea ce fac să aștepte”.
O nouă importanță i s-a dat simțului olfactiv, capabil să stârnească mișcări tumultoase ale sufletului, să reînvie amintiri îngropate, să condiționeze stările de spirit ale momentului. Rousseau afirma astfel că mirosul este simțul imaginației.
Foto: Simțul mirosului, de Jan Brueghel cel Bătrân și Rubens
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
