Reclamă
Printre toate accesoriile pe care doamnele și domnișoarele le au adesea în garderoba lor, parfumul ocupă și el un loc destul de special, deoarece va transmite multe despre fiecare personalitate în parte. Dacă mirosul parfumului pe care îl pulverizăm pe piele ne va însoți mereu pe parcursul zilei, imaginea sticluței în care acesta a fost îmbuteliat se va șterge rapid din memoria noastră dacă nu are nimic special.
Marii parfumieri nu numai că petrec foarte mult timp alegând cele mai bune ingrediente pentru a crea produsul perfect, ci acordă o atenție sporită și sticluței în care acesta este îmbuteliat. Sticluțele pot avea diferite forme, mărimi sau culori, însă în totdeauna vor spune ceva despre parfumul respectiv, așa că v-am pregătit o listă cu cele mai extravagante design-uri ale unor sticluțe de parfum din lume.
Reclamă
Decadence de la Marc Jacobs
După cum bine știți, am amintit într-un articol anterior despre parfumul perfect pentru femei al lui Marc Jacobs, care a fost creat pentru toate doamnele care se respectă și care preferă eleganța și rafinamentul. Sticluța în care este îmbuteliat parfumul seamănă cu o gentuță mică de mână, de culoare albastră, cu modele asemănătoare cu pielea unui crocodil și cu un lanț elegant auriu ce te va duce cu gândul la gențile pe care le poți purta pe umăr în zilele de vară.
Fragile de la Jean Paul Gaultier
Sticluța de parfum în care este îmbuteliat unul dintre cele mai bune parfumuri ale lui Jean Paul Gaultier poate fi adesea confundat cu un mic glob de Crăciun. Design-ul a fost gândit special pentru doamnele care tind să își uite parfumurile pe măsuța de machiaj din dormitor, oferind astfel un aspect estetic și frumos. Sticluța are în interiorul său o figurină, o reprezentare a femeii elegante ce pășește cu încredere în lume. Predomină foarte mult culoarea aurului, aducând un plus de eleganță întregului produs.
Spice Bomb de la Viktor & Rolf
Așa cum vă puteți da seama și din numele pe care acest parfum îl poartă, sticluța este o reprezentare destul de reușită a unei grenade. Un parfum creat special pentru domnii puternici, gata să se facă remarcați de cum pășesc pentru prima dată într-o cameră, Spice Bomb reușește să scoată la lumină masculinitatea fiecăruia. Se spune că la un moment dat, un bărbat care călătorea către Edinburgh a fost controlat în bagaj și i-a fost găsită această sticluță cu parfum. Poliția a efectuat atunci căutări amănunțite, iar zborul a fost întârziat până se se descopere că de fapt este vorba doar despre un parfum.
Alien de la Thierry Mugler
Un alt parfum care poartă un nume ce îl definește în totalitate este Alien de la Thierry Mugler. Acest brand de lux este cunoscut în întreaga lume pentru numele scoase din tipar pe care le oferă produselor sale, iar acest parfum nu face o excepție. Design-ul a fost creat pentru a te duce cu gândul la extratereștrii pe care îi vedem adesea în filmele SF, care vin de cele mai multe ori pe Terra cu gândul de a o invada. Invazia simțurilor este ceea ce vrea să transmită creatorul parfumului. Notele perfecte de iasomie, lemn și chihlimbar îți vor invada pe loc simțurile, te vor face să te simți de parcă ai aplicat pe piele o substanță venită de pe altă planetă, iar mirosul va persista de-a lungul întregii tale zile.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa