Reclamă
În fiecare an, la data de 1 august este celebrată Ziua tanchiştilor. Este o sărbătoare de mare însemnătate pentru Armata Română, marcată ca atare în toate unitățile de această armă.
La mulți ani, tanchiștilor militari din România
Dându-și seama cu adevărat de avantajele oferite de carele de luptă, în timpul anului 1919, Ministerul de Război a solicitat guvernului francez achiziţionarea a 225 de „care luptă”. În acest sens, a fost trimisă la centrul de la Ambronay o „comisie” militară română, pentru achiziţionarea de tancuri uşoare.
Reclamă
Puțin mai târziu, în luna iunie a anului 1919, la cererea colonelului Traian Pascal, s-a aprobat reducerea numărului la 72 de „care”, motivând că „n stadiul în care se găseşte acum organizarea acestor maşini de război, ele nu pot fi utilizate individual în operaţiuni tactice rapide”’, se arată în volumul „Calendarul Tradiţiilor Militare” din 2010.
Ei bine, prima „Şcoală franceză de care de asalt pentru ofiţerii şi trupa română” urma să fie înfiinţată la garnizoana militară din Mihai Bravu (aflată în judeţul Giurgiu), însă în urma verificării condiţiilor existente acolo, s-a dispus înfiinţarea ei la Giurgiu, aceasta începând să funcţioneze la 21 iulie 1919, însă cu un număr redus de personal, cadrele şcolii române fiind instruite de către francezi. Tot la acea vreme au început demersurile pentru pregătirea Şcolii de Care de Asalt la Mihai Bravu, ale cărei cadre de instrucţie aveau să fie române, aprobarea în acest sens fiind dată la 1 august 1919, prin rezoluţia generalului Răşcanu.
Pregătirea personalului de specialitate a continuat la Giurgiu. Aici, la 1 octombrie 1919, a fost înființat Batalionul carelor de asalt, prima formaţiune de tancuri a Armatei Române. Datorită spaţiului insuficient de la Giurgiu, la data de 15 ianuarie 1920 s-a dispus dislocarea batalionului la Târgovişte, iar la 1 ianuarie 1921, a luat fiinţă Regimentul de Care de Luptă. La 1 noiembrie 1939, a fost înfiinţat Regimentul 2 Care de Luptă, cu garnizoana la Târgu Mureş.
La mulți ani, bravi tanchiști!
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri