Reclamă
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a dat o veste importantă: pensiile recalculate vor fi trimise pensionarilor în curând. Recalcularea este aproape finalizată, conform informațiilor oferite de Baciu și surse Newsweek. Aproape 98% din pensii au fost deja recalculate și sunt în sistemul electronic de calcul. În prezent, se fac ultimele pregătiri pentru tipărirea și trimiterea a peste 5.000.000 de decizii cu noile pensii către pensionari.
„Mai mult de trei milioane de oameni vor fi (cu majorări ale pensiei – n.r.), pentru că practic, punctele de stabilitate vor aduce acel plus față de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Este un plus pe care noi îl acordăm pensionarilor care au un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. Vor fi mulți pensionari care în momentul de față sunt în zona indemnizației social şi care vor ieși din această zonă. Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80%-90%”, a explicat Baciu.
Reclamă
Baciu a confirmat la Digi 24 că aceste decizii vor fi livrate de poștași sau vor fi trimise direct prin Poștă. „Suntem foarte aproape de trimiterea deciziilor”, a subliniat el.
„În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege. Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat.”, a mai spus Baciu.
Pensiile recalculate ajung curând la pensionari
Conform Newsweek, pensionarii care primesc pensia prin poștași vor primi adeverințele direct de la aceștia. Cei care primesc pensiile pe card vor primi înștiințările prin Poștă, în cutia poștală de acasă.
Newsweek a informat recent că pensionarii nu vor primi aceste adeverințe mai devreme de 10 august, contrar promisiunilor anterioare că vor fi trimise încă din luna mai.
„În acest moment, peste 98% din dosarele de pensii sunt prelucrate și pregătite pentru etapa din 1septembrie. Deciziile sau adeverințele cu pensia reclaculată care va fi primită la 1 septembrie se vor expedia după 10 august. Vă pot confirma că noile pensii se vor încasa cu siguranță în luna septembrie”, a spus un oficial de la Casa de Pensii pentru Newsweek.
Daniel Baciu a subliniat importanța faptului că pensionarii trebuie să fie acasă când vine poștașul. Dacă un pensionar nu se află acasă în momentul livrării, plicul cu decizia sa va fi păstrat câteva zile la oficiul poștal corespunzător. Dacă pensionarul nu îl ridică nici de acolo, decizia va fi disponibilă pentru preluare la sediul casei județene de pensii.
Baciu a menționat că unele persoane vor vedea creșteri ale pensiei de până la 90% începând cu 1 septembrie. Aceste beneficii sunt destinate pensionarilor cu o carieră lungă, având un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. De asemenea, peste trei milioane de pensionari vor primi pensii recalculate mai mari începând din septembrie.
Începând cu acest an, sistemul de pensii publice din România este reglementat prin Legea 360/2023.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r