Reclamă
Alocațiile unei categorii de români au crescut la 950 de lei pe lună. Măsura va fi aplicată de luna aceasta, mai ales că decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce Gabriela Firea a susținut această măsură.
Începând cu luna iulie, alocațiile copiilor vor crește considerabil și vor ajunge la 950 de lei pe lună. Deși decizia este oficială, nu toți copiii vor primi mai mulți bani. Mai exact, alocațiile de 950 de lei vor ajunge la copiii aflați în plasament. Orice copil aflat fie în plasament la o familie, fie la o persoană sau la un asistent maternal va primi acești bani.
Copiii din centrele de plasament vor primi o alocație mai mare
Alocațiile urmează să fie încasate de către asistentul meternal, de tutorele legal sau de reprezentantul familiei, de persoanele care au preluat copilul în plasament, „într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat” sau dacă tutela a fost instituită.
Reclamă
„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică”, se arată conform Legii nr 272/2004 cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului.
De altfel, publicarea Ordonanței OUG 95/2022 în Monitorul Oficial a avut loc pe data de 29 iunie a anului în curs. Încă de atunci se știa că alocațiile vor ajunge să fie majorate începând cu luna iulie.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, a fost cea care a confirmat legea care prevede mărirea alocațiilor, după ce, în urmă cu trei săptămâni, a anunțat că acest lucru este în dezbatere finală. Firea a mai susținut că astfel de schimbări nu au mai avut loc în România de opt ani.
„Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de cinci ori.
Pentru cei 35.000 de copii aflați în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private, majorăm alocația de plasament, cu aproximativ 50%. Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Noua sumă a alocației de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022”, a declarat fostul primar al Capitalei.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri