Reclamă
Persoanele născute între 1940 și 1985 formează o generație cu totul aparte, crescute într-o perioadă de schimbări profunde, dar și de simplitate.
E vorba de acea generație care nu doar că a trăit copilăria pe stradă, printre blocuri și printre vecini, dar a și cunoscut realitățile unei vieți în comunism.
Reclamă
Acești oameni își aduc aminte cu drag de serile de vară în care trotuarele se umpleau de gălăgia copiilor, de mirosul de iarbă proaspăt tăiată din fața blocului, de „Cireșarii” citit pe furiș sub plapumă la lumina unei lanterne.
Școala de atunci era o altă lume. Oricine își amintește tabla de lemn cu bucăți de cretă colorată și mirosul specific de caiet nou, cu foi de calc. Învățătura era altfel, mai strictă, dar și plină de momente care acum ne stârnesc râsul.
Copiii erau „tovarăși”, iar fiecare clasă avea un șef de echipă care se ocupa de disciplina colectivului. Exista un cod nescris al camaraderiei, unde prietenii te susțineau la orice prostie și alături de care învățai să împărtășești atât bucuriile, cât și necazurile.
Jocurile copilăriei și „Recreația mare”
Pe-atunci, jocurile nu erau pe ecrane, ci în fața blocului, pe maidan sau în curtea școlii.
Erau ore întregi petrecute afară, alergând și râzând cu gașca de prieteni. „Țară, țară, vrem ostași!”, „Rațele și vânătorii”, „De-a v-ați ascunselea” sau „Castel” erau doar câteva dintre jocurile care făceau parte din viața zilnică a copiilor din acea vreme.
Aveai nevoie doar de un minge, o cretă pentru a desena hărți sau chiar de niște pietricele, și aveai tot ce-ți trebuia pentru o zi de joacă.
- Jocuri populare:
- „Țară, țară, vrem ostași!”
- „Rațele și vânătorii”
- „De-a v-ați ascunselea”
- „Castel”
„Recreația mare” era o adevărată sărbătoare. În pauza de 15 minute, curtea școlii devenea o explozie de râsete, alergări și strigăte.
Îți împărțeai sandwich-ul cu prietenii sau poate aduceai de acasă bucățele de salam Victoria, iar cele mai râvnite erau uneori caramelele, mentosanele sau biscuiții „Eugenia” pe care îi schimbai cu colegii.
Recreația era scurtă, dar intensă, un moment de libertate înainte de a te întoarce în clasele cu bănci de lemn și pereți decorați cu portretele „conducătorilor”.
Pentru cei născuți în perioada comunistă, televizorul alb-negru avea un farmec aparte. Programul era limitat, iar uneori prindeai doar câteva ore de emisiuni. Dar când duminica venea „Teleenciclopedia” sau „Serialul de la ora 8”, era un eveniment în sine.
Toată familia se aduna în jurul televizorului, iar copiii se lăsau cuceriți de poveștile din „Toate pânzele sus!” sau de desenele animate rare, dar atât de prețioase.
Acei ani au creat o legătură puternică între oameni, pentru că fiecare amintire era trăită împreună cu ceilalți, în lipsa opțiunilor moderne care, astăzi, ne separă.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
